Toamna in Leaota

Sambata 10 noiembrie am facut o tura in Muntii Leaota, un circuit de 47 de km cu 1700 m diferenta de nivel. Vremea a fost RECE, dar asta nu ne-a impiedicat sa urcam la peste 2000 de m altitudine, intr-o zona foarte salbatica in aceasta perioada a anului. Stanele sunt pustii acum, iar forestierele ce duc spre creasta Leaotei par perfect pentru mers cu bicicleta. Am ajuns si anul trecut prin aceste zone, dar traseul a ales a fost tur-retur:  http://dumitrelmarius.blogspot.ro/2011/09/leaota.html, parca ne-a lipsat ceva...acea coborare care sa faca tura cu adevarat reusita. 
Acum ne-a iesit, si cand o sa primesc track-ul o sa-l pun pe blog ( acest traseu nu trebuie sa fie secret de stat, din contra), iar coborarea ne-a facut sa ne bucuram ca niste copilasi de gradinita dupa ce si-au primit jucaria preferata.
Trebuie sa recunosc ca un weekend intreg am avut placerea sa parcurg un trasee de mtb prin cele mai frumoase plaiuri miortice din tinutul Muscelului, cu doi buni colegi din corporatia la care lucrez, iar coborarea contiuna de peste 1200 de m diferenta de nivel mi s-a parut COLOSALA.
Tinutul Muscelului e la doi pasi de Bucuresti, aici gasesti un teren de mountain bike si de ski de tura aproape perfect,putini stiu de el si cred ca e bine sa ramana asa.

Traseul ales: 
Badeni - Valea Badenilor (550 m) - Curmatura Tancavei (1775m) - Vf. Leaota (2133m) - Curm. Tancavei - Vf. Romanescu - Marginea Domneasca - Cotenesti -Badeni;

Nu stiu cate grade erau in acea dimineata, dar frigul mi s-a parut dusmanul nostru. In zona alpina a fulguit putin, aproape de varful Leaota o ceata laptoasa si deasa si  ne-a facut urcarea spre 2100 de m un adevarat cosmar. Tot in zona alpina am gasit ceva gheata care ne-a dat emotii la vale, dar tura s-a terminat cu o coborare perfecta pe ulitele unui sat de vara.

Satul Valea Badenilor e tare frumos, e o destinatie turistica pe care o recomand:

Aveam totul pe mine, inclusiv manusile portocalii:


Forestierul care urca spre Varful Leaota e intr-o stare foarte buna, cred ca un papuc poate sa ajunga fara nicio problema pana aproape de 2100 de m. Pentru noi a fost excelent, aveam o panta perfect ciclabila, intr-o padure rece si lipsita de lumina. Cam asta cautam, urcarile sa le facem cat mai usor, nu vrem forestiere spectaculoase prin peisaje, ne propunem sa stam 100% in sa si sa ne bucuram de coborari cat mai frumoase.





Cam asa arata Gabi aproape de varful Leaota, un mic luptator ninja in rozboi declarat cu frigul de noiembrie:



Forestierul se termina aproape de Varful Romanescu, de acolo incep frumoasele carari spre satul de vara:



In vale e soare, iar noi spre acele plaiuri ne indreptam. Nu renuntam la haine, din contra, un vant rece ne aduce aminte ca iarna o sa vina curand la munte.



Sa inceapa coborarea:


Am gasit si zone de single trail, coborarea se anunta PERFECTA:



Lasam peisajul gri ce acopera crestele alpine si ne indreptam spre o toamna plina de soare.

In padure ne-am distrat prin covorul de frunze, senzatia se apropie cu schiatul in pulvar:



Multa toamna la munte:



Dulaul din Carpati:

O sa umplu blogul cu aceste poze. Era o toamna de poveste in Leaota, pacat ca DSLR-ul zacea la caldurica in Campulung... O sa ramana ca o amintire acel tablou unic, cu miros de toamna si cu personaje de poveste.

Explozia de culori:

Florin a testat pentru prima data SPD-urile noi noute. La deal era racheta pe doua roti, dar pentru prima data e a fost Captain Slow la vale.

Au fost doua zile superbe zile de biciclit pe carari de munte, peste 3400 m de mtb la deal si la vale si 110 km pedalati prin tinutul Muscelului. Greu dar superb.

Bike la poalele Bucegilor

Parca am spus-o in mai multe postari: masivul Bucegi ( pentru mine) nu e un munte care  sa se preteaze la mountain bike. E prea abrupt, iar pe platou nu prea mere de tras la deal, acolo e plin de gipane, atv-uri, partz mobile ( motoare Enduro) si fauna umana. Ar fi coborarea din saua Strunga spre poiana Gutanu, dealurile de langa Bran, Simon sau Fundata (dar care mai mult ca sigur nu fac parte din masivul Bucegi) si tura clasica de palmares pana la Varful Omu ( cu o coborare de rupt bratele si incheieturile din cauza bolovanilor imensi), intre Omu si Babele. Am incercat o tura clasica anul trecut, cu urcare prin Saua Dichiu, am inghitit tone de praf intre Bolboci - Hotel Pestera si am coborat pe ruta Cota 2000 -  Cota 1400 - Sinaia. Sincer...nu mi-a placut.
Pentru mountain bike de o zi recomand muntii Leaota, Iezer, Baiului , Penteleu, Siriu, Sudul Fagarasului sau Grohotis. Bucegiul sigur nu o sa intre in planurile mele de viitor, o sa ramana un munte ideal pentru drumetii, alergare montana sau ski pe vai in aprilie si mai.
Dar Tomcat mi-a facut o propunere interesanta: sa impingem bicicletele pe traseele marcate din Plaiul Fanului si Plaiul Munticelului, pentru doua coborari superbe. O aveam si pe Happy ca partenera de drumetie, iar aceasta tura usoara parea perfecta pentru orice caine cu pofta de miscare in natura. Si ne-a placut, am incercat sa urc acele pante aproape "criminale" pentru un mtb, am stat in sa maxim 30% pe cele doua urcursuri si am avut o simpla satisfactie: ca am incercat sa stau cat mai mult timp "lipit" in pedale. Nu ne-am grabit, am facut putini km ( nu cred ca am sarit de 15), cu o diferenta mica de nivel, dar am avut parte de doua coborari EXCELENTE.
Nici nu stiu daca pot sa recomand o sa astfel de iesire, cu mult push bike si zero satisfactii la deal, dar noua ni s-a parut ok. Tomcat si Andrei fac astfel de ture in fiecare weekend, au biciclete de enduro, all mountain ( sau ce au ei acolo cu soc si furca de peste 140 mm fata si spate) si li se pare normal sa urce pe langa bicicleta ore intregi, dar sa profite de o coborare spectaculoasa. Asa e si formatul pe care il vezi in filmele facute de americani, rideri care rup totul pe coborari si care urca cu instalatia, masina sau cu elicopterul la deal ( am vazut un astfel de filmulet cu niste rideri locali din Ardeal pe creasta Fagarasului si mi s-a parut o tampenie). Sincer... eu vad altfel acest sport, bicicleta inseamna o plimbare pe munte asa cum fac drumetii cu bocancii in picioare, parcurgand cu un efort minim distante foarte lungi.
Dar trebuie sa recunosc ca a fost o experienta deosebita, care m-a ajutat mult sa-mi imbunatatesc tehnica de coborare cu mtb-ul. Nu trebuie sa ajungi un export in acest sport ca sa-ti dai seama ca pe partea de coborare stau foarte prost, iar cei care au fost cu mine in turele pe doua roti mi-au pus porecla de Captain Slow (stiau ei ceva, nu am cum sa-i contrazic).

 Peretii din Bucegi aratau fantastic in acea zi de sfarsit de octombrie:



El e riderul. Andrei e din alta liga, coboara orice panta, fara sa depuna pic de efort:



Si carca-carca bike la discretie. Aici treceam cam greu de intersectia cu Valea Costilei:

Aici mega carca:


Tomcat cu pedala la maxim:



Happy s-a plictisit mult, aveam zero randament la deal, iar ea se uita mirata la noi cum inaintam cu viteza melcului impiedicat:

Cutzu plictisit:

Hai baietii mai repede la deal, ca mi s-au lungit urechile ca la iepurasi asteptand:

Si un peisaj superb de toamna:



Bicicleta mea intr-o ipostaza ceva mai ...artistica:


Am pus ochii si pe ceva trasee de schi de tura, iar la iarna o sa ne facem de cap prin aceste locuri uitate de turisti. Sunt putine pietre, padurea e rara, fix asa cum trebuie pentru o coborare reusita printre copacei si zapada buna.