luni, 1 februarie 2016

Marea focareala 2016: Plaiul lui Pacala

  
Daca acum doua weekend-uri aveam parte de un pulvar perfect in Ciucas, acum alergam dupa zapada, la peste 2000 de m altitudine. Si nu e orice omat, vorbim de cel care a cazut la sfarsitul lui noiembrie, iar acum suntem la inceput de februarie...

E un sezon trist, cu temperaturi exagerat de mari pentru aceasta perioada a anului, iar mama natura parca vrea sa se joace cu noi. Mi se pare incredibil sa ninga peste 40-50 de cm intr-o singura zi in Bucuresti, iar in zona montana sa cada maxim 5 cm. Stiu ca e un sezon foarte prost de ski in toata Europa, dar la noi cred ca e de departe cel mai slab.

Dar la altitudine lucrurile sunt OK daca vizibilitatea permite, iar zapada e vorba lui Silviu: gheata in diverse forme. Acum a fost una prietenoasa, iar pe Plaiul lui Pacala am prins si ceva firn de cea mai buna calitate. Virajele au curs bine si ca sa fie totul bine am dat inca o coborare pe un picior paralel.

In fiecare an fac o tura mai lunga pe platou, iar scopul e unul cat se poate de simplu: mers cat mai mult pe foci, iar partea de dat la vale cadul ajungr pe ultimul plan. Eu am un gandire cat se poate de clar: urc ca sa cobor, nu sunt adeptul drumetiei pe schiuri si cu cortul in spinare, iar noaptea dormit in sac de puf. Dar o data pe an renunt putin din acest tipar, iar iesirea se transforma intr-un format cat se poate de clasic. Anul trecut am ajuns pana la intrarea in Valea Alba, iar acum am explorat fetele vestice dintre Piatra Arsa si Babele.

La intoarcere ne-am cinstit in carciuma H20 cu beri la ...0.33. Mi se pare o aberatie de format, dar daca nu au la 0.5 nu pot sa stau pe bara, iar urcarea am dat-o pana sus la cota 2000 cu mintea aburita bine de cele doua beri luate la bord.

Retragerea a fost pe carp, pe un ghetalau "Adevarat". Am simtit ca totul se desfasoara foarte rapid si abrupt pe fata mare a carpului. Nu exagerez, dar am dat cea mai expusa coborare de cand ma stiu. Si vorim despre carp, adica un fel de partie pentru avansati, sau mai bine zis: cea mai neagra partie din tara.

Sinaia imi ofera un teren perfect pentru ski de tura, daca vizibilitatea e ok poti sa gasesti n variante. Data viitoare tinta o sa fie varful Furnica, iar locul de joaca fata nordica, firele Genune si Pelisor. Totul pe foci.


















marți, 19 ianuarie 2016

Pasi de vis in pulvar



Pasi in trei prin cel mai bun pulvar pe care l-am vanat o saptamana intreaga.
Stiam ca o sa fie cod portocaliu, iar Ciucasul cu padurile lui superbe de foioasa, urma sa  fie locul perfect de joaca pentru ziua de duminica.
Ce a urmat e greu de descris in cuvinte. Am prins iarna asa cum o stiam, am avut o vizibitate foarte ok, iar zapada .....pai zapada a fost EXCELENTA. Pulvar usor, in multe locuri de peste 40-50 de cm si nins la rece. Virajele au curs natural si placerea de a schia se poate vedea in poze.

Incep sa iubesc din ce in ce mai mult acest munte si ma bucur ca am avut parte de una dintre cele mai reusite zile de ski de cand am pus doagele in picioare. Totul s-a consumat cu prietenii, fara ei ziua aceasta ar fi pierdut mult din farmec.

Locatia e foarte cunoscuta: din pasul Bratocea se poate urca in culmea Bratocea, iar de acolo pornesc multe valcele foarte frumoase. Noi am optat pentru primul aflat pe sud, care a fost botezat Valcelul lui Mateo.

















marți, 29 decembrie 2015

Vanturis si Varful cu Dor. Ultima tura din 2015


S-a dus si 2015, un an excelent pentru orice activitate pe care am facut-o outdoor ( cu un mic minus in dreptul mtb-ului, dar parca si acolo am facut ceva) si am incheiat ultima postare tot cu o iesire la ski de tura, in zona sudica a Bucegilor.

In toata tara zapada lipseste, dar golul alpin de langa Varful cu Dor totul e cat se poate de ok. Pe sud am avut un firn perfect de aprilie-mai, iar pe nord o gheata foarte schiabila ce ducea cu gandul la o partie preparata perfect. 
Iar accesul a fost de poveste, pentru prima data am lasat masina fix in locul in care urma sa-mi petrec ziua pe schiuri la 1700 de m altitudine. A fost o experienta aproape ca in Alpi, ce duce cu gandul la pasurile inalte ce ofera schiorului de tura un teren de joaca impresionant.

Iar Lula mi-a fost partenera de drumetie. Trebuie sa le multumesc si Danei Gradinaru si lui Florin Mija pentru ca mi-au facut ziua perfecta. Fara ei  tura pe care am facut-o pe 27 decembrie nu ar fi avut niciun farmec.
La multi ani si sa ne vedem cu bine si in 2016!