luni, 18 aprilie 2016

In cautarea florilor din Ciucas si plimbare la Comana


Facem o pauza de schi si sarim direct in sezonul de primavara-vara dedicat drumetiilor  pe munte. Din pacate primavara s-a terminat in prima saptamana din martie, iar luna februarie a fost ca una de aprilie / inceput de mai.

Trebuie sa realizam ca o sa trecem prin schimbari importante in urmatorii ani si am pierdut acel anotimp de care m-am indragostit, inca de cand era mic: primavara cu al ei soare bland si plin de viata.

Ne-am trezit cu temperaturi exagerat de mari pentru luna aprilie, vorbim de 32 chiar 33 de grade la umbra, adica am ajuns la limita caniculei si avem un indice de confort termic ce se apropie de 75 de unitati ( pragul de canicula e de 76, adica suntem la o singura unitate de coldul galben specific lunilor iulie si august).
Incep sa cred din ce in ce mai mult in incalzirea globala, iar acest fenomen il resimtim cu totii din ce in ce mai puternic. Consecintele vor fi dure si or sa fie apara cat de curand. Iar ca o parere personala, cred ca am trecut la clima mediteraneeana in sudul tarii: veri extrem de secetoase si lungi, iar iernile bogate in precipitatii sub forma de ploi si ...de multe ori vijelii.
 Suna a Baragan?
 Dupa experienta Croatia, cu 44 de grade in timpul zilei la umbra si 38 de grade noaptea, nu pot sa zic ca o sa ma impac cu noul format...

In Ciucas si la Comana ne-am bucurat mult o vreme perfecta, cu un soare foarte generos si de acel verde crud care iti ramane pe retina si dupa o zi de munca la corporatie. Iar cel mai important: am fost cu familia.
Cea mica a gasit pe munte fix ce a cautat, floricele albe, violete, rosii si galbene. Un covor superb de culori pentru o lume frumoasa si  plina de copii.
In pasul Bratocea erau multi copii la plimbare in natura, e un pas spre o lume mai civilizata, iar primii pasi se fac tot pe munte. Avem nevoie de o generatie tanara si cu un respect deosebit fata de mediul inconjurator. Fara ei, viitorul o sa fie unul foarte diferit fata de lumea pe care o stim noi acum.


















Si iesirea de la Comana















luni, 4 aprilie 2016

Varful Tataru si Plaiului lui Pacala

Din start trebuie sa spun ca o sa fie o postare putin diferita si nu o sa va povestesc despre conditiile pe care le-am prins miercuri, 30 martie. Si nu o sa insist prea mult pe unde am mers cu doagele de tura in acea zi de chiul de la munca. Dar o sa abordez o tema ceva mai veche, care merita mai multe cuvinte pe blog.

O sa va spun despre schiul in afara partiei si cum l-am descoperit atunci cand inca eram inca student.

Prima iesire in afara partiei a fostin in anul trei de faculte si am incercat aproape imposibilul in acea zi, pentru tehnica si pentru experienta pe care o stapaneam atunci pe munte: sa urc in Piatra Mare cu doagele in spate pana la cabana si sa incercam sa schiem prin padure, pe langa traseul Familiar printrun pulvar de peste un metru. Partea cu urcatul a mers perfect, dar la vale am reusit sa cobor cei 1000 de m diferenta de nivel, fara sa reusesc sa fac un viraj si am reusit sa evit trei grupuri de turisti fara sa lovesc decisiv tursitii pe munte. A fost o experienta dureroasa, cu multe imbratisari de trunchiuri si de copacei, iar senzatia la final a fost putin cam dureroasa. Iar partea cea mai interesanta am lasat-o la final: am urcat in 3 ore si am coborat in 4.
Dar microbul a intrat incet dar sigur si mi-am propus sa ma intorc cu mai multa experienta si cu mult mai multa tehnica care trebuia formata pe partie. Si cu un setup potrivit pentru schiul in afara partiei, cu schiuri mai usoare si mai late, lucru rar in acea perioada dar necesar pentru terenul variat pe care il ofera muntele.

Un an mai tarziu am urcat pentru prima data o vale de alpin in mai, atunci cand se schiaza vaile in Bucegi. Pe Valea Alba eram primul si ma mandream cu cei doi pioleti primiti de la Teo. Dar experienta la deal a fost umbrita de doi instructori din Poiana Brasov, care schiau superb pe Valea Alba. Ma uitam ciudat la pioletii din dotare si nu intelegeam cum au reusit cei doi intrusctori sa schieze o asemenea vale. Totul parea abrupt si expus, iar eu ma uitam la ei si le puneam intrebare dupa intrebare. Iar raspunsul din partea lor a fost simplu: ca sa schiezi in afara partiei si ca sa abordezi in aprilie si mai vaile de abrupt, trebuie sa iubesti acest sport, sa ai peste 20-25 de zile pe partie pe an si sa schiezi de multe ori de la prima pana la ultima zapada.

Mesajul  lor a fost foarte clar, a fost acel CLICK decare aveam nevoie si din acel moment am inceput sa vad acest sport cu alti ochi.

Mai jos gasiti traseul pe care l-am facut miercuri, 30 martie:  Furnica-Varful Cocora-Plaiul lui Pacala pe un omat inghetat perfect pentru dat la vale - Padina- Varful Tataru si un pulvar indesat excelent pana aproape de stana- Padina- Laptici- Saua Laptici- Valea Soarelui - urcat pe partia Scandurari- Drumul de Vara- Papagal pe un o zapada imposibil de schiat ( grea si cu urme adanci care trageau la maxim de ligamente si genunchi).
A fost si ultima iesire la ski de tura, urmeaza vaile din Bucegi si posibil o ultima iesire la Balea pentru Vaiuga si coborarea din Capra si Pisica pe firn.

23 de km cu 1600 de m diferenta de nivel la deal si 2200 la vale ( avantajul cabinei).


Toate virajele pe fata nordica a Tatarului au fost in pulvar indesat: