Trei Munti -3M

Gata si cu Trei Munti, un marathon de mountain bike de trei zile pe Leaota (DA, fix pe varful Leaota, la 2160 de m altitudine), prin satele si cheile aflate la poalele Craiului si in maretia Bucegilor, pe o carare ce nu mai are nevoie de nicio prezentare: coborarea din Saua Strunga. 
A fost superb, a plouat in draci doua zile la rand de nu mai vedeam la doi metri in fata, ne-am umplut de namol, am carat bicicleta, a fost frig rau la peste 2000 de m ( de multe ori sub 6 grade ),am cazut cu tzoacla in rapa, coechiperul a picat de nu stiu cate ori in cap si in sarma ghimpata ce delimita cararile inguste din Moeciu de Sus, ne-am lovit, am injurat si am facut crampe musculare peste crampe musculare. Au fost momente cand simteam ca nu mai pot, dar am fost o echipa si nu ne-am gandit o secunda sa dam un pas inapoi.  AM FOST FINISHERI trei zile la rand!
Pentru mine a fost un marathon "pur" de MTB, unul adevarat care nu te lasa o secunda sa respiri, de multe ori in gol alpin la mare altitudine, cu catarari la limita aderentei si coborari pe carari de munte ( facute de ciobani sau localnici in inima muntelui, de multe ori foarte inguste), sau pe ulitele satelor aflate pe culoarul Rucar-Bran. Iar principalul "vinovat" pentru acest spectacol pe doua roti, a fost Lucian Clinciu, cel care e "responsabil"  si pentru Marathonul Pietrei Craiului. Fara el nu am fi avut seria Carphatian Man si acea atmosfera de familie unita, pe care doar Lucian stie sa o faca la fiecare concurs pe care il organizeaza: http://www.carpathianman.ro. 

Nu am fost multi, dar ne-am adunat fix cei care am vrut sa fim pe munte trei zile la rand si sa ne bucuram ca putem lua startul la poate cel mai greu si spectaculos concurs de mtb din tara ( cam toate zvonurile spun ca asa ar fi). Si recunosc ca am gustat din plin fiecare secunda petrecuta pe bicicleta, iar apoi seara la sedinta tehnica alaturi de toti participantii ne-am spus fiecare povestea. Si toate au fost frumoase si au fost ascultate de multe ori in tacere. 
Am avut coborari spectaculoase: in prima zi din creasta  Leaotei, prin Curmatura Fiarelor spre satul Fundatica, inapoi in zona Craiului prin paraul Zbarcioara, daca nu ma insel am trecut cu mtb-ul de 30 de ori prin apa, iar in a treia zi show-ul a fost TOTAL PE CEA MAI SPECTACULOASA COBORARE DIN TARA, CARE INCEPE DIN SAUA STRUNGA, STRABATE POIANA GUTANU SI SE TERMINA IN COMPLEXUL CHEILE GRADISTEI. Aici e o lectie de dat cu bicicleta pe munte, cred ca am dat multe examene si sper ca la anul sa reusesc linii din ce in ce mai cursive.
Pentru multi a fost prima experienta la un concurs de mtb, recunosc ca ma numar printre ei si cu totii am venit pentru a vedea surprizele pe care ni le-a pregatit Lucian. Si cu mana pe inima o spun, toate cursele ne-au ajuns pana la inima, nu a contat ca ploua torential si noi ne luptam cu noroaie cat roata de mtb, am continuat si am trecut linia de sosire alaturi de partenerul meu Costin.

Si nu in ultimul rand trebuie sa le multumim organizatorilor, care au stat in fiecare zi in frig si ploaie si ne-au incurajat desi ei aveau nevoie de mai multa sustinere  deoarece stateau aproape o zi intreaga pe loc si pentru ca in fiecare zi plecau cu noapte in cap, pentru ca noi sa ne bucuram de un concurs PERFECT ORGANIZAT!
Multumim Lucian pentru aceast concurs care ne-a placut de la prima pedala pana la festivitatea de premiere, pentru FAMILIA pe care ai format-o in cele trei zile petrecute pe munte si pentru traseele care pot fi trecute intr-un manual de mtb. Pentru mine a fost o scoala de mtb.

Trasee:  Leaota, 45 de km cu 1870 de m ( asa mi-a arata GPS-ul)
A doua zi: 57 de km de pedalat, cu peste 2000 de m diferenta de nivel ( GPS-ul mi-a arata 2105 m).
Ultima zi: 44 de km km cu 1920 de m diferenta de nivel, pe creasta Leaotei si in Muntii Bucegi.

Mai multe informatii despre profilul curselor: http://www.carpathianman.ro/event_page.aspx?crt=2&mnu=19

Recomand aceasta galerie foto:

http://muntiicarpati.wordpress.com/3-mountains-2013/

MTB PUR:

Dupa datul la vale cu doagele pe vaile din Bucegi in luna lui mai, recunosc ca am trait cea mai frumoasa experienta pe munte, pedaland pe langa plaiuri intregi de rododendron. 

Tabla Butii si Cimitirul Eroilor

O tura care nu are nevoie de nicio prezentare, printr-un loc plin de legende si eroi, pe culmea ce lega acum sute de ani Tara Romaneasca de Ardeal. 

Pe aceste meleaguri au murit multi soldati tineri, care au castigat luptele grele impotriva nemtilor din cea mai inalta trecatoare din Carpati in timpul Primului Razboi Mondial. S-a varsat mult sange in aceasta trecatoare  pentru marea unire, pentru reintregirea neamului romanesc...

Am vizitat pentru prima data vechea cetate Tabla Butii si Cimitirul Eroilor din Primul Razboi Mondial, iar  eu m-am simtit in acea zi mult prea mic pe acel taram, plin de soldati martiri cazuti la datorie.

Povestea pe care va invit sa o citit nu imi apartine, am gasit-o pe pagina personala a lui Teo Paraschivescu si descrie poate cel mai bine aceste plaiuri incarcate de istorie:

http://www.facebook.com/media/set/?s...4595511&type=3

Povestea Drumului Mare de pe Plai:

Până la anul 1789 pe Valea Prahovei, mai sus de Posada, nu trecea decât o biata potecă de cai, nici măcar un drum de căruţă. Trecerea peste munti se făcea pe vechiul drum deschis de catre romani pe la Vârful lui Crai, numit şi Drumul Mare de pe Plai. 
Primii care au intuit importanţa acestei căi de transport au fost legionarii romani iar după pacea din 102, ei au construit, în bunul lor obicei, un drum pavat cu piatră de râu, o adevărată, "via strata", care facea legătura noilor provincii cucerite în Banat şi Ardeal cu mai vechea provicie Moesia Inferior (Dobrogea). Pentru apărare ei au construit castrele de la Drajna, Mălăieşti şi Cetatuia. 
Drumul pleca din câmpie dinspre Ploieşti şi Vălenii de Munte şi urca pe Valea Drajnei pe la Ceraşu şi pe sub Vârful lui Crai apoi continua pe Culmea Muntele Tătaru, urca prin Tabla Buţii şi coboara din munte către nord spre Transilvania, pe cursul superior al Buzăului, pe la Pârâul Fetei (Izvorul Buzăului) şi Vama Buzăului. 
Tabla Buţii este „pas” – trecătoare montană la înălţimea de 1340 m, în Carpaţii de Curbură. Prin acest drum se făcea legătura dintotdeauna între sudul Carpaţiilor şi Transilvania. Această cale este uşor accesibilă datorită reliefului nu prea accidentat fiind cel mai scurt drum între Occident şi gurile Dunării, la Marea Neagră, spre Levant.
Punctul Tabla Buţii este vârful, culmea dintre Valea Teleajenului ce urcă dinspre Muntenia şi obârşia Buzăului în Masivul Ciucaş, spre Transilvania. Numele trecătorii Tabla Buţii a fost dat de la „tablele”ştanţate în trecut pe butoaiele cu marfă cand se făcea vama pentru că aici era graniţa dintre Ţara Românească şi Transilvania.Tot aici a funcţionat şi un punct vamal , încă de la formarea statelor feudale româneşti, o cetate de care puţină lume mai ştie astăzi.Caravanele comerciale treceau chiar prin incinta cetăţii care este atestată în documentele medievale încă din sec al XIII – lea. Cetatea este menţionată în documentele transilvane şi cele maghiare sub numele de CRUCEBURG , iar în cele ale Ţării Româneşti sub numele de Cetatea Buzăului sau Tabla Buţii.
Toponimia locului ilustrează tăvălugul istoriei ca o memorabilă cronică, ce dovedeşte că locurile sunt legate de anume situaţii: Pasul tătarilor, Muntele Tătaru Mare şi Tătaru Mic, Drumul Nemţesc, Casele Neamţului, Râul Cetăţii, Vârful lui Crai…
Primii năvălitori menţionaţi de istorie sunt cumanii şi tătarii care probabil au distrus cetatea de piatră din Tabla Buţii şi, care mai apoi ar fi fost reconstruită de cavalerii teutoni între 1211-1225 dar care ulterior a suferit alte distrugeri şi ruinări. Puternicele năvăliri ale tătarilor din anii 1241, 1285, 1343 şi altele până în anul 1658 spre Transilvania, prin Pasul Buzăului, au produs mari stricăciuni cetaţii. Apoi frecvent trecătoarea este călcată de oştile turceşti la 1421,1432, 1438, 1508, ultima fiind în anul 1828, când trec prin Pasul Buzăului să prade Transilvania, dar sunt respinşi de localnici în Ţara Bârsei .
Pentru a împlini visul de unire al românilor, în oct. 1599, Mihai Viteazul trece Carpaţii pe Drumul Mare de pe Plai printr-un mars fulgerător de numai o zi şi o noapte, pentru a surprinde duşmanul complet nepregatit. Pleacă din Târgovişte iar pe Valea Teleajenului urcă la Tabla Buţii şi coboară în Vama Buzăului, unde se odihneşte în data de 17-18 octombrie 1599. De atunci au ramas si denumirile, "Stanca lui Mihai" (pe DN1A între Cheia şi V.Berii) şi "Masa lui Mihai Viteazul" de lângă Tabla Buţii.
După 1789, drumul Văii Prahovei e modernizat de austrieci iar Drumul Mare de pe Plai cunoaşte un vizibil declin. Aceste meleaguri vor intra însă din nou pe scena istoriei ţn timpul primului război mondial. După cum ştim, România intră în război alături de Puterile Antantei şi în 1916 trece Carpaţii pentru eliberarea Transilvaniei. După o ofensivă puternică armata română e nevoită să se retragă pe linia munţilor.
În bătălia pentru trecători dintre armatele romane şi cele germane, în zona Tabla Buţii au avut loc lupte îndârjite în octombrie 1916, aceasta zonă a frontului fiind un adevarat "Termopile romanesc". După pierderi grele de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului la Strâmbu, unde românii obţin o nouă victorie decisivă şi în următoarele zile alungă armata germană până la Braşov. 
În urma ostilităţiilor românii adună morţii din ambele tabere şi îi îngroapă pe locul bătăliei, pe fosta graniţă, acolo unde s-au jertfit. Se va face un cimitir al ostaşilor căzuţi eroic în Tabla Buţii, aproape de ruinele cetăţii. În acest cimitir sunt aşezaţi la odihnă veşnică în pace atât ostaşii români cât şi duşmanii lor. După ce s-au omorât din ordinele păgâne ale potentaţilor vremii, dorm alături ca nişte creştini adevăraţi, eliberaţi de patimi şi uri, sunt cu toţii eroi, de aceea au meritat acelaşi cimitir, unicat, în istorie.
In Cimitirul Eroilor, pe o piatră funerara roasă de vremi stă scris: "...Au căzut la M.Tataru, Plaiul Cetăţuia şi V.Stânii, 5 ofiţeri şi ... ostaşi apărând sfânta noastră glie, care se odihnesc sub cele lespezi de piatră de sub colină, la un loc cu inamicul răpus, concretizând chiar în mormânt generozitatea blândului nostru popor."

În zilele noastre, din toate acestea nu a ramas decât un drum pastoral şi oportunitatea unei ture de neuitat prin locuri mai puţin umblate..

  

Si track-ul traseului: 58 de km cu 1800 m diferenta de nivel.

De doua ori Valea Alba

Ce inseamna Bucegii pentru mine? Pai e simplu, sunt muntii mei de suflet si daca ma gandesc la o vale, aceasta trebuie sa fie Valea Alba.

Valea Alba a fost primul meu traseu nemarcat pe care l-am facut cu Adi in al doilea an de facultate, a fost o aventura pe care nu pot sa o uit, cu saritoarea cea mare care ne-a pus la grea incercare abilitatile noastre de cataratori si cu o balaureala istorica prin peretii Caraimanului, fara coarda si cu o doza maxima de adrenalina care ne-a scos din cap orice vise de "mari alpinisti". Tot aici am pus doagele in picioare pentru a schia o vale de abrupt din Bucegi si e locul in care am vazut ce inseamna sa schiezi o vale din Bucegi la inceputul lui mai: in 2006 urcam pentru prima data la piolet si coltari Valea Alba, iar pe langa noi au trecut doi instructori din Poiana care alunecau elegant pe doage. Cred ca ei m-au determinat sa iubesc acest sport, sa-mi doresc sa invat sa schiez mai bine si sa fiu din ce in ce mai critic cu mine, ca intr-o buna zi sa cobor o vale pe schiuri. Si recunosc ca printre cele mai frumoase amintiri luate de pe munte, sunt pentru mine fix pe aceasta  vale de care putini turisti au auzit, dar indragita de multi schiori in luna lui mai.

Sa schiezi aici e ceva special, de multe ori am prins canionul de sus foarte ingust iar zapada poate sa lipseasca in unele zone ceva mai "delicate".  Dar anul acesta am gasit Valea Alba plina de zapada, saritorile erau complet acoperite, iar omatul a fost aproape perfect pe 27 aprilie si pe 9 mai.

Cand  cobor o vale din Bucegi, pentru mine nu exista mari schiori sau mari rideri care rup in doua cei 900 de m diferanta de nivel in trei viraje si caut sa adun o gasca frumoasa de prieteni, cu care alunec pentru ultima data spre La Verdeata, cel din urma loc de popas inainte de  pitorescul drum prin padure, ce duce spre agitatia din Busteni. Aici am terminat si sezonul de schi, pe aceasta vale pe care m-am simtit excelent la sfarsitul lui aprilie si pe 9 mai. Pentru mine a fost PERFECT!

Pe 27 aprilie am prins o Alba de zile mari, cu Mateo, Klauss, Matrix, Horatiu si Happy. Zapada a fost foarte buna pana aproape de saritoarea Carnului, mai jos valea a fost maturata de avalanse, iar crevasele ne-au pus ceva probleme (am avut  mare atentie aici, unele aveau cel putin 6 m).

Si aici pozele de la Mateo, sper sa va placa. Eu am ales una pe care o consider reprezentatita pentru ziua de 27 APRILIE ( Happy a fost tare happy pe Valea Alba):

Pe 9 mai cabina nu a mers din cauza vantului puternic si am urcat cu masina pana la Piatra Arsa cu un alai mare, pentru a schia Valea Alba ( Morarul era prea departe pentru o super carca pana la Omu). Gasca a fost superba, au venit Gump si Sabina tocmai din Germania, Matei, Alex si dulaul nostru de buzunar: Happy.

Omatul a fost excelent, asa cum trebia sa fie la inceput de mai: am prins un firn perfect.

Iar vantul a fost un mare nenorocit, daca ar fi batut putin ne-ar fi racorit cand am facut urcarea finala spre Crucea Caraiman. Raman la parerea ca sefii Teleferic SA sunt niste nenorociti.

Final de sezon pentru mine, dar recunosc ca a fost un an exceptional de ski pe coclauri si pe partie. As fi vrut sa termin tot pe Morar ca in fiecare an, dar nu a fost sa fie...