joi, 24 aprilie 2014

Cu bicicletele prin sudul Dobrogei


Tura de moutain bike de la Fara Asfalt mi-a placut mult, dar nu am apucat sa inteleg prea mult din acel traseu din cauza ritmului pe care mi l-am impins in timpul concursului. De Pasti dupa masa cea mare am hotarat ca era timpul pentru o miscare in zone ceva mai indeparte de Constanta. Traseul il aveam pe GPS de ceva vreme si a fost o alegere excelenta pentru un nou sezon de mtb. Tura a fost cate se poate de lejera si am avut multi incepatori in "tainele mtb-ului", iar atmosfera....ca de sarbatori :). In afara de Diana nici unul nu a avut placerea de a pedala in natura pe carari frumoase. Iar aceasta trecere s-a facut intr-o zona excelenta pentru pedalat, la doi pasi de malul marii.

Am avut acel verde crud care tine foarte putin in Dobrogea, iar zona s-a lasat descoperita usor dupa ce am intrat in rezervatiile naturale: canionul Limanul si padurea de la Hagieni. Am scris de mai multe ori ca in Dobrogea peajele sunt perfect diferite de orice ai vazut pana acum in Romania, aici e o alta clima sau flora iar locurile mai putin umblate de turisti, au ceva special. Sa nu va asteptati la pereti de stanca de sute de metrii, sau la padurile din Fagaras ce se intind pe zeci de kilometrii, dar tot peisajul e perfect diferit fata de tot ce ai vazut pana acum pe meleagurile pe care le-ai cutreierat. Si cred ca aici e si frumusetea Dobrogei, e un loc special pentru cei care vor sa o descopere.

Eu o sa revin cat mai des acasa pentru ca am multe de vazut. Si sa va spun ceva, inca nu am vizitat Delta Dunarii ...




















marți, 15 aprilie 2014

Poiana ca pe vremuri


Rar postez iesirile noastre la schi pe partie, consider ca se indeparteaza mult de ideea blogului si nu stiu cat interes prezinta cititoului. Eu numesc schiul cu instalatii la vedere schi industrial si recunosc ca pierde mult din farmecul de a sta pe munte, dar sunt zile "speciale" ca aceasta cand totul pare aproape perfect. Si asa a fost duminica 13 aprilie cand am prins un omat mare ca pe vremuri, fix cum trebuia sa avem in mijlocul iernii, dar cu temperaturi placute si de aceea  Bianca ne-a insotit in aceasta iesire la ski de tura pe partiile din Postavaru.

Noi am ales varianta ceva mai ieftina si am ales sa evitam coada de o ora de la cabina mica si am urcat pe piei de foca. Schiul industrial pentru noi s-a terminat dupa iesirea de la Bansko, acum incercam sa ne bucuram cat mai mult de iesirile noastre pe doage atat la deal, cat si la vale. Si cand ai un peisaj superb de iarna iesirea e de nota zece.

Spun ca totul a fost aproape perfect, pentru ca a  lipsit Happy, catelusa noastra care a fost lasata la un hotel de animale undeva prin Ghencea. Fara ea parca lipseste ceva, dar nu pot sa o iau pe partii si refuz aceasta idee din cauza nivelului schiorilor din Romania care e jos de tot. Din pacate nu se apropie nici de cel mediocru pe care il au bulgarii si risc sa o vad calcata de un cant de nu stiu ce rider, care poarta blugi si goneste ca un cretin la vale fara pic de control. E plin de ei si au fost prezenti si acum in Poiana.

Dar Happy o sa fie iar alaturi de noi cand o sa inceapa iar sezonul de ski pe vai. Mai trebuie asteptat putin pentru ca riscul de avalansa e mult prea mare ca sa merite orice fel de risc. Pe vaile de abrupt din Bucegi a nins enorm de mult in golul alpin, iar pericolul de avalansa e aproape maxim acum.

Sper sa va placa acest tablou de iarna pe care l-am gasit in Postavaru la mijlocul primaverii, noua ne-a placut mult si am ramas cu o amintirie tare placuta. A fost frumos si am gasit acea iarna care ne-a lipsit la munte:








  



Din ce in ce mai "mandru" de sotia mea si ea  a inceput sa lucreze la tehnica:


sâmbătă, 5 aprilie 2014

Sultanu


Nu ma omor dupa turele pe asfalt, dar sunt locuri pe langa Bucuresti cu trafic foarte mic si cu peisaje frumoase care merita o sansa. O astfel de  iesire ar fi la granita dintre judetele Prahova si Dambovita, cu plecare din Poiana Campina si avand ca punct maxim catararea de la Sultanu, cu panta de 30 de grade pe asfalt.

Nu e nimic greu in aceasta tura, mi-au iesit 1220 de m diferenta de nivel si 66 de km pedalati, dintre care doi pe drumuri de tara si restul pe asfalt, dar baietii au vrut sa ridice putin stacheta si au incercat un ritm putin mai sportiv. Cine a avut ocazia sa faca ture cu mine pe bicicleta a realizat ca sunt cam cel mai slab catarator care ...iubeste  catararile. Exista si asa ceva, daca nu am minim 1000 de m diferenta de nivel pozitiva mai bine stau acasa, dar chiar si asa nu imi dau seama de ce la mtb sunt atat de slab la deal. E ciudat, la ski de tura urc bine spre foarte bine, la alergare montana punctul meu forte e urcarea ( drept dovada la 3 Munti anul trecut am depasit in masa pe portiunile de push bike), dar la mtb sunt pilaf pe urcari.

Ca o iesire pe doua roti a fei o reusita, trebuie sa ai un grup frumos. Gasca a fost cea din Ericsson, baietii cu care ma vedeam zi de zi la cafele, la glume proaste si la povesti despre biciclete si curse de mtb. Au ramas la fel de cand am parasit Ericsson, Gabi acelasi om serios cu sufletul mare, Florin si Nelu nu s-au schimbat nici ei, la fel de ambitiosi si hotarati sa rupa orice panta care le apare in cale. Ei au fost singurii calare pe cursiere si au terminat tura cu o ora si ceva mai repede decat noi. I-am vazut la inceputul turei ...si la sfarsit . Cu Gabi am stat tot drumul, sau mai bine zis a avut rabdare sa ma astepte, randamentul meu a fost penibil si la orice urcare mai sanatoasa ma opream sa fac poze.

Sa nu uitam de urcarea de la Sultanu, e dura, scurta si frumoasa. Era pe vremuri un vechi indicator de 30 de grade. Nu stiu exact ce inseamna daca compar cu o partie de ski ( cred ca se apropie de o rosie usoara), dar pot sa zic ca a fost cel mai inclinat drum pe care am urcat pana acum. M-a rupt, am gafait si am mers pentru prima data cu pinionul de 32, dar am ajuns cu bine sus ( pana acum la mtb nu am folosit niciodata pnionul de 32).
Era sa uit, tura a fost facuta in ianuarie pe un soare de aprilie din cauza lipsei zapezii la munte. A fost o iarna tare ciudata...