sâmbătă, 28 februarie 2015

O zi de povestit la nepotei

Cam asa a fost si iesirea de azi, o zi atat de frumoasa si de reusita ca merita povestita si peste 30
de ani la nepotei.  Cine stie daca o sa mai fie omat natural peste atatia ani? Eu sper sa ma insel si sa mai avem  ierni cu omat din belsug la munte, pentru ca e cel mai mare dar pe care mama natura poate sa ni-l ofere in aceasta perioada a anului.

Incerc sa evit cat pot sa postez zilele de ski industrial pe site, pentru ca nu se potrivesc sub nicio forma cu formatul acestui blog, dar azi a fost acea zi cu omat din belsug si cu peisaje de poveste. Si ca sa fie o iesire putin mai speciala, mi-am luat o zi de concediu in poate cea mai buna zi de dat la vale cu sarmele la vedere din sezonul acesta.

Iar gasca a fost fix asa cum trebuie, cu Diana si cu Sorelul, cu lumea buna din Valea Dorului ( aici nu includ racerii pentru ca nu stiu niciun unul), dar si cu baietii care chiar stiu ce fac intre 2000 si 1400. Ne-am salut, am vorbit si ne-am si bronzat cand a fost cazul.

Au fost multe schiuri late si mult schi de calitate azi, intr-o zi superba de sfarsit de iarna. O iarna aproape perfecta pentru mine, cu omat de calitate si cu iesiri faine in fiecare weekend, dar  cam toate cu urcari platite la deal.













miercuri, 25 februarie 2015

Cu doagele pe Vanturis



Super tura, ce sa zic. Iar atunci cand mergi cu sotia pe munte, alaturi de Sorelul, Bogdan( aici e cireasa de pe tort), Nicu si Cosmin, pai avem o tura de pus in rame...sau pe blog. Iar vremea a fost incredibila, soare de la prima ora pana am parasit muntele si un omat foarte "schiabil".

Suntem la doi pasi de schiul industrial din Sinaia, dar intr-un loc atat de putin cunoscut de puhoiul uman ce domina Valea Dorului si perfect pentru schi de tura. Coborarile au fost faine, la fel si urcarile, iar glumele proaste au fost iar la moda, sef de trib si de atmosfera fiind ca de obicei Bogdan Vasilescu.

Un loc in care o sa revin din cauza acesului simplu si in care pot sa diversific putin tura cu doau sau trebuie coborari pe care nu am apucat sa de le dau.

A fost prima iesire la ski de tura pentru Sorelul cu echipament usor si legaturi in 4 puncte Dynafit. In poze pare cat se poate de Happy, iar zambetul nu cred ca poate sa pacaleasca pe cineva. E tare frumos pe munte, chiar daca coborarile sunt scurte, iar partea de dat la deal parca tine o zi intreaga. Nu e asa Diana?























luni, 16 februarie 2015

Pe Lamba cea Mare cu Diana la vale

 A fost o tura extrem de simpla, dar plina de omat pufos pe valea ce coboara la inceput ceva mai abrupt sub cabina mare din Postavaru si se termina pe un forestier lin, ce duce incet spre Timisul de Jos. E Valea Lamba, la doi pasi de instalatiile din Poiana si incepe fix langa teleschiul Kanzel intr-un loc marcat clar cu indicator de nu parasiti partia si cu o banda mare ca sa nu te ratacesti ( o initiativa buna as zice si e bine de stiut ca nu e ok sa parasesti partiile). Noi am facut-o pe barba noastra, nu e o vale grea, dar clar nu e pentru orice incepator care nu are nicio idee cu ce se mananca o iesire in afara partiei pe schiuri.

Dar aici e o oaza de liniste intr-o nebunie clasica de weekend, in poate cea mai aglomerata statiune din tara. Si ca sa fie si mai interesant am abordat putin diferit aceasta tura, cu o cobare pentru inceput si o urcare tare frumoasa fix pe unde ne-am dat cu doagele la vale.  Am fi vrut sa facem cel putin doua urcari si doua coborari, dar vremea s-a stricat rau, iar uraganul pe care l-am prins dupa ora 13 ne-a trimis spre Cabana Postavaru.

Despre omat sunt putine de zis: A FOST PERFECT, in partea superioara am avut un pulvar mare de aproape 40-50 de cm, nins la rece si foarte usor de schiat. Pudra fina pentru sufletelul nostru.
Puteam sa trecem si de canion, dar mai jos zapada nu te indemna la viraje, ci la o mica supravietuire, iar decizia a fost simpla: ce am coborat in cateva minute, trebuia sa urcam la loc pana in partia Sulinar. Zis si facut, dar totul s-a terminat cu o furtuna crunta cand am iesit in zona partiilor. Fara sa exagerez, batea vantul de nu puteai sa stai in picioare, iar vizibilitatea era de maxim...un metru.

Cred ca Happy e cea mai sincera, iar poza pe care am pus-o mai jos face cat o mie de cuvinte. Era alba ca zapada, cu urechi de liliac, si cu o privire sincera de caine de canapea.