Schi de tura la Sinaia

Sinaia e singura statiune care are acel ceva. Nu se compara cu Poiana, infrastructura e la pamant, sunt doi patroni de instalatii care practica doua skipassuri diferite ( pare o tiganie clasica specifica turismului romanesc), dar terenul pe care il gasesti deasupra orasului Sinaia e superb. Sunt o mie si una de variante de schi intre cota 2000 si cota 1400, iar noi am gasit statiunea pustie intr-o zi urata de februarie. Ningea fara vant, natura parca incremenise in acea zi, iar noi nu am stat pe ganduri, am pus piele de foca la treaba si am urcat cu multa pofta spre cota 2000 pe drumul de vara. Nu pot sa descriu in cuvinte senzatia de a avea o statiune de schi lasata special pentru noi (doi marinari in cautarea omatului proaspat). Atat pot sa zic: E CEVA FANTASTIC!

Tovaras de drumetie mi-a fost Dragos care mi-a confirmat teoria pe care o sustin de ceva vreme: "mai bine faci o coborare...maxim doua pe un teren lasat special pentru tine si sa lasi acasa gandul ca o sa schiezi in mod industrial cu un puhoi uman, gata sa macelareasca orice urma de zapada proaspata in mai putin de o ora".

E o experienta care merita traita, iar locul perfect de joaca e Sinaia.

Schi de tura pe drumul de vara:

Dragost ( Tomcat) in actiune:

Rataciti in marea de ceata:
Ningea ca in povesti in padure. Peisajul sigur nu o sa reusesc sa-l descriu cu aceasta poza:
Valea Dorului uitata de "puhoiul de turisti":
Singuri in Valea Dorului:
Fata mare a carpului. Tomcat mi-a marturist ca a dat cele mai frumoase viraje de cand s-a apucat de schi:
ZAPADA CA LA BALAMUC:
Pulvar la discretie:

Pe drumul cel bun

E un pas mare pe care l-am inceput pe un drum bine stiut de multi prieteni. L-am facut in doi pentru ca meritam un viitor impreuna si un destin comun. Vineri 10 februarie am dat startul la un nou capitol din viata noastra, speram sa fie si cel mai frumos. Diana Dumitrel e noua mea sotie si sunt fericit ca si ea m-a ales pe mine.

Ne leaga multe amintiri, dar cele mai frumoase le-am trait pe munte. Nici nu stiu cu ce sa incep, cu prima noastra aventura spre Moldoveaunu cu catelusa Elodia pe care am carat-o in rucsac, sau concediile petrecute in Retezat, Parang sau Apuseni. Sau prima noastra vale de abrupt pe care am coborat-o pe schiuri. A fost un Malin superb cu multi prieteni si cu o zapada perfecta la jumatatea lui mai.

Ma bucur ca mi-a inteles pasiunea de a merge pe munte si de a evada din oras in fiecare weekend, suntem amandoi constanteni care am descoperit ca muntele o sa fie prima si ultima noastrea dragoste. Acum suntem trei, Happy e catelusa care ne insoteste din ce in ce mai des in drumetii, iar la inceputul lui iulie o sa asteptam si un bebel, care o sa umple golul ramas in relatia noastra. Speram sa fie bine si sa fim sanatosi, avem nevoie si de ajutorul vostru, va cerem sa fiti aproape de noi si sa ne insotiti pe munte atunci cand o sa aveti ocazia.

Lacul Podul Giurgiului, creasta Fagarasului:

Prin Ceahlau cu o gasca mare de constanteni:

Lacul Bucura si Happy:

La schi in bulgarime cu o gasca mare de prieteni:

Valea Alba pe doage:

Spre Negoiu la inceput de iunie:

Bici bici prin Dobrogea:

La schi de tura in Ciucas:

Calatori pe creasta Craiului:

Schi in Austria pe cel mai intalt ghetar din tara valsului:

Valea Seaca dintre Clai de ziua mea:

Prima zi de iarna in Fagaras:

Si ultima poza, poate cea mai importanta facuta pe Varful Moldoveanu. Eram singuri si cel mai inalt varf ne-a apartinut:

Schi de tura in Ciucas

Daca vrei schi de tura trebuie sa te gandesti la Ciucas. E o "bijuterie" de munte, iarna ofera calatorului niste peisaje COLOSALE, iar pe o vreme frumoasa acesta poate vedea o tara intreaga. A fost o zi rece de sfarsit de ianuarie, cu un soare generos si cu un munte plin de zapada. Am trecut prin toate tipurile de omat, am dat de zapada pufoasa - pulvar cum i se zice in popor :), crusta si scoici imense la coborare, am ocolit niste placi de vant dubioase, dar cel mai important: am gasit IARNA pe munte.

Traseul: Valea Berii-Cabana Ciucas-Creasta Zaganu-Valcelul lui Horatiu-Valea Berii.

Tovarasi de drum mi-au fost Dragos si Mateo, am facut o echipa magica de trei constanteni porniti rau sa curcereasca un munte umblat mult vara si "parca parasit" pe in toiul iernii.

Iarna asa cum o stiu pe munte. Copaci incarcati cu omat, un cer albastru si o zapada incredibil de pufoasa in padure:

O zona ceva mai..."dubioasa". Am trecut cu bine peste niste placi de vant si am iesit in creasta Gropsoare:

Varful Gropsoare:

Pentru "cunoscatori"- Valcelul lui Horatiu:

'

Coborarea a fost un chin pe niste scoici imense si pe o crusta inselatoare care ne-au urmarit fara mila pana la limita padurii. Pe valcel a fost ceva mai bune, am gasit acolo zapada indesata, usor de schiat pana in Valea Berii.

Sfarsit de zi. Inghetam putin pe langa masina pana strangem echipamentul si fuga spre Bucuresti. A fost o zi superba pe munte, cu MULTA zapada.