Un weekend plin

E o toamna superba, cu temperaturi placute, iar sfarsitul lui octombrie inseamna culori vii, care ne invita sa iesim in natura. Nu stau pe ganduri, o pun pe Happy in tren alaturi de Adi si Tudor si pornim cu CFR-ul pentru o tura usoara, pe doua roti in Baiului.

Traseul ales:  Gara Busteni- Palatul Cantacuzino- Culmea Zamora- Varful Baiul Mare- Culmea Sorica, maxim 23 de km cu 1100 m diferenta de nivel ( posibil ceva mai mica la vale, gara din Azuga ar fi la aproape 1000 de m altitudine iar cea din Busteni la 900 de m).

Vremea a fost EXCELENTA, putin cam rece la prima ora cand am ajuns in Busteni, dar soarele nu a vrut sa fie zgarcit cu noi si dupa un urcus de o ora prin padure, acesta ne-a rasplatit cu peisaje superbe si cu o vizibilitate perfecta. Asa e toamna, te poti bucura de culori tari, de liniste (turistii merg vara la munte si iarna la ski, nu exista alte anotimpuri pentru ei) si de peisaje deosebite. Si sa nu uitam de masivul Bucegi, singurul munte cu pereti de peste 500 de m din tara, care se prezinta in mod elegant din creasta Baiului. Nu exagerez, dar peisajul a fost incredibil si parca ne astepta sus, in forestierul lin ce strabate toata creasta Baiului.
Si daca aventura e pe doua roti intr-un masiv cu multe paduri de foioase pline de culori spectaculoase, reteta succesului e garantata. Am avut si o invitata surpriza in aceasta tura, pe nume Happy, care s-a tinut bine dupa noi pe urcari si coborari. E un caine de talie mica si nu puteam sa am asteptari prea mari, dar s-a tinut foarte bine dupa toata gasca, mai ales pe urcare, iar la vale faceam pauze ca o sa asteptam. Iubeste muntele si nu pot sa o las acasa cand merg cu bicicleta, o sa facem multe ture impreuna, de preferat scurte, de maxim 25-28 de km si cu diferente mari de nivel.

Explozie de culori pe Culmea Zamora:


Cei doi Adi se lasa usor fotografiati:



Si elementul surpriza:


Asa cum am scris mai sus, te incanta si parca iti blocheaza rotile de la bicicleta. In primul plan se vad masivele Caraiman si Costila, iar in centru se zareste perfect cel mai mare perete de stanca din Romania si cel mai mare perete de conglomerat din Europa: Peretele Vaii Albe.


Un loc incredibil de linstit daca nu trec carnatii motorizati pe ATV-uti sau Moto Enduro. Mama lor de putorosi care polueaza muntii cu parti mobilele lor, ce fac ei li se pare extrem...


Fix pe varful Baiul Mare am surprins acest moment de tandrete:


Ciucasul si Zaganu, vizibilitatea e excelenta:



Coborarea de pe Baiul Mare, foarte scurta dar intensa:



Culori de toamna:


Cutzu nedumerit:


Poza care mi-a placut cel mai mult:




Trebuie sa-i multumesc Dianei pentru aceasta iesire pe doua roti, ma intelege si o astept cu nerabdare pe carari de munte.


Duminica nu am stat in casa si am profitat de vremea buna, ca sa facem o plimbare pe traseele marcate de la Comana. Stiu ca e si o denumire pentru aceste iesiri in natura, daca nu ma insel se numesc hicking. Comana ne place mult, ar fi singura zona de langa Bucuresti care iti permite cu adevarat sa evadezi in natura si sa vezi ceva deosebit. Delta e foarte frumoasa, au inceput sa amenajeze poteci  si poduri prin zona deltei, iar padurea pare ideala pentru plimbari cu bicicleta sau pe cararile marcate.

Pornim la drum:



Bianca a dormit timp de patru ore cat ne-am plimbat. Aerul curat i-a facut tare bine:


Mlastina din padurea Comana:


Sunt multe carari excelente pentru mtb:


Taticule trecem impreuna mlastina?



Intr-un complex exagerat de scump, cu o ciorba 16 lei portia. Nu i-am retinut numele,  tot complexul e amenajat frumos, dar promit ca nu o sa mai calc pe acolo.


Zone amenajate frumos prin Delta Neajlovului pentru turisti:




Si traseele marcate de care va ziceam:




Inchei postarea cu aceleasi culori de toamna, tin putin si daca ai noroc, poti sa surprinzi un tablou natural:

Prima plimbare

Asteptarea a luat sfarsit, iar Bianca a iesit pentru prima data in natura. Nu am lasat-o singura, colega in aceasta mica drumetia  i-a fost Iulia, fata nasilor nostri, iar locatia aleasa a fost  un drum forestier aflat la baza muntilor Ciucas. Vremea a vrut sa ne tina in pensiune tot weekend-ul, dar ambitia noastra a fost puternica, pe langa gratare, berici si o seara petrecuta pana seara tarziu cu Florin si Georgica langa un vin bun, am vrut si o scurta iesire in natura, impreuna cu micile noastre fetite. Ne-a plouat, am gasit o atmosfera trista, lipsita de lumina, dar dorinta de a merge pe o carare din padure s-a dovedit  a fi cea castigatoare.

De Happy nu am avut mila, la trei luni am luat-o cu noi pe cararile Retezatului, iar Bianca la aceeasi varsta a simtit pentru prima data aerul sanatos si tare, pe care doar muntele poate sa ni-l ofere. 

Cristina si Florin sunt nasii nostri  si de multe ori ne-au fost tovarasi de drumetie in Bucegi, Retezat, Fagaras, Piatra Craiului, Mehedinti si Ciucas. Pe sase octombrie au botezat-o pe Bianca in Constanta, ei ne sunt foarte dragi de multi ani si simt ca vom avea o relatie din ce in ce mai frumoasa pe carari de munte ,sau pe partii de ski. Asa cum am scris si in alte postari, ma bucur mult cand constantenii merg din ce in ce in ce mai des pe munte, iar nasii nostri au descoperit inca din facultate placerea de a petrece timpul liber in natura.

Cu fetitele la vedere:

Ea e Iulia si e tare scumpa. Are multa energie si a facut o mica pasiune pentru Happy:

Am intalnit o atmosfera apasatoare, plina de mister la poalele muntilor Ciucas:

Cele trei fete care mi-au schimbat viata. Cred ca le cunoasteti:

Florin e tare incantat de ce face. S-a descurcat bine si s-a bucurat de prima lui iesire dupa o pauza de aproape doi ani:

O mica sedinta foto cu Diana si Bianca:

Catelul sturlubatic prin padure alearga :)

Cam asta a fost, sunt putine de povestit dar noua ne-a placut mult. Prima iesire a fost excelenta pentru noi.

Si ca sa inchei intr-o nota pozitiva va prezint mica noastra familie. Sunt trei poze care ne caracterizeaza:

Triathlon Challenge 2012

TriChallenge e considerat cel mai mare triathlon din estul Europei si aduna in fiecare an peste 500 de participanti din toate colturile tarii (si s-a laudat la aceasta editie si cu ceva participare internationala). Anul acesta organizatorii au incercat sa-l mute in Bucuresti si sa-i puna la grea incercare pe toti concurentii care participa la proba de inot, locul ales fiind zona Unirii. Dar Dambovita noastra e poluata si poarte cadavre de caini, tevi de scurgere cu diverse arome, tot felul de bacterii si microbi care pun in pericol sanatatea oricarui om, iar organizatorii au cascat ochii pe final si au mutat TriChallenge la Mamaia, la sfarsitul lui septembrie. Data de 22 septembrie a fost prost aleasa, astfel in ziua concursului vremea de sfarsit de noiembrie si cu un vant turbat i-a determinat pe aceiasi organizatori sa renunte la inot si sa adauge 2.5 km de alergare pentru cei care participau la sprint si 5 km pentru concurentii inscrisi la triathlonul olimpic.

Pentru mine acest concurs a fost o mare dezamagire, s-a simtit lipsa antrenamentului iar atmosfera apasatoare parca mi-a turnat plumb in picioare. La bicicleta m-am misca ca un melc turbat pe mtb-ul Dianei de 18 inchi cu gume de asfalt, o alegere incredibil de proasta pentru mine, am stat ca un covrig in sa si am pedalat cu genunchii pana aproape de gat, astfel  incat timpul final a fost un mare dezastru. Nici la alergare nu am stralucit, nu am avut ritm si parca eram pierdut in lumea mea...

Am avut asa: alergare 2.5 km- 9: 20

Bicleta  20 de km- 40:23

Alergare 5 km- 25:21

Nu am idee cate minute am pierdut in punctul de tranzitie, organizatorii nu au pus o rubrica separata ca la triathlonul Fara Asfalt, dar stiu sigur ca timpii afisati la final mi-au dat de gandit. Ok am avut un vant turbat care i-a afectat  pe toti participantii ( inclusiv pe cei mari care au tras tare la proba olimpica), asfaltul a fost ud, a plouat pana la ultima proba de alergare si pot sa pun pe blog inca zece motive. Dar asta nu ma ajuta, gustul a fost amar dupa concurs si simt ca puteam mai mult, daca aveam un minim de antrenament.

Filmulul de prezentare:

Simt ca a fost o mare dezamagarie acest concurs, repet nimic nu mi-a iesit si sincer...nu cred ca o sa revin in 2013 din mai multe motive. Unul sigur e cel financiar ( taxa de inscriere sarea in Bucuresti de 170 de lei, iar pentru participarea la Mamaia am achitat suma de 130 de lei), al doilea motiv ar fi ideea de a alerga sau de a merge cu bicicleta pe langa masini si nu in ultimul rand: exista tirathloane gandite  sa inoti sau pedalezi doar in natura, departe de aglomerari urbane, noxe si asfalt.
Legat de organizare, nu stiu ce sa zic, se vede ca au experienta si vor sa faca ceva mare prin TriChallenge, dar parca prea alearga cu excelul gata facut dupa bani. 170 de lei mi se pare o suma mult prea mare pentru Romania, daca ar pune mai mult suflet si ar calcula mai putin profitul ar fi mult mai bine pentru noi, cei care participam cu placere la un triathlon.

Cu liliacul la sedinta tehnica:

Si inca ceva, m-am simtit ca la un salon auto, sau mai bine zis ca in fata unui local scump plin de fite corporatiste ( cu multi manageri si directori de mari corporatii), avand ca singur scop sa se intreaca in afisarea celor mai scumpe biciclete de carbon. Ceva imi spune ca nu e  de mine aici  si ne indepartam incet dar sigur de ideea de sport de masa.