Triathlon Challenge 2012

TriChallenge e considerat cel mai mare triathlon din estul Europei si aduna in fiecare an peste 500 de participanti din toate colturile tarii (si s-a laudat la aceasta editie si cu ceva participare internationala). Anul acesta organizatorii au incercat sa-l mute in Bucuresti si sa-i puna la grea incercare pe toti concurentii care participa la proba de inot, locul ales fiind zona Unirii. Dar Dambovita noastra e poluata si poarte cadavre de caini, tevi de scurgere cu diverse arome, tot felul de bacterii si microbi care pun in pericol sanatatea oricarui om, iar organizatorii au cascat ochii pe final si au mutat TriChallenge la Mamaia, la sfarsitul lui septembrie. Data de 22 septembrie a fost prost aleasa, astfel in ziua concursului vremea de sfarsit de noiembrie si cu un vant turbat i-a determinat pe aceiasi organizatori sa renunte la inot si sa adauge 2.5 km de alergare pentru cei care participau la sprint si 5 km pentru concurentii inscrisi la triathlonul olimpic.

Pentru mine acest concurs a fost o mare dezamagire, s-a simtit lipsa antrenamentului iar atmosfera apasatoare parca mi-a turnat plumb in picioare. La bicicleta m-am misca ca un melc turbat pe mtb-ul Dianei de 18 inchi cu gume de asfalt, o alegere incredibil de proasta pentru mine, am stat ca un covrig in sa si am pedalat cu genunchii pana aproape de gat, astfel  incat timpul final a fost un mare dezastru. Nici la alergare nu am stralucit, nu am avut ritm si parca eram pierdut in lumea mea...

Am avut asa: alergare 2.5 km- 9: 20

Bicleta  20 de km- 40:23

Alergare 5 km- 25:21

Nu am idee cate minute am pierdut in punctul de tranzitie, organizatorii nu au pus o rubrica separata ca la triathlonul Fara Asfalt, dar stiu sigur ca timpii afisati la final mi-au dat de gandit. Ok am avut un vant turbat care i-a afectat  pe toti participantii ( inclusiv pe cei mari care au tras tare la proba olimpica), asfaltul a fost ud, a plouat pana la ultima proba de alergare si pot sa pun pe blog inca zece motive. Dar asta nu ma ajuta, gustul a fost amar dupa concurs si simt ca puteam mai mult, daca aveam un minim de antrenament.

Filmulul de prezentare:

Simt ca a fost o mare dezamagarie acest concurs, repet nimic nu mi-a iesit si sincer...nu cred ca o sa revin in 2013 din mai multe motive. Unul sigur e cel financiar ( taxa de inscriere sarea in Bucuresti de 170 de lei, iar pentru participarea la Mamaia am achitat suma de 130 de lei), al doilea motiv ar fi ideea de a alerga sau de a merge cu bicicleta pe langa masini si nu in ultimul rand: exista tirathloane gandite  sa inoti sau pedalezi doar in natura, departe de aglomerari urbane, noxe si asfalt.
Legat de organizare, nu stiu ce sa zic, se vede ca au experienta si vor sa faca ceva mare prin TriChallenge, dar parca prea alearga cu excelul gata facut dupa bani. 170 de lei mi se pare o suma mult prea mare pentru Romania, daca ar pune mai mult suflet si ar calcula mai putin profitul ar fi mult mai bine pentru noi, cei care participam cu placere la un triathlon.

Cu liliacul la sedinta tehnica:

Si inca ceva, m-am simtit ca la un salon auto, sau mai bine zis ca in fata unui local scump plin de fite corporatiste ( cu multi manageri si directori de mari corporatii), avand ca singur scop sa se intreaca in afisarea celor mai scumpe biciclete de carbon. Ceva imi spune ca nu e  de mine aici  si ne indepartam incet dar sigur de ideea de sport de masa.

Turul Craiului pe doua roti

A fost o vara saraca de mountain bike, dar zilele nu au intrat in sac, iar la sfarsitul lui august aveam sa bifez doua ture pe bicicleta in tinutul Muscelului. Sambata am facut circuitul Craiului pe doua roti, o tura frumoasa, cu 4 ore crunte de carca bike pe un cod portocaliu de canicula si cu o aventura greu de uitat printr-un valcel plin de copaci cazuti, care ne-au facut drumetia tare "placuta" din Curmatura Foii pana aproape de Valea Dambovitei.

Traseul ales: Dambovicioara- Cheile Dambovicioarei- Brusturet- La Table- Prapastiile Zarnestilor- Zarnesti- Plaiul Foii-Curmatura Foii- Valea Dambovitei- Satic- Dambovicioara, 66 de km cu 1650 de m diferenta de nivel.

Cred ca e circuitul cu peste 6 chei, aproape 25 de km de mtb i-am facut prin Cheile Brusturetului, Pisicii, Dambovicioarei, Dambovitei...si mai sunt cateva dar nu le-am retinut numele. Nu recomand portiunea Plaiul Foii - Valea Dambovitei prin Curmatura Foii, au fost 4 ore in care ne-am chinuit rau, cu un push bike de o ora pe o panta de peste 25 de grade pana in Curmatura Foii si cu o coborare exotica printr-un valcel plin ochi de balarii si o panta de 30-35 de grade ( noroc ca nu erau saritori). Am impins-tras-ridicat-carat bicicletele la vale fara pic de mila, a fost singura solutia de a inainta prin jungla valcelului. Circuitul clasic se face prin Rudarita- Barajul Pecineagu, e ceva mai lung( 102 km), dar e mult mai usor. Mai multe informatii gasiti aici:

http://doru.iarbaverde.ro/?x=2008.05.18_Bike_Turul_Pietrei_Craiului/

Aici sunt cheile de care va povesteam, toate sunt superbe dar pozele redau putin din atmosfera deosebita pe care am intalnit-o la poalele Craiului. Suntem singuri, inaintam tacuti in aerul racoros intalnit in aceste chei, pe forestierul care avea sa se termine aproape de La Table. Imi pare rau ca am uitat sapuniera in Constanta, pozele sunt facut cu doua telefoane mobile, din pacate nu au cine stie ce calitate:

Poienile din zona La Table. Nu ne grabim, facem poze si ne bucuram de o coborare minunata care pleaca din zona La Table si se termina in Prapastiile Zarnestilor.

Si gasca cu care am pornit la drum: Flo singura fata care ni s-a alaturat

Gabi, primul coleg de la corporatie:

Florin, al doilea coleg de la corporatie. El a fost motorul grupului, a urcat in modul Turbo pe orice panta care i-a iesit in cale pe foaia mijlocie :

Drumul Zarnesti- Plaiul Foii e plin de cocalari cu x6 si q7, care accelereaza cand trec pe langa tine. Gandirea lor e primitiva, specifica neamului romanesc si alearga ca dementii in muntii de praf, ca sa manance o ceafa de porc sau o ciorba de burta cu mult usturoi la Plaiul Foii. Noua ni s-a facut rau de la praf, varianta aceasta de mtb sigur nu trebuie repetata, sunt trasee in tara mult mai bune de mers pe doua roti departe de turistii motorizati.

Pauza de ciorba si berici la Plaiul Foii. Nu stiam ce ne asteapta, am lalait-o cu spor si bine am facut, am avut energie pentru orele ce au urmat, ca sa balaurim cu talent prin toti boschetii pe care mama natura i-a asezat frumos in calea noastra. Recomand acest traseu pe jos, cu bicicleta e o carca sadica fara niciun rezultat concret.

Noi am folosit track-ul acesta de GPS:

http://www.len.ro/cycling/ocolul-pietrei-craiului/

La Curmatura Foii peisajul e COLOSAL. Craiul e un munte special, nu are nevoie de nicio prezentare:

In Crai s-a defrisat fara mila!!! Usor, usor, distrugem tot ce avem frumos in Parcurile Nationale pentru o mana de banuti...Pacat, distrugem comori unice lasata de natura, fara sa gandim la ce o sa ramana in urma acestor defrisari.

Seara s-a incheiat cu un gratar monstru in Campulung si cu o hidratare serioasa alaturi de colegii de drumetie. Ceafa de porc a fost marea vedata, iar berea a curs fara incetare pana noaptea tarziu. Lumea in care traim e frumoasa si noua ne plac micile placeri pe care viata ni le ofera .

Asa cum zicea si Laurentiu Barza in ultima lui postare, sunt trasee de mtb mult mai frumoase in zona Craiului, noi am bifat acest circuit care ofera perspective superbe asupra Craiului sau Iezerului, dar drumul Zarnesti- Plaiul Foii si mega boschetareala din Curmatura Foii ne-au lasat un "mic gust amar" ( am reusit performanta sa inaintam 800 de m pe ora, un record greu de egalat pe bicicleta).

O zi in Bucegi

A fost o tura pe fuga intr-o zi frumoasa de sfarsit de Iulie, alaturi de o familie indragostita de munte si care s-a terminat cu o mica alergare montana cu Happy, pe frumoasele carari din Bucegi. Simt ca pentru urmatoarele doua ore o sa fac parte din aceasta familie, e o sezantie deosebita si ma bucur ca pot sa fiu alaturi de ei.

In primult rand trebuie sa-i multumesc lui Fane, care a venit cu o idee splendida de a face impreuna cu sotia si fetele lui, traseul pitoresc ce pleaca de la Piatra Arsa si coboara usor pana aproape de hotelul Pestera. E o carare simpla care ofera multe perspective deosebite asupra vailor Ialomita, Doamnei si Sugarilor.

Am ajuns cu masina pana aproape de Piatra Arsa pe drumul asfaltat fara niciun motiv pana in inima Bucegilor.

Fetele erau pline de energie, iar cea mai mica, la 4 ani ,era prima alaturi de Happy. Asa o sa facem si cu Bianca, de mica vrem sa o ducem pe munte, ca sa nu-si traiasca copilaria printre betoanele Bucurestiului.

Ne despartim langa cabina Pestera, noi avand ca prim obiectiv: Varful Omu prin Valea Ialomitei:

Pentru Happy aici e un colt de rai, are cu ce sa se joace: vaci, oi, caini ciobanesti si magarusi. Cu toti socializeaza, cu sau fara voia lor:

Seceta a schimbat peisajul, cascada cea mare de pe Valea Ialomitei lipsea cu desavarsire:

Acceleram putin si imi aduc aminte de experienta de acum un an de la Marathon 7500. Nu vreau sa slabesc ritmul si imi propun sa scot un timp bun pana la Varful Omu. Moralul e bun, incerc sa alerg pe portiunile de plat si simt ca particip de unul singur, pe aceleasi carari care au fost "invadate" de sute de participanti acum doua saptamani, la cel mai frumos concurs organizat pe munte. Ma intrec cu adversari "nascociti de imaginatia mea" si simt ca azi pot sa scot un timp excelent. Repet, Marathon 7500 mi se pare cel mai frumos marathon montan, are ceva special greu de povestit intr-o singura postare.

Mecetul Turcesc:

La Omu era agitatie mare, noi eram pe fuga, trebuia sa prindem trenul de 15. De la Pestera a inceput mica noastra alergare, am reusit un timp bun, o ora si cincisprezece minute, cu tot cu poze, un timp mai bun cu cinci minute ca acum un an, la marathon 7500.

Valea Gaura:

Mancam ceva din traista si incepem alergarea pe Valea Cerbului. Aici s-a rupt filmul pentru Happy, aproape de limita padurii temperatura a sarit bine de 35 de grade, iar dulaului i s-a facut rau. Eu goneam la vale, tare incantat de cararea perfect "alergabila" ce pleaca din Poiana Costilei si strabate Plaiul Munticelului, iar Happy suferea in tacere la un metru in spatele meu. Mi-am dat seama tarziu ca ceva nu e OK cu Happy,aceasta fiind supraincalzita, si am varsat toata apa pe care o aveam pe ea fara niciun rezultat. Am invatat o lectie: pe canicula o sa am grija sa nu mai chinui cainele, au alt organism si trebuie sa-i intelegem.

Valea Cerbului:

In martie Tomcat a schiat valcelul din dreapta. A ales o linie perfecta, jos palaria pentru constantean: