Vineri vin ploile la munte, asa zicea o tanti la Proteve. Nici pe net lucrurile nu pareau roz asa ca am renuntat la Galbinele si am ales o tura ceva mai usoara: Valea Morarului. Coborarea trebuia sa fie pe Creasta Balaurului. Am intrat foarte devreme in traseu, la 9 si ceva eram fix in fundul vaii si am dat cu spor toate saritorile pe care le intalneam in cale.
Daca aveam doua optiuni: o ruta mai simpluta cu un singur bolovan de incalecat sau o saritoare ca la carte, demna de o vale nemarcata noi faceam pe Gigi Vitejii si abordam ce era mai greu. Am vazut putin Valea Adanca si...cam atat. O mare de nori s-a asezat special pentru noi, vederea era "excelenta": maxim 5 m iar saritorile erau fleasca :D. Noroc ca Valea Morarului e usoara cand o urci.
In golul alpin am balaurit mult si fara rezultat. Am tinut firul vaii cat am putut, stiam ca trebuie sa dam stanga asa ca am ales toate branele mai "clare" care puteau duce sub cabana Omu. Nimic nu am vazut, stiam ca Dragos era la 10 m de mine, il auzeam parca imi sufla in ceafa dar nu-l vedeam. Fara GPS in brate pe o asemenea vreme si cu o ploaie mocaneasca si rece, iti piere cheful de munte, dar noi tot o tineam pe a noastra: sa gasim drumul spre Omu. Am ajuns pe niste valcele tare dubioase, pe unele am reusit sa le traversam dara rezultatul cam acelasi: eram la mama dracului pe o limba de zapada cu fundul inghetat de frig si ploaie. Rataceam de 3 ore, prin aceleasi balarii. In fata noastra era un valcel foarte abrupt care putea fi trecut doar la coltari si piolet ( nu aveam asa ceva ca e aproape de jumatea lui august).
Acasa am dat sun search pe google sa vad unde ne-am blocat ( poza e luata de pe http://www.derdelus.ro/ ):
Asta e, la anu mai dam pe Valea Morarului dar cu schiuri in picioare ( de preferat in luna mai).
Era sa uit, la intoarcere ne-au tremurat putin piciorusele pe saritorile din canion iar ploaia aia care s-a anuntat le meteo s-a tinut scai de noi pana am ajuns la Gura Diham.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu