Drumul spre Iezer

Am plecat sambata seara spre cabana Voinea, injurand cel mai prost drum national: Pitesti-Campulung: o platforma continua si foarte compacta de cratare care rasare din Mioveni si se termina in centru orasului Campulung. Facem stanga spre Leresti si continuam pe un drum forestier acoperit cu zapada inghetata. Parcam masina, fac putina ordine pe bancheta din spate, las scaunul soferului pe spate iar Dragos scoate un cort mic si il pune in zapada, hotarat sa doarma afara. Refuz oferta, ma bag in sacul de dormit, inchid usa si ma culc linistit cu picioarele pe volan. Dimineata o luam usurel la deal, punem pieile de foca si pornim pe drumul forestier ce urca usor spre refugiul Iezer. Alegem traseul de iarna cruce albastra care duce spre Varful Iezerul Mare.

Padurea e plina de pietre, cioturi si crengi si e lipsita de zapada. Din pacate suntem nevoiti sa punem schiurile in carca si sa continuam urcusul in claparii de tura. Un caine frumos, o corcitura de haski cu un dulau local ne insoteste prin padure, ne arata traseul iar noi il rasplatim cu papa bun.

Ajungem in golul alpin si ne suim pe schiurile de tura. Vizibilitatea mica ne-a dat ceva batai de cap, de multe ori ne opream ca sa vedem urmatorul stalp, ne luam un reper si ne vedeam de drum. Eram foarte obositi, trebuie sa facem pauze, urcam incet dar castigam altitudine. Mama natura nu s-a bucurat de prezenta noastra si ne-a oferit o noua surpriza: viscol si vant puternic. Acolo unde stalpii coborau spre refugiul din caldarea glaciara ne-am oprit, mai aveam 250 de m diferenta de nivel si ajungem pe Varful Iezerul Mare dar riscam aiurea sa ne ratacim ( si mai era o problema, mai sus toata zapada a fost viscolita in vale, erau doar pietre si iarba).

Planul era sa ajungem pe Varful Iezer dar vremea a fost infecta, nu aveam vizibilitate, am urcat incet si am cautat puncte de reper. Mai sus, la peste 2000 de m era uragan.

Vantul a batut puternic si a transformat zapada pulvar in placi de vant, in Iezer orice panta mai mare de 25 de grade te invita la o calatorie de vis cu avalansa ( doar in zonele cu jnepenis zapada avea baza).

Coboararea a fost naspa rau, placi mici de vant plecau de sub noi si cand scapam de ele nimeream in crusta foarte groasa. Nu am prins pulvar, nu am dat de zapada buna.
Schiem ca niste cizme, dar na, zapada e de vina ca noi suntem mari schiori. Glumesc, un meserias se da pe orice zapada, nu da vina pe crusta, gheata, damburi sau ce gaseste in cale. Ne oprim, punem schiurile in spinare, prin padurea deasa si lipsita de zapada nu se putea schia.




Iesim din padure, intram pe forestier si incercam un soi de schi fond cu schiurile de tura pana la cabana Voinea.



Blogul intra in vacanta, plecam la Bansko.