Valea lui Stan

Locatie: Valea lui Stan/ Muntii Fagaras.
Gasca: Sabina, Gump si cel care scrie blogul :)
Am avut un weekend deosebit cu doua nunti si un traseu nemarcat in Muntii Fagaras. Si toate au fost sambata, 28 august. Distractia a inceput la 5 dimineata si s-a terminat a doua zi ...la 5 dimineata.
Sa incepem cu drumetia: am citit multe RT-uri despre Valea lui Stan, toti au fost impresionati de acest canion, de cascadele si scarile care iti dau mici emotii cand le urci si de salbaticia zonei. Nu mi-am propus sa scriu un raport de tura care sa ajute turistii sa se orienteze prin canion, pentru a vedea pas cu pas ce trebuie facut va recomand urmatorul link care ne-a fost de mare ajutor:
http://www.carpati.org/jurnal/muntele_fruntii_-_valea_lui_stan/1528/
Natura e tare ciudata, pentru sambata s-a anunta o zi de canicula cu maxime in Bucuresti de peste 37 de grade ( in realitate au fost si 43 de grade in centrul orasului) iar duminca tanti de la meteo parea speriata ca temperaturi vor fi foarte scazute si vor fi in insotite de ploi si furtuni la munte. Si asa a fost, noi am optat pentru ziua de sambata: scularea la 5 dimineata, adunarea la 6 si ceva si intrarea in traseu la 9. Am avut suficient timp sa ne bucuram de canion si sa pozam  cascadele pe care le-am intalnit la tot pasul. Am lalait-o acolo unde trebuia si ne-am bucurat de tot ce ne-a oferit aceasta vale plina de surprize.



Nu sunt multe de povestit, sper sa va conving cu aceste poze, dar trebuie sa adaug ceva: dupa ce am iesit din vale eram cu un zambet larg care ajungea usor dar sigur pana la urechi. A fost superb, am avut multa apa, ne-am balacit in parau pana la genunchi, bazin...piept. Gump, cel care a cautat "putina"aventura, a ajuns ceva mai murat ca noi si cu putina apa in urechi. Avea si freza data pe spate :))

Singura scara care ne-a dat ceva emotii:

Dar e ok, e bine ancorata iar cascadele te lasa fara cuvinte:









Cea mai mare cascada pe care am intalnit-o are peste 20 de metrii:







Marea balaceala:









Cam asta a fost toata aventura, traseul e foarte usor, nu am catarat nicio saritoare, nu am avut nevoie de coarda, scarile stau foarte bine iar cascadele sunt bestiale. Trebuie sa le multumim salvamontistilor sau celor care au amenjat acest traseu. Apreciem munca lor si ne bucuram ca nu l-au marcat, nu ar fi bine sa-l indesam cu pitipoance si cocalari de Piata Rahova sau de shaormari de cartierul Militari ( daca nu ma credeti asa scrie pe un afis lipit pe hotelul Sir: angajam shaormari).
Recomand din suflet Valea lui Stan, daca v-a placut Canionul Sapte Scari, de acesta sigur o sa va indragostiti. E de zece ori mai lung, mai mare si mai impunator.


Cei trei prieteni: Lespezi, Caltun si Negoiu. Daca nu ma insel se vad in stanga Strunga Dracului si Varful Serbota. Imi place si aceasta perspectiva asupra Fagarasului, totul pare mai lin, mai usor, mai mioritic.

Ajung in Bucuresti la timp ca sa prind cununia religioasa a sotilor Simionescu ( i-am zarit la 9 seara, fix cand ieseau din biserica si faceau poze cu parintii si prietenii) si sa petrec la nunta familie Dumitrel. Varul Andrei s-a insurat cu Diana, bravo vere s-a marit familia cu o fata deosebita. Va urez CASA DE PIATRA si sa fie intr-un ceas bun. Sunteti frumosi, indragostiti si va sta perfect impreuna. Ma bucur ca ati facut acest pas.

Noaptea am incheiat-o la petrecerea familiei Simionescu, cu vin bun si multa dantuiala. Sa nu uitati de pasiunea voastra, cu voi am mers in fiecare weekend pe munte, pe creste ati trait cele mai frumoase clipe si acolo sus o sa va gasesc la fiecare sfarsit de saptamana.

Pentru prima data am fost la doua nunti intr-o singura noapte si pentru prima data am ascultat doar muzica buna, am avut ACDC, Lenny Kravitz, U2, Rolling Stones si Europe, fara "Pusca si cureau lata", "Dansul pinguinului" sau alte zdranganeli care duduie la nuntile romanilor.
Va multumesc!

Pi Ceahlau

Florin vine cu o idee minunata: hai in Ceahlau in weekend! Nu prea mere ce mi-a propus, timpul e prea scurt iar distanta cam mare, dar variante sunt, oamenii se strang si ajungem la concluzia ca trebuie sa facem marea ieseala la munte cu prietenii din Constanta. A ajuns o traditie ca in fiecare an sa adun pritenii constanteni si sa petrecem un weekend pe munte la o drumetie usoara in prima zi, iar duminica la o plimbarica pentru a poza ce e interesant prin zona.
Ajungem noaptea tarziu la Izvorul Muntelui, punem cortul si ne bagam la somn. Nu pot sa ma invelesc, suntem la munte dar canicula care ne-a dat afara din Bucuresti se simte si aici, in nordul tarii la poalele Ceahlaului.
Noaptea natura se joaca cu noi, incepe spectacolul cu fulgere, tunete si ploaie. La 7 si ceva caldura ne da afara din cort, cascam bine ochii si ne trezim cu o dimineata perfecta. Mancam uscaturi, pateuri si conserve, dar le promit oamenilor ca la cabana Dochia o sa papam ciorbe si friptane. O lalaim putin pana ajung Paul, Sergiu si Adina, cei trei care nu s-au impacat cu ideea de a sta la cort si pornim la drum. Alegem traseul:
Cabana Izvorul Muntelui - Curmatura Lutu Rosu - cabana Dochia
Marcaj: banda albastra. Traseul te plimba prin padure si nu iti ofera cine stie ce perspective. Pentru noi acest traseu fost ok, era prea cald sa fim prajiti pe ceafa intr-un gol alpin, in padure am gasit racoarea de care aveam nevoie.

Ceahlaul e un munte deosebit, aici am facut primul traseu cand eram mic cu Sorelul, tata, unchiul de la Piatra Neamt si varul Andrei pana la Cabana Dochia. Sunt amintiri superbe, a fost prima intalnire cu natura salbatica si am fost impresionat de peisajele pe care le-am admirat de pe platoul Cehlaului. Aici am inceput sa merg pe munte iar acum revin cu gasca din Constanta.


Trebuie sa-i multumesc lui Florin ca a luat-o pe Diana din Tulcea, a facut un ocol mare si la dus si la intors. Raman dator prietene, cu prima ocazie o sa te cinstesc asa cum se cuvine.

Suntem noua constanteni si un coleg egiptean de la munca. Aamr s-a nascut in Suedia, a invatat in Egipt iar acum munceste in Romania. Cine stie, poate o sa ajunga si el un mare om al muntilor.

Florin dupa o lungaaaaa pauza de cules afine:

La Cabana Dochia impartim grupul, Sergiu, Adina, Paul si Aamr aleg o pauza ceva mai serioasa. Restul ne punem in miscare si plecam spre Varful Toaca. Nu trec nici cinci minute si dam de primul hop, ne "ratacim" cu totii in tufisurile cu afine. Cu greu iesim din boschesti, mai dam putin din picioare, trecem de statia meteo si incepem urcusul spre Varful Toaca pe un valcel paralel cu vechea scara de lemn. Pe vremuri era o scara care se termina pe Varful Toaca, acum au ramas cateva ramasite care pot pune in pericol viata turistilor.



Ajungem pe varf, facem poze, dar nu vedem nimic. Suntem in nori, energia muntelui nu vrea sa tina cu noi, avem o mica fereastra spre Durau si cam atat. Asta e, nu e prima data cand ajungem pe un varf si nu intelegem nimic din peisajul care ne inconjoara.
Fratii Ciocan: Florin in stanga, George in dreapta. Fetele de la stanga la dreapta: Cristina, Cami si Diana.

Singura fereastra se deschide spre Bucovina:

Facem cateva poze, ne racorim putin ca sus temperatura nu depaseste 15 grade si o dam la vale. Trecem de statia meteo, ne impiedicam iar de boschetii cu afine si facem poze cu Toaca. Vremea s-a schimbat, apare soarele, varful si-a pierdut coroana de nori iar noi ne ofticam ca vremea nu a fost de partea noastra.


Aproape de cabana Dochia ne intalnim cu multimea credincioasa. Sunt foarte multi care urca pe Ceahlau pentru a fi mai aproape de Cel de Sus. In Moldova sunt multi credinciosi, respecta traditiile bisericesti si traiesc cu frica lui Dumnezeu. Ce m-a amuzat: toti m-au intrebat daca simt energia pe care o genereaza acest munte??? In afara de marea de oameni care roia in jurul Cabanei Dochia nu am vazut si nu am simtit nimic, dar na, cei cu care ne-am intalnit simt ( si vad) altfel acest munte.




La Dochia e plin, parca suntem pe stadionul comunal la derbiul judetului. Fara sa exagerez, erau peste 400 de oameni. De cand merg pe munte nu am vazut atata lume intr-un singur loc: copii, batrani, oameni de toate varstele, corturi peste corturi si o sala de mese plina pana la refuz. Renuntam la friptane si ciorbe, pentru o mamaliguta cu branza trebuie sa astepti cel putin 45 de minute. Aici nu e de stat. Suntem toti, vrem sa scapam de roiul uman, papam o ciocolata si o bomboana pentru a inlocui ceafa de porc promisa la cabana si plecam la drum.
Alegem traseul banda rosie: Cabana Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Claile lui Miron - Ocolasul Mic - Cabana Dochia.



Gata de drum:


Turam motoarele si incepem usurel, ne asteapta o coborare de 4 ore prin Poiana Maicilor:

La inceput de drum lumea pare plina de viata:

Lacul artifical care inconjoara masivul Ceahlau:



De la cabana Dochia pana la locul de camping sunt vreo 15 minute de mers. O sa revin in Ceahlau ca sa stam cel putin doua zile in zona platoului. In timpul saptamanii sigur e liniste si pace, fara 400 de turisti care misuna langa cabana Dochia.

Locul de campare a fost amenajat asa cum trebuie, e ingradit iar la intrare trecem printr-o poarta de lemn. Pare civilizat:




Coboram un valcel ciudat, plin de grohotis, trecem de un jgheab asemanator cu o vale nemarcata din Bucegi si continuam cu un urcus sustinut prin padure. Zambetul ne-a aparut pe buze cand am iesit in golul alpin, suntem in Poiana Maicilor, cea mai frumoasa poiana pe care am vazut-o pana acum. E pustiu, suntem doar noi si ne bucuram de un peisaj superb. Roiul uman e departe, cauta energia muntelui, noi am gasit aici liniste si pace.


Si pauza. In Poiana Maicilor ne-am grabit foarte incet, am facut poze, ne-am odihnit si am stat la taclale. Cam asta a fost iesirea noastra: o plimbare care trebuia sa fie usoara ( dar nu a fost) cu un grup de prieteni, care s-a simtit excelent pe munte.







Parasim Poiana Maicilor si ne apropiem de o vale superba inconjurata de stanci imense care te duc cu gandul la Coltii Morarului.



Urmeaza o coborare abrupta pana intr-o poiana cu un nume ( nu i-am retinut denumirea), ma uit la grup si realizez ca i-am alergat ceva. Vara imi place sa fac trasee lungi care incep cu rasaritul soarelui si se termina seara tarziu, dar pentru ei a fost cam mult. Le-a placut drumetia, erau incantati de ce au vazut dar acum au ajuns la capatul puterilor si pe indicator scria ca mai avem doua ore pana la Izvorul Muntelui.
Ajungem dupa o ora si ceva la masini, ne spalam in parau, facem consiliu de grup si hotaram sa mancam gratare la cabana Diana, acolo unde s-au cazat Paul, Adina si Sergiu. Pensiunea Diana arata asa si asa dar mancarea pe care ne-au trantit-o pe masa, felul in care ne-au servit, cantitatea care au pus-o in farfurii si suma imensa pe care ne-au cerut-o pentru trei lulele, trei surcele m-au facut sa-i injur toata noaptea. Pai cum pana mea sa faci turism cand astepti pentru o amarata de ciorba o ora jumate, ti se pun 4 cartofi pai si o umbra de piept de pui si iti cer o gramada de bani pentru servicii de cacao. Imi pare rau ca nu am cumparat carne, gratar aveam in loganul lui Paul, iar berile se gaseau la carciuma satului. Sigur incingeam o masa pe cinste.
Ne intoarcem la cort cu un gust amar, mai scapam cate o injuratura, si ne impacam cu ideea ca asa e turismul lui Udrea in Gradina Carpatina. O bataie de joc.