Creasta Balaurului

De mult mi-am propus sa fac aceasta creasta, stiam ca e usoara si ca trebuie facuta cand e vremea buna. Am gasit o descrieri pe net pe care am si printat-o ( traseul a fost facut invers, din Valea Morarului pana la Cabana Omu) si am pus pe GPS-ul lui Mihai profilul luat de pe site-ul Alpinet.

Intrarea e simpla, de la Cabana Vf. Omu (2505m) poteca se indreapta catre nord-est spre Varful Bucsoiu. Se coboara repede spre o coama ce ne conduce in Curmatura Morarului (2430m), sa situata pe cumpana dintre bazinul Vaii Morarului (dreapta) si cel al Vaii Malaesti (stanga). Urmam creasta in urcus pe deasupra caldarii superioare a Vaii Morarului, trecem pe un prag aproape orizontal si coboram intr-o a doua sea, Curmatura Bucsoiului (2385m). Urcam in lungul crestei si lasam in stanga creasta principala si se urmareste coama ce formeaza Bucsoiul Mic sau Creasta Balaurului

Nu mi-am propus sa fac un RT ( raport de tura) si nici nu vreau sa induc in eroare pe cei care ajung pentru prima data pe Creasta Balaurului si vor sa o coboare, dar am pus pozele in ordine cronologica si pot fi folosite ca puncte de reper ( sa zicem ca poate fi un RT foto).

Asa arata Bucsoiul Mic vazut din Curmatura Morarului:

Intrarea in traseu, la inceput poteca e bine conturata (se tine dreapta):

Nu am fost atenti si am ramas prea aproape de creasta. Cararea a coborat mult sub noi si am "descatarat" panta folosind tehnica celor 100 de fire de iarba ( se prind cu o mana 100 de fire de iarba care reprezinta o priza aproape perfecta). Ca sa nu mai facem prostii am scos GPS-ul. Din pacate cei care au pus profilul pe Alpinet au tinut matematic linia crestei. Noi nu aveam asigurari si hamuri si in afara de Vasi, nici unul nu era mare catarator-descataror (profilul GPS a fost aproape inutil)

Aici ne-am invartit bine, poteca era mult sub noi:

Balaurul se arata pentru prima data:

Urmeaza o coborare usoara care iti ofera un peisaj deosebit. In dreapta avem Valea Morarului, impunatoare, iar in stanga o vale alpina mai putin umblata: V Bucsoiului.

Avem noroc si prindem un mic "stol" de caprite negre:

Diana s-a folosit de piolet, l-am carat pentru zapada ( pe creasta nu am gasit omat), dar s-a dovedit foarte util in iarba. I-a dat multa siguranta:

Vasi si Mihai stau la povesti, noi ne miscam ceva mai incet:

Acum e acum, pe unde o luam:

Ce am lasat in urma:

Traseul continua prin stanga. Cei care au pus profilul pe Alpinet au tinut linia crestei si au coborat pe un valcel foarte expus. Noi am facut stanga spre linia jnepenilor ( asa scria in descriere). La inceput am gasit o carare bine conturata, dupa 10 minute am pierdut-o. Si a inceput marea boschetareala, am cautat in sus, in jos ne-am uitat pe descrierea printata si nu am reusit si ne dam seama ce avem de facut. Fara sa vrem am ajuns la o saritoare care nu avea ce cauta pe acest traseu nemarcat. Din pacate timpul nu era de partea noastra, era ora 15 si peste doua ceasuri urma sa bajbaim la frontale pe intuneric. Noroc cu Vasi care a descatarat primul saritoare si a gasit o carare clara. Aceasta ne-a dus spre o sa marcata cu o mamaie de unde incepe si marea coborare spre Valea Morarului.

Saritoare pe care nu am gasit-o in nicio descriere:

Si coborarea spre Valea Morarului:

Mai jos se vede o poiana ( stiu ca e un loc cunoscut si sigur are un nume). Traseul continua prin stanga si in mai putin de o ora se ajunge in Valea Morarului. Noi am ratat cararea si am mers din copacat in copac pana in Poiana cu Urzici. Cand am ajuns in V Morarului, aveam frunze ruginite si ace de brad pe cap si in haine, iar Diana mi-a zis ceva tare dulce, ca sa-mi multumeasca ca am pierdut pentru a nu stiu cata oara poteca.

Acele Morarului, un vis frumos...poate o sa ajungem intr-o buna zi:

In 10 minute am ajuns in traseul marcat care duce spre Gura Diham. Si ca sa fie totul frumos, am ratacit acest traseu marcarcat aproape de Pichetul Rosu.