Raman la parerea ca Piatra Craiului e cel mai frumos munte din tara pentru drumetii. Turele de moutain bike merg si ele, dar daca vrei sa intelegi cu adevarat frumusetea acestui masiv, atunci e musai sa pui in picioare incaltarile de trekking si sa te pierzi pe traseele marcate ( sau de ce nu...nemarcate pentru ca acelea sunt unice prin frumusete) din abruptul vestic. Sau sa te bucuri de fiecare metru castigat pe cararea ingusta ce strabate toata creasta Craiului, pe cel mai abrupt traseu marcat din tara. Fiecare miscare te incanta si atentia trebuie sporita, deoarece sub tine se lasa un gol imens de sute de metri, cu pereti imensi ce par fara sfarsit. Dar aici e farmecul Craiului, sa prinzi o zi cu soare si vizibilitate buna si sa ramai uimit de imparatia calcarului.
Noi am ales o tura pe doua roti prin satele de la poalele Craiului si am redescoperit toate cheile ce strabat toata partea estica a masivului calcaros. Era racoare acolo si o liniste perfecta pana aproape de cabana Brusturet. Mai jos am dat iar de imaginea clasica a romanului care invarte micul si bea cat poate de fata cu toata lumea. Iar tigania care s-a facut in cheile Dambovicioarei, langa intrarea in pestera Dambovicioarei nu poate fi descrisa in cuvinte. Un nene cu zero neuroni activi a facut o monstruozitate de cladire fix in chei, care sugruma traficul si iti strica orice chef de a sta in acea zona. E o directie gresita, cu un turism promovat pentru cei foarte comozi care nu vor sa vada dincolo de bordul masinii. Asta e o parere personala, dar parca as vrea sa vad atitudinea turistilor din Alpi si curatenia pe care o lasa in urma dupa un weekend petrecut pe munte...
Pentru noi nu a fost o zi oarecare: Diana a avut parte si de o mare provocare, pentru prima data a depasit pragul psihologic de 1500 de m diferenta de nivel intr-o singura zi, in 42 de km pedalati. Strava indica 38.8 km cu 1700 de m diferenta de nivel, Garminul ne-a dat la final 42 de km. Eu as merge pe mana Garminului, pare un tool de mare incredere.
Eu zic ca e bine, tura a tinut sapte ore si au fost pauze la discretie. Dar cel mai mult mi-a placut urcarea spre Ciocanu, cea mai dura catarare de peste 300 de m diferenta de nivel din tara, cu o panta medie de 11 % si cu portiuni serioase de 16 chiar 18 %. Nici catararea din Prapastiile Zarnestilor pana in poiana La Table nu trebuie uitata, cu zonele deschise ce te indeamna la pauze dese in iarba, dar noi am ramas cu amintirea serpentinelor ce urca spre satul Ciocanu. Erau infioratoare, dar le-am biruit :D.
Pare greu, dar aceste provocari imi plac mult. O sa revenim in Crai, dar pentru drumetii la picior, pe frumoasa creasta a Pietrei Craiului.
Felicitari Dianei si de acum incolo la cat mai multe ture de genu. :)
RăspundețiȘtergere