Sa faci Transfagarasanul pe bicicleta nu e cine stie ce mare realizare, dar sa prinzi o asemenea zi dupa 3 saptamani de ploi si vreme foarte rece, e ca un cadou scaldat in soare, pe care doar mama natura poate sa ti-l faca. Aveam un plan ceva mai mare, sa urc din zona in care se termina lacul Vidraru (850 de m) pana la Balea, de acolo sa cobor pana la 1250, cu finish la Cabina de la Balea Cascada, iar de acolo sa urc pentru a doua oara la Balea Lac si sa cobor pe sud pana in locul in care am lasat masina. Ar fi iesit aproape 100 de km cu 2000 de m diferenta de nivel.
Dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, iar frigul de care m-am lovit pe nord m-a determinat sa schimb planul din mers si sa stau mai bine de cinci ore la soare, pe fetele sudice managaiate bland de o lumina perfecta de toamna. In aceasta a anului caldarile nordice sunt lipsite de lumina, iar frigul ce mi-a intrat in oase m-a gonit dupa 5 minute de stat si holbat la o bere ce parca nu intra pe stomacul gol. Mi-am strans toate cele ( inclusiv berea care avea acum un dop improvizat dintr-o punga de cora), iar rezultatul puteti sa-l vedeti in seria foto pe care am atasat-o mai jos.
Totul a fost perfect, iar traficul pe Transfagarasan a fost aproape zero. Nu sunt soselar, dar o Transalpina, un Transfagarasan sau o urcare pana la Piatra Arsa sunt foarte ok in aceasta perioada a anului, cand traficul nu exista.
Vizionare placuta:
Faina vreme intr-adevar ai prins.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Andreea :). Dar trebuie "vanata" ziua cu vreme buna si recomand doar pe sud. Pe nord nu mai ajunge suoarele si nu e la fel de placut. La balea apa era inghetata, iar pe sud stateam in tricou
RăspundețiȘtergere