Aveam de mult in minte o tura pe doua roti pe culmea Gradisteanu pana pe Varful Papusa, dar atunci cand prognoza de acasa nu reflecta realitate din teren, te multumesti si cu o urcare pana in golul alpin ( pana la 1750 de m) si cu o coborare ceva mai hotarata aproape lipsita de pauze, ca sa nu ma prinda furtuna ce pornise din creasta spre zonele mai joase.
Suna ciudat ce o sa scriu, dar turele de moutain bike de unul singur au inceput sa imi placa din ce in ce mai mult. Am o bicicleta usoara, ultima data cand am cantarit-o avea putin sub 11 kg, dar ritmul meu la deal e un dezastru. Daca la ski de tura sau la drumetie nu am nicio problema sa urc diferente mari de nivel, la moutain bike pot sa zic ca sunt un mare esec pe urcari. Cand urc de unul singur pare ceva mai ok, nu ma injura nimeni ca sta dupa mine minute bune si parca imi gasesc ceva mai usor cadenta. Iar la vale daca o las mai usor, totul pare OK. Trebuie sa recunosc ca nici cele 86 de kg din dotare nu ma ajuta, dar nu sunt genul sa ma infometez ca sa fiu mai bun la mtb.
As fi vrut sa urc pana in saua Gradisteanu ( 2000 de m), iar de acolo sa fi facut o carca bike de o ora pana pe Varful Papusa, dar fulgerele din creasta Iezer Papusa si ploaia care se apropia de mine, m-au determinat sa ma retrag la 1750 de m altitudine. Am simtit un mare regret cand am ales calea spre casa, dar muntele nu pleaca nicaieri, iar lupta cu fulgerele mi se pare una in zadar atunci cand mama natura nu tine cu tine.
Inca ceva, ma scuzati ca postez poze de o calitate mediocra, dar camera foto mi s-a stricat in concediu si pana o sa investesc bani intr-una noua, va rog sa va multumiti cu ce scoate telefonul meu mobil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu