Drumetie cu cea mica pana la Cabana Sambata si o pedala la poalele Fagarasului

Primele drumetii pe care le-am facut in facultate, erau de multe ori...banale:
Plecam sambata dimineata cu noaptea in cap cu personalul de sase, urcam pana la o cabana, dormeam acolo cel putin douăsprezece ore noaptea, pentru ca eram terminati dupa o drumetie de maxim doua -trei ore pe munte si plecam acasa, spre caminul din Leu, fericiti dupa un weekend petrecut pe munte.

Totul se desfasura incredibil de simplu si eram fericiti pentru ca iesieam din caminul de care eram satui. Acolo sunt alte povesti si recunosc ca toate incep cu budele la gramada care se infundau la fiecare sfarsit  de saptamana:).

Pot sa zic ca am redescoperit aceste trasee cu Vio, zic de drumetiile usoare pe care le faceam in facultate pana la o cabana.  Turele sunt scurte dar incredibil de frumoase cand merg cu ea.

Am redescoperit frumusetea unei paduri deosebite, asa cum e cea de pe Valea Sambetei si am inceput sa acord mai multe detalii lucrurilor mici: fluturii frumos colorati care sunt peste tot in aceasta perioada, apa care curge pe langa tine are de multe ori are o culaore exceptionala, sau floricelele care ne inconjoara in fiecare poiana aflata pe poteca noastra. Ne oprim, ne bucuram de aceste mici detalii si ne bucuram de tot ce ofera natura.

Iar la final de tura toata lumea e fericita si obosita. Cam asta e ideea si nu o sa ne oprim aici.

 Tara Fagarasului a fost pentru noi o oaza de liniste si de verdeata. Ne-am relaxat de multe ori, sub creasta Fagarasului si sub un soare bland de mai.

Seara am dat o pedala in zona, excelenta tura de cicloturism. Totul sub maretia crestei principale, am urcat pe forestierul paralel cu Vistea si am strabatut frumoasele sate de la poalele Fagarasului.

Lasam creasta Fagarasului si o sa revenim in iulie-august pentru operatiunea Moldveanu. O sa fie a patra incercare si cine stie, poate reusesc cu cea mica sa ajung pe acoperisul tarii. Vedem, inca e mica, dar... mi-a zis ca ar vrea :).