Curmatura si Malaiesti

Sa te intorci la drumetia clasica eu zic ca e ceva minunat.

Acum e o nebunie crunta cu moutain bike-ul ( sportul corporatistilor) sau cu alergarea montana, sa zicem ca mai e si alpinismul sau escalada, sporturi frumoase dar lasate uitarii, dar multi sar peste "etapa drumetiei montane", adica perioada de ABC pentru orice sport outdoor. Sau si mai grav, multi fac mtb pentru ca aceasta ar fi isteria natioanala, dar nu au nici cea mai vaga idee pe ce trasee sunt, cum se citeste o harta, in ce masiv montan sunt, sau si mai grav: ce inseamna respectul fata de munte.

Sunt dur in exprimare, dar raman la parerea ca schiul de tura, mountain bike-ul si alte sporturi care se practica pe munte au ca "temelie drumetia simpla cu rucsacul in spate", iar scopul nostru e sa o ducem pe Bianca cat de des putem, pe carari pitoresti ce duc pe munte. Sunt trasee foarte frumoase care trec pe la cabane aflate pe munte, sau ture care te fac sa descoperi ce inseamna sa iubesti natura.
Totul e simplu, vremea trebuie sa fie stabila atunci cand mergi cu copii mici, iar daca traseul e usor si plin de flori si de animale, cum ar fi cai, vaci, oi sau caprite ( de preferat caprite negre ca sunt si mai frumoase),  atunci drumetia cu singuranta o sa fie o reusita pentru cea mica.

Curmatura si Malaiesti sunt asezate intr-un cadru natural deosebit, iar Bianca s-a simtit excelent pe terasele celor doua cabane. Pentru mine aceste locuri sunt incarcate de amintiri si de ganduri frumoase, practic aici a inceput TOT!

Nu o sa ridic in slavi cele doua cabane pentru ca nu mi se pare normal sa scrie cat tine de mare:  INTERZIS ACCESUL CAINILOR IN 2015!!! O fi atat de periculoasa Happy de se uitau cabanierii la noi ca la un animal paros, pentru ca Happy a intrat putin in cabana lor? Eu zic ca nu e cazul, dar o schimbare in bine cu siguranta nu o sa vad in urmatorii ani...

E o gandire de cand lumea, or fi super cabanierii de la Curmatura si Malaiesti, dar sa nu lasi cainii sa intre in cabana, pentru mine e un pas spre gandirea din Evul Mediu.

Cred ca de ceva ani nu am fost atat de critic pe acest blog, dar e bine sa spui si lucrurilor pe nume. Iar pe mine chiar m-a convins atitudinea cabanierilor din Romania sa-mi caut cazare la penesiuinile de la poalele muntelui, acolo unde Happy si Lula sunt acceptate. E loc pentru toata lumea, iar pentru noi e important sa fim o familie unita atunci cand iesim pe traseele de pe vremea cand eram student.
Iar cea mica vad ca iubeste aceasta idee.

Un Crai pierdut in ceata

De Bucegi am uitat , toata vara am fugit de potecile lui si ne-am indepartat spre alti munti mai putin umblati. Am cautat linistea si am gasit-o, singura dezamagire a fost Ceahlaul cu cei patru sute si ceva de vizitatori ingramaditi la cabana Dochia. In luna august era varf de sezon, potecile erau pline ochi de muntomani locali si sus pe Varful Ceahlau am vazut cei mai noi Nike si Adibas ( albi). Dar norocul nu ne-a parasit iar soarele a stralucit mai frumos la intoarcere pe traseul Poiana Maicilor, o zona superba, o gasca bestiala. Acolo am gasit acele carari neumblate de care ne era tare dor.
Am vrut sa mergem in Bucegi si sa dormim la cabana Omu. Aproape de Sinaia a inceput ploaia iar sus pe creste vremea urata parea ca o sa ne strice ziua. Pai nu e de Valea Morarului sau de Creasta Balaurului ca ne ratacim, hai in Crai!
La Curmatura am ajuns devreme, am papat ceva si am plecat la drum cu ganduri mari: sa facem cat putem din creasta pana vine noaptea. De vazut, nu stiu ce am vazut ca eram in nori, vantul a batut suparat pe creasta, iar saritorile si lanturile le-am intalnit cam fleasca. Nu au fost probleme, ne-am simtit excelent pe creasta dar am fi vrut o raza de soare. Aceasta nu s-a ivit, am mers mai bine de 6 ore prin nori fara sa avem o fereastra de vizibilitate. Meteoblue ne-a pacalit rau, pe net spuneau de o zi relativ ok cu soare si vant modest, in Crai am gasit uraganul si o vreme excelenta de stat in casa si facut copii.

Poiana Zanoaga:


Am parasit Cabana Curmatura si dupa 10 minute de mers am intrat in nori:


Lanturile care duc spre Varful Turnu:




Si creasta:



Creasta Craiului, aici seamana cu sora ei cea mica Buila Vanturarita:


Ajungem la Varful Ascutit, cautam cararea ce duce spre Curmatura si injuram marea de grohotis prin care grohotim aproape o ora.
Mancam bine, dormim asa si asa ca sunt diverse mirosuri sus la priciuri si plecam duminica spre casa.


A doua zi am coborat pe forestierul care trece prin Prapastile Zarnestilor. Banal, frumos si incet. La iesirea din Predeal a inceput furtuna, a plouat torential cu perdea de apa. Am avut noroc, bine ca nu ne-a prins furtuna pe traseu, ieseam murati si am fi plecat acasa cu un gust tare amar.