Drumul lung spre casa

Trebuie sa recunosc ca nu-mi plac pesterile. Ceva nu ma atrage, nu ma simt bine cand stau in spatii mici si intunecate. Diana mi-a spus ca merita sa vedem Pesterea Ursilor, e foarte aproape de zona Padis si e pacat sa ratam aceasta ocazie. Drumul lung spre Bucuresti incepe cu forestierul de peste 20 de km care se prezinta aproape distrus, pleaca din Padis si se termina in satul Pietroasa. De aici pana la pestera Ursilor mai aveam inca 10 km (se lasa masina unde se termina satul Chiscani). Dupa o ora jumate de condus prin praf si gropi fara fund, lasam masina in parcarea plina de praf si invadata de tarabe cu suveniruri. Toti au aceeasi marfa. Suntem inconjurati de ursi chiciosi, peturi cu sirop de brad, afine, zmeura si ce mai au ei pe acolo ( sucul e o mare prostie, tec-ul de pe vremuri e super lichid fata de apa aia colorata vanduta la tarabe).
Pestera Ursilor:


In pestera gasiti cireasa de pe tort, crema cremelor sau cum vreti sa-i ziceti: ramasitele unui urs imens.





Ghidul chiar m-a impresionat, omul stie sa-si faca meseria, avea tot timpul un zambet pe buze, era atent la fiecare detaliu si parea foarte atasat de toate incaperile. A fost o placere sa-l urmaresc, omul a reusit sa faca o atmosfera foarte placuta si ne-a raspuns calm la toate intrebarile. Tin sa-i multumesc si imi pare rau ca nu i-am retinut numele.
Drumul continua, gropile sunt din ce in ce mai mari, trecem de pasul Vartop si ne indreptam spre urmatorul obiectiv: ghetarul de la Scarisoara.
Din Gârda de Sus pleaca drumul DN 75 pe valea Garda Seaca, de unde porneste traseul nostru spre Pestera Scarisoara. Am lasat masina la 9 km de pestera ( am hotarat sa mai salvez din bucsaraia Sandelului ca prea l-am omorat in Apuseni pe drumuri rupte de tractor sau forestierele facute praf de camioanele care carau copacii taiati) si am continuat pe acest traseu care te poarta pe ulitele satului Scarisoara. Atmosfera e superba, te simti ca in satele aflate la poalele Craiului.



Pestera Scarisoara:



Intrarea in pestera se face printr-un imens aven, avand o deschidere de 60m. Scarile de fier coboara spre pestera si te poarta in lumea inghetata din Sala Mare printr-un impresionant portal masurand 24 m latime si 17 m inaltime.



Gasim o lume intunecata si inghetata iar atmosfera iti taie rasuflarea. Totul e imens:



Parasim lumea inchisa a pesterilor si ne continuam drumul lung spre Bucuresti. Repet: nu-mi plac pesterile dar Scarisoara si Pestera Ursilor merita vizitate. Sunt valori simple oferite de natura si daca suntem in Apuseni e bine sa ajungem acolo. Dar romanii sunt o alta specie, iubesc gratarele si burta la soare, fumeaza pachete intregi de tigari intr-o singura zi, iar sportul national a ajuns supravegherea micului pe gratar. Pacat...

Calator in Apuseni

In cort nu mai putem sa stam, e prea cald si vrem sa ne bucuram de razele soarelui. Mancam bine, facem ghiozdanelul si pornim la drum. Azi suntem intr-o poiana frumoasa, inconjurati de copaci si departe de lumea galagioasa pusa pe distractie si voie buna. O fi o coincidenta ca aceleasi specimene umane ajung vara pe Valea Cerbului, la Balea Lac sau in aceasta zona de langa cabana Padis sa zaca langa gratare cu saptamanile si sa asculte muzica data la maxim ( la care se adauga tipete, ragete si grohaieli de la prea multa bautura)?
E pentru prima data cand ajungem in inima Muntilor Bihor, stim ca suntem inconjurati de multe "comori" si vrem sa descoperim azi Cetatile Ponorului. Din pacate am fost pe fuga in Apuseni si asta nu e bine, multi ne-au zis ca pentru zona Padis avem nevoie de minim o saptamana. Le dau dreptate dar noi pornim la drum si incercam sa bifam si Cheile Galbenei ceva mai tarziu. Timpul tine cu noi, ziua e foarte lunga si vremea pare perfecta.





Drumul coboara usor spre padurea batrana de brazi, inca uitata de drujba turbata care a pus stapanire pe soarta copacilor. E un destin dramatic de care nici padurile din zona Padis nu scapa. Si aici se defriseaza fara mila pentru un sigur scop: bani.

Se vede portalul, trebuie sa coboram cu grija prin grohotis si prin pamantul ud folosind radacinile care ne ies in cale pentru a ne apropia de Cetatile Ponorului:

Al doilea portal ne duce spre lumina:

Urcam scarile de fier si ne aducem aminte de Canionul Sapte Scari din Piatra Mare:


Am ajuns intr-un castel, aici apa a sapat mult in stanca pentru a ajunge din nou in pamant. Suntem inconjurati de zidurile naturii. Un valcel plin de pietre si grohotis pare singura noastra scapare, prin aceasta stramtoare putem sa ajungem deasupra stancilor in zona "La Balcoane".



Terminam traseul, aruncam o ultima privire spre Cetatile Ponorului si pornim spre Cheile Galbenei. Pe marcaj scrie ca mai avem o ora jumate, pare la o aruncatura de bat dar vremea se strica si incepe ploaia. Nu e de joaca in aceste chei cand apa creste, nu vrem sa riscam nimic si ne intoarcem spre Padis.

In Poiana Ponorului ploaia se opreste si intalnim patru cai frumosi care merita "prinsi" in poze. Unul pare mai capos si sta cu spatele la noi:


Poiana Ponorului:


Apare soarele iar noi ne intoarcem la cort. Vremea buna tine putin, aproape de Padis incepe vijelia. Avem tot ce trebuie: fulgere, tunete si ploua cu galeata. Ce sa-i faci, asa e la munte, vremea se schimba de la o ora la alta, bine ca nu ne-a prins furtuna in Cheile Galbenei.
Acum nu ne grabim, mancam ceva, ne odihnim putin in cort si asteptam sa vina ora de culcare. Dar ceasul e 17 si trebuie sa facem ceva. Aflam ca se poate ajunge pe un varf care poarta in mot o cruce (plus un chiosc de metal) si domina platoul Padis. Drumul pare bine conturat, marcaje nu sunt dar cararea ne duce sigur spre crucea de metal.
Jos se construieste urat, "arhitectura" pastreaza linia moderna pe care o intalnim in "statiunile" Parang, Ranca sau Straja:

Diana:


Eu:


Ma simt ca in Bucovina, natura e verde, peste tot avem plaiuri inalte iar peisajele sunt deosebite:

Ne place mult in aceasta poiana, iarba e moale, suntem incojurati de flori frumoase si viu colorate iar timpul pare ca s-a oprit:



Coboram la cort si ne pregatim de culcare. Nu am vazut Cheile Galbenei, Focul Viu sau Cheile Somesului dar ne-a placut mult la Padis. Cetatile Ponorului merita vazute dar noi ne-am simtit mai bine pe acel varf fara nume, acolo am reusit sa ajungem deasupra brazilor si sa descoperim taramul nesfarsit al Apusenilor. A fost frumos, pacat ca a tinut o singura seara.

Doua zile in Trascau

Anul acesta planurile de a petrece concediul de vara in Dolomiti ( pentru a incerca traseele de via ferrata) au picat. Sunt mai multe motive: unele financiare, altele tin de lipsa timpului si sincronizarea proasta a concediilor, dar nu disperam. Anul trecut am stat in tara, am ajuns in Retezat si in Parang si ne-am simtit excelent. Am vizitat Tara Hategului am stat la cort la Lacul Bucura, am ajuns pe Parangul Mare, Peleaga, Papusa si am vazut o alta fata a vaii Jiului. Una care ne-a impresionat.
Un concediu de zece zile ar fi perfect, cu nopti dormite la cort la care se adauga doua zile de cazare la o pensiune ca mai trebuie si dus. Stau de vorba cu Diana si apar si propunerile pentru acest concediu, primele variante fiind Apusenii si muntii Bucovinei.
Dar vestile proaste curg si aflu ca o sa am doar patru zile de hoinarit prin munti. Minunat, totul o sa fie pe fuga. Hai in Apuseni!
In Trascau mi-au placut mult Piatra Secuiului si satul Rimetea. Am vrut sa o duc acolo si pe Diana, sa vada Muntii Trascaului si Cheile Aiudului din Piatra Secuiului si sa admire satul Rimetea cuprins de "flacarile" apusului.
Pornim la drum fara sa acceleram, oboseala si drumul lung de 450 de km parca ne-au turnat plumb in picioare.


Traseul tine o ora si e foarte frumos. Ai senzatia ca esti pe Valea Alba iar sus aproape de varf, te poti bucura de creasta Craiului in miniatura.


Anul trecut am vazut pentru prima data aceasta tiganie. S-au pus doua borne de beton cu steagul Ungariei. Romanii vin si vopsesc bornele in tricolor, ungurii sunt caposi si trag si ei o vopsea cu steagul lor. Acum au ramas culorile secuimii. In Dobrogea ar trebui sa avem zeci de steaguri si stegulete peste tot daca ar exista mandrii locale. La noi nu e asa, doar aici in Ardeal am dat de ambitii unguresti de doi bani:

Satul Rimetea:

Prindem un apus de poveste:

Punem cortul la marginea satului si ne pregatim de somn:

A doua zi plecam devreme spre Manastirea Rametului. Constatam ca exista si drumuri bune in Ardeal, cu un asfalt de nota zece intre Teius si manastirea Ramet ( in prima zi am rupt masina pe forestierul ce leaga Aiud de Rimetea) .
Manastirea Ramet:



Nu zabovim mult si plecam spre cheile Rametului:


Despre acest traseu ce pot sa spun, o las pe Diana sa va povesteasca tot cu acest zambet:


Aici ne-am oprit, apa parea prea adanca si nu aveam pofta de balaceala in paraul rece ca gheata:

Trec apa cu Diana in spinare si ne indreptam spre Brana Caprelor:



Brana e fantastica, cu saritori foarte frumoase si zone unde stai suspendat la peste o suta de m deasupra cheilor. Sunt multe lanturi care sunt de mare ajutor dar trebuie atentie. Noi am ramas impresionati, am descoperit aceeasi atmosfera din Crai:




Brana se termina intr-un sat parasit. Aici timpul s-a oprit, oamenii au plecat si natura a pus stapanire pe aceste meleaguri. Suntem in Tara Motilor, o lume desprinsa din povesti nemuritoare cu eroi si legende vii.
Satul Cheia:

Biserica care s-a stins, doar o coroana de flori a dat putina culoare lacasului sfant:




Ne intoarcem pe aceeasi brana, mai fac o balacea scurta cu Diana in carca si ajungem la masina .
Drumul e plin de surprize. Am vrut sa vedem Piatra Cetii si Cheile Intregalde dar timpul nu a tinut cu noi. Ne uitam pe harta si dam de acest drum judetean de unde putem sa vedem si cheile si Piatra Cetii:
Galda de Jos-satul Intregalde-Mogos-Bucium-Abrud care ne scoate la Campeni. Perfect, pe acolo o luam. Ce a urmat e de poveste, un drum care incepe cu un asfalt excelent, continua prin satul Intregalde ( acolo am vazut si cheile cu acelasi nume) cu un pietris bunicel si se transforma intr-un forestier de tractor in satul Mogos. Omor Sandelul, il urc pana in satul Bucium fara sa ating garda ( traiasca Dacia ca face masini pentru cele mai proaste drumuri). Aici ne oprim, nu avem de ce sa continuam. E prea frumos, iesim din masina si Descoperim Apusenii. Descoperim Tara Motilor si comorile ei. Totul a ramas neschimbat, de pe vremea imparatilor austrieci: oamenii, locurile si traiul lor simplu. Suntem norocosi ca am avut parte de o asemenea experienta si promit ca o sa revin...cu bicicleta.


Ajungem in Campeni si continuam pe drumul ce duce la Arieseni. Parasim taramul de leganda al motilor si ne indreptam spre o alta lume din Apuseni. La noapte o sa urcam la Padis.