duminică, 23 mai 2010

Cupa Malinului (se amana pentru 29 mai) si Valea Sugarilor

Daca vrei sa te pui cu vremea poti sa ai de toate in Bucegi: ploaie, ninsoare, sus la intrarea in Valea Malinului si soare pe Valea Ialomitei. Din pacate concursul nu s-a tinut, nu vedeai la 10 m in fata. Am avut o fereastra de 15 minute de vizibilitate si cam atat. Concursul o sa fie peste fix o saptamana, ne vedem acolo.
Ca sa nu inghetam am dat ceva viraje pe Valea Priponului. Zapada a fost asa cum ne asteptam: perfect firnuita si foarte usor de schiat. La intoarcere ne-am stricat ochii in ceata alba ca laptele, ne uitam la urmele de schiuri , stiam sigur ca or sa duca la intrarea in Valea Malinlui dar aveam senzatia ca suntem rataciti ( un whiteout de manual).

Gump a coborat valea dupa ce s-a anuntat ca se amana concursul. Cred ca o sa va povesteasca experienta si asteptam si poze ( el mi-a zis ca i-a placut mult, a avut si ceva aventuri).

Si avem si iesirea lui Gump:

Sambata fiindca s-a amanat concursul din cauza cetii ne-am strans vreo 15-20 de concurenti , fani si organizatori si ne-am incapatanat sa coboram valea , nu de alta da nu aveam chef sa plecam acasa plouati , cu banii la telecabina dati si cel mai important cu pofta-n cui de alunecat.
Asa ca am intrat pe rand in vale pe o mare ceata , si-am hotarat sa facem regrupari unde se poate pentru ca nu prea se vedea intrarea in primul culoar decat atunci cand ajungeai la locul problemei. Asa ca ma regrupat de 2 ori motiv pentru care in putinele secunde cand se mai lumina m-am bucurat de peisajul demential de pe vale, in concurs daca ne dadeam nu puteam sa ne uitam vreun pic la cat de frumos e desenata toata valea. La saritori cand am ajuns ne-am dat jos ski/placa si -am inceput sa ne ajutam sa ne bucuram de stanca uda, fiecare s-a descuracat cum a putut si-a ajutat cum a putut pe ceilalti. Zapada era dupa fiecare saritoare mai mare , unii au preferat sa puna echipamentu in picioare si pentru cativa metrii sau un drop frumos...



La ultima saritoare cea cu bolovan inante de hornu pamantos a fost ceva mai problematic, nu au fost coarda pusa, salvamontu hotarase si el sa se retraga la locuri mai calde, mai era doar pe partea stanga o cordelina vai mortii ei, unii insa am preferat sa descataram prin dreapta. F misto a fost in continuare retragerea pana in gura diham prin ploaie si noroi, cei care vor merge sambata viitoare , daca nu va mai ploua , vor avea parte de un noroi mult mai primitor hornu pamantos.



Toata lumea a ajuns ok spre casa ,am facut toti o vale absolut superba si- o retragere cu multe cazaturi si noroi.


Multumesc Gump, acum ne intoarcem la povestea mea:
Dragos si Diana au ales sa se intoarca la cabina. Nu au fost singurii, aproape toti concurentii au hotarat ca nu are rost sa se lupte cu noroaiele din zona hornului pamantos. Ne-am cuplat si noi cu un grup, am schimbat doua-trei vorbe , dar traseul nu a tinut mult, baietii au pus doagele la vale si au schiat pana aproape de Cabana Babele. Le-am urmat exemplul, fara sa leg legaturile claparilor si am schiat ca un melc.




Poza facuta de Diana:

Aproape de Cabana Manoliu ( am auzit si de varianta Matoliu, daca cineva stie mai bine poate sa ma corecteze) doi baieti ne invita la o coborare pe Valea Sugarilor. Eu stramb din nas, dar Diana insista ca ar fi bine sa dam o vale. De ce sa nu sa incercam ceva nou? Nu aveam nici cea mai vaga idee pe unde e aceasta vale, dar ma las usor convins. Schimbam doua vorbe cu baietii, ni se par super ok si facem cunostinta. Punem schiurile la vale, dam ceva viraje prin ceata si regrupam putin mai jos. Scapam de ceata si surpriza: avem in fata o vale glaciara paralela cu Valea Ialomitei. Pe harti vad ca se numeste tot Valea Sugarilor ( o fi valea mare a Sugarilor, nu am idee). Peisajul se schimba, zapada incepe sa fie din ce in ce mai buna si apare placerea de a schia intr-un peisaj superb.





Zapada se termina pe primul culoar... nu e problema: dam schiurile jos, trecem o brana de iarba si continuam pe al doilea culoar. Mai departe se vede cascada cea mare din Valea Ialomitei iar jos spre Pestera apar timid primele raze de soare.



Intalnim o alta lume, sus ceata a pus stapanire dar aici ne bucuram pentru prima data de ceva soare si un peisaj salbatic:



Ultima portiune ni s-a parut si cea mai frumoasa, natura a prins culoare, iar noi am schiat pe langa mici cascade care curgeau frumos pe langa limba de zapada ce ducea spre Pestera.


Prindem ultima cabina care urca spre Babele, ne luam ramas bun de la Cristi si Geo, punem schiurila in masina si ne indreptam spre Gura Diham ca sa-l recuperam pe Gump.
Cam asta a fost, o iesire care a inceput prost s-a terminat cu o coborare superba pe Valea Sugarilor. Multumim Cristi, multumim Geo, fara voi am fi plecat acasa cu un gust tare amar.

2 comentarii:

  1. Buna! Ai un blog foarte frumos, mi-ar face placere sa facem un schimb de link-uri( www.geografialumii.blogspot.com)
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere