Nu ma omor dupa turele pe asfalt, dar sunt locuri pe langa Bucuresti cu trafic foarte mic si cu peisaje frumoase care merita o sansa. O astfel de iesire ar fi la granita dintre judetele Prahova si Dambovita, cu plecare din Poiana Campina si avand ca punct maxim catararea de la Sultanu, cu panta de 30 de grade pe asfalt.
Nu e nimic greu in aceasta tura, mi-au iesit 1220 de m diferenta de nivel si 66 de km pedalati, dintre care doi pe drumuri de tara si restul pe asfalt, dar baietii au vrut sa ridice putin stacheta si au incercat un ritm putin mai sportiv. Cine a avut ocazia sa faca ture cu mine pe bicicleta a realizat ca sunt cam cel mai slab catarator care ...iubeste catararile. Exista si asa ceva, daca nu am minim 1000 de m diferenta de nivel pozitiva mai bine stau acasa, dar chiar si asa nu imi dau seama de ce la mtb sunt atat de slab la deal. E ciudat, la ski de tura urc bine spre foarte bine, la alergare montana punctul meu forte e urcarea ( drept dovada la 3 Munti anul trecut am depasit in masa pe portiunile de push bike), dar la mtb sunt pilaf pe urcari.
Ca o iesire pe doua roti sa fie o reusita, trebuie sa ai un grup frumos. Gasca a fost cea din Ericsson, cu acei baieti cu care ma vedeam zi de zi la cafele, la glume proaste si la povesti despre biciclete si curse de mtb. Au ramas la fel de cand am parasit Ericsson, Gabi acelasi om serios cu sufletul mare, Florin si Nelu nu s-au schimbat nici ei, la fel de ambitiosi si hotarati sa rupa orice panta care le apare in cale. Ei au fost singurii calare pe cursiere si au terminat tura cu o ora si ceva mai repede decat noi. I-am vazut la inceputul turei ...si la sfarsit . Cu Gabi am stat tot drumul, sau mai bine zis a avut rabdare sa ma astepte, randamentul meu a fost penibil si la orice urcare mai sanatoasa ma opream sa fac poze.
Sa nu uitam de urcarea de la Sultanu, e dura, scurta si frumoasa. Era pe vremuri un vechi indicator de 30 de grade. Nu stiu exact ce inseamna daca compar cu o partie de ski ( cred ca se apropie de o rosie usoara), dar pot sa zic ca a fost cel mai inclinat drum pe care am urcat pana acum. M-a rupt, am gafait si am mers pentru prima data cu pinionul de 32, dar am ajuns cu bine sus ( pana acum la mtb nu am folosit niciodata pinionul de 32).
Era sa uit, tura a fost facuta in ianuarie pe un soare de aprilie ...din cauza lipsei zapezii la munte. A fost o iarna tare ciudata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu