luni, 10 iunie 2019

Trei coborari din Saua Capra si FINAL de sezon

Sfârșitul Oficial de sezon. Am schiat de la sfârșitul lui noiembrie 2018, pe Sugari în Bucegi, pana ieri, 9 iunie la Balea. Eu zic ca e bine si totul s-a consumat pe un firn murdar de iunie, dar foarte bun la vale, in  Caldarea Balii. 

Planul era sa schiez pentru prima data Vaiuga, motiv pentru care am urcat din sudul Transfagarasanului pe cruce albastra, pana la Lacul Capra. Dar planurile de acasa mi-au fost schimbate de ceata, vizibilitatea care se apropia de ...zero, m-a determinat sa cobor din Saua Capra de trei ori spre Lacul Balea. 

Si ca sa adun 1000 de m coborati, am dat inca o urcare de 150 de m diferenta de nivel, pe o limba limba paraela cu ce am schiat pana atunci. 
Iar surpriza a fost pe sud, un soare generos m-a intimpnat la iesirea din tunel si m-a insotit tot drumul pana la Cabana Capra.


Nu a fost cea mai insorita zi pentru a termina balul, dar nu am stat o secunda. FINISH! 
A început sezonul estival :) si suntem gata de drumetii lungi pe munte, cu toata familia si cu prietenii apropiati.



















Si soare pe sud, la iesirea din tunel era o alta lume:
Si o poza cu sotia care ma astepta la Cabana Capra:
Zapada de patru metrii pe Transfagarasan dupa refugiul Cota 2000 Salvamont:








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu