De Florii cu Bianca Violeta prin Muntii Leaota

Se apropie duminica Floriilor si pentru ca avem pentru prima data o sarbatorita in familie, decizia de a urca cu micuta Bianca Violeta pe munte, parea cea mai buna varianta de a petrece inceputul de weekend in natura. Acolo primavara pare ca a pus stapanire pe culmile inalte, iar muntele e ca o doamna acum, care isi schimba hainele de iarna cu vesminte elegante de flori.
Am ales un masiv cu orientare sudica, cu o altitudine relativ mica si care sa ne ofere un tablou frumos de primavara. Si nu ne-am inselat, in Leaota am intalnit fix ce am cautat: un munte parca uitat de lume, plin de plaiuri verzi, acoperite de covoare de flori, iar sus pe Varful Romanescu am putut admira imensitatea Iezerului, creasta Craiului care inca e acoperita de omat si maretia Bucegilor vazuti dintr-un unghi mai putin cunoscut.
Din pacate pacla care s-a format din cauza aerului fierbinte, m-a impiedicat sa fac acele poze mult dorite catre"vecinii" care ne inconjurau, dar pozele spre varful Leaota sunt bune si sunt convins ca or sa va placa.
A fost incredibil de cald in aceasta sambata pe 27 aprilie  si am simtit pentru prima data canicula de sfarsit de iulie, dar asta nu ne-a impiedicat sa ajungem pe Romanescu, primul varf de peste 1700 pe care Bianca l-a cucerit. Si i-a placut mult, nu a plans, a ras mult cand ne-am jucat cu ea si i-am facut o promisiune ca la vara o sa luam cu noi in drumetii frumoase pe toti muntii de langa Bucuresti. Planul e frumos vremea sa tina cu noi ca idei de blog sigur or sa apara.

Bianca Violeata e personajul principal. La inceput de drum era tare Happy:

Si Happy care nu avea stare, cred ca a alergat fara pauza mai bine de cinci ore. Si Happy e tare happy cand ajunge pe munte:

Greu la deal cu micuta dupa tine:

Bebel cazut la datorie:

Suntem pe Varful Romanescu din Leaota, la peste 1700 de m altitudine. Aerul e tare pentru Bianca, iar somnul pare ca vine firesc la o asemenea inaltime:

Pentru un somn mai bun, i-am pus la ureche o brandusa frumoasa:

Varful Leaota domina intreg peisajul, pare o piramada aproape impoisbil de atins din acest loc:

Am uitat sa va zic, acesta e un traseu superb pentru mtb. O sa-l "leg" cu urcarea din Stoenesti ( pe Valea Badenilor), ca sa profit de aceasta coborare perfecta pana la cabana Leaota. Ar fi 70 de km cu peste 2000 de m diferenta de nivel...eu zic ca mere cu putin antrenament :).

Coborarea de care va ziceam, pentru mtb pare excelenta:

A fost bine ( cred ca asta a vrut sa ne spuna):

Cabana Leaota zace in paragina, "cabanierul" si-a batut joc de ea si nu inteleg de ce nimeni nu e interesat sa ia masuri. Mare pacat, e foarte aproape de Bucuresti ( 110 km pana in locul in care lasi masina), iar pentru mtb si schi de tura pare un loc excelent de stat peste noapte:

Moaca de catel fericit:

Mic popas dupa un urcus serios. Nu ne grabim, ziua e lunga iar aici canicula ne-a parasit nitel:

Brandusele acorepa aceste plaiuri, miroase a primavara:

Malinul

Dupa iesirea la schi din Austria despre care inca nu am scris niciun rand pe blog, aveam o pofta (ce am cam poftit-o in ultima vreme) de a schia o vale din Bucegi cu o gasca de prieteni. Prognoza se anunta proasta, cu ninsori la peste 2000 de m, desigur cu o vreme foarte inchisa aproape toata ziua si cu ceva vant de dimineata. Dupa ceva asteptari a plecat si cabina de ora noua, plina ochi de schiuri, placi si temerari care aveau un singur gand: sa alunece pe frumoasele vai din Bucegi.
Am vrut sa coboram Priponul ( pentru ca nu sunt un mare amator de vai abrupte si de topaiala pe o panta mai mare de 35 de grade), dar nimeni nu si-a dat seama unde eram in acea zi de duminica 21 aprilie, dupa o ora de mers pe piei de foca ne-am declarat rataciti in zona Releului Costila si nimeni nu a vrut sa riste o coborare extrema pe un valcel, care se termina cu o saritoare imensa de peste 50 de m, fix in Valea Cerbului. Sunt multe fire care pleaca din Pripon si se pierd spre pereti din care nu mai ai nicio scapare, iar noi nu aveam chef de o balaureala in acea zi, intr-o zona pe care o stiam foarte bine pe timp de vreme buna, dar pe care nu o recunosteam in conditii de ceata si de vreme proasta.
Cu siguranta am prins cea mai crunta ceata posibila, un white out de manual, care ne-a determinat sa schimbam planurile si ne indreptam cu gasca lui Radu Savin spre valea Malinului. Fara el cred ca ne-am fi intors la Babele sa luam cabina...daca am fi nimerit drumul pe care am venit...

O descriere ceva mai buna a turei puteti sa o gasiti aici, pe mine m-a prins bine:

http://cupamalinului.wordpress.com/2013/04/22/weekend-report/

Toate pozele au fost luate de pe site-ul Cupa Malinului, multumim Radu pentru amabilitate.

Si inca ceva, zapada a fost excelenta, rar am prins un asemenea omat la sfarsit de aprilie.

Padina

Recunosc ca la inceputul lui martie am fost oleaca lipsit de orice imaginatie, pentru ca am ales doua weekend-uri la rand aceeasi locatie din Bucegi, pe aceeasi fata strajuita de varfurile Tataru, Stungile Mari si Mici si varful Batrana. Dar atunci cand  imi place o zona si simt ca nu am descoperit tot ce poate fi explorat pe doage intr-o singura zi, atunci clar simt nevoia sa revin pentru o noua iesire la Padina, pentru schi de tura in mijlocul naturii.
Aici nu sunt coborari incredibil de abrupte sau zone expuse la avalanse, nu e un teren de freeride, iar muntele e ceva mai "bland", dar zonele de joaca sunt incredibil de frumoase. Si poti sa schiezi mult si bine, picioare sa ai la deal si la vale ca nu ai cum sa te plictisesti un weekend intreg.
Si ca loc de cazare recomand Salvamont Padina, nu o sa regretati: mancarea e incredibil de gustoasa iar camerele arata la fel de bine ca la o orice pensiune curata si cu oameni gospodari care vor sa-ti faca seara pe care o petreci la ei ceva mai frumoasa.
Gasca a fost de nota zece plus, Fane si Mateo mi-au fost tovarasi buni de drumetie, iar noaptea la cabana Salvamont Dambovita mi-a adus aminte de vremurile bune cand imi pierdeam weekend-urile prin sala de mese, cu grupuri mari, chitari langa chitari si voie buna la cabanele din Bucegi. Am retrait acele vremuri frumoase, care pentru mine or sa ramana unice.

Cum a fost la vale? Greu rau, aproape imposibil de schiat, pe fetele nordice am prins PRINTESA CRUSTELOR, iar pe fetele sudice sau estice o zapada grea, buna rau de rupt ligamente. A fost SUPRAVIETUIRE:

 Pe varful Tataru se deschide tot peisajul, aici e locul in care te simti cel mai bine:

 Strungile sunt impunatoare:

 Viraje cam chinuite in mama crustelor.

Si un apus de zile mari cu cei doi voinici:

Am reusit peste 1700 m diferenta de nivel de dat la deal si la vale in cea mai proasta zapada pe care poti sa o intalnesti pe munte. Dar asa e acolo sus, poti sa prinzi orice omat, important e sa nu stai in inchis acasa in weekend si sa pui mecanismul in miscare.
Pentru mine Padina o sa ramana un PARADIS pentru ski de tura si o sa revin in fiecare an aici, indiferent de zapada, gasca sa fie ca planuri sigur o sa-mi fac.