vineri, 22 august 2014

Spre Crucea cea mare


Cea mica s-a simtit bine la altitudine intr-un weekend tare ploios dupa orele pranzului. Dar planul nostru a mers brici, la 15 si 10 minute cand a inceput marea furtuna cu grindina eram in masina, la vale pe drumul ce coboara spre Sinaia. Am fugit cat am putut in acel weekend de furtuna dar si de prostia umana care domina muntii Bucegi in mijlocul verii. Nu ma apuc sa scriu pe blog ce inseamna turistul ce "domina" Bucegii in aceasta perioada, dar o imagine mi-a ramas bine in minute. Doua grupuri de manelisti s-au intalnit aprope de Cruce cu telefoanele puse pe difuzor si incarcate la maxim cu manele consacrate. Gestul lor a fost unul simplu si plin de emotie, masculii au pus mana la inima cand s-au intalnit in ritm de manea si au spus in acelasi timp cu voce tare: RESPECT!!!! Mi s-a facut rau, noroc cu vremea racoroasa ca altfel as fi avut stari puternice de greata.

Sa revenim la traseul nostru, vremea a fost foarte instabila iar vizibilitatea in zona Crucii era aproape de zero. Am prins mici ferestre fara nori si am putut sa admiram Peretele Vaii Albe. E un peisaj care impresioneaza, e poate cel mai spectaculos loc in Carpati daca am face abstractie de turistii pe care i-am pomenit mai sus. Monumentul a fost ales intr-un loc excelent, pacat ca zona nu e promovata asa cum trebuie si nu e incurajat turismul de calitate... Avem aici cel mai mare perete din tara, are aproape 1000 de diferenta de nivel, iar Albisoarele care coboara abrupt spre Valea Alba iti taie rasuflarea. Mai jos o sa gasiti o serie de poze care reda cat de cat realitatea din teren.

Era sa uit de Brana Caraimanului, un traseu scurt care iti ofera perspective deosebite. Are expunere mare, dar usor si cu multa atentie poate fi facut fara nicio problema. Noua ne-a placut mult si am facut acest traseu cu cea mica in spate si cu Happy in fata noastra fara sa o legam.

Pozele sunt facute cu telefonul mobil, scuzati calitatea slaba dar peisajele eu zic ca au fost foarte OK:

























vineri, 8 august 2014

Drumul spre Omu


O tura ce mi-a ramas restanta de mai bine de doi ani si care trebuia facuta in aceasta vara. Concluziile au fost clare dupa ce am ajuns la masina: din start trebuie sa spun lumii pe blog ca in urmatorii o suta de ani o sa evit ideea de a mai merge pe timpul verii la Vf Omul. Fratilor, e aglomerat ca in statia de metrou de la Unirii pe platoul Bucegilor si cred ca daca arunci un ac omori zece persoane si mai ranesti inca o suta si ceva.
Dar ca senzatie mi s-a parut ceva special sa pedalez de la Piatra Arsa pana la Omu, totul se desfasoara in zona alpina iar peisajul se deschide treptat si devine spectaculos aproape de Cerdac. Aici recunosc ca m-am miscat foarte prost, mi-a fost frica sa trec Cerdacul pe doua roti si m-am dat in multe locuri jos de pe bicicleta. Andrei a fluierat si la dus si la intors pe cararea ingusta ce strabate tot Cerdacul, dar eu am pedalat ca o bunicuta in cautarea tineretii pana aproape de cabana Omul. Recunosc tura inca e ciclabila, dar zonele mi s-au parut foarte expuse si nu am vrut sa risc nimic.
La Omu vizibilitatea era decenta iar vaile erau pline de flori galbene si de o vegetatie asa cum nu am vazut pana acum intr-o zona alpina. A plouat enorm de mult toata vara, iar Bucegii arata excelent in aceasta perioada, totul e verde iar vaile sunt pline de flori de toate culorile.
Am coborat pe ruta Omu-Babele-Piatra Arsa- Miorita- Cota 1400-Sinaia. O alegere inspirata cu foarte putini turisti si un teren tehnic, care mi-a pus la incercare calitatile mele de mare "rider" ( calitati aproape inexistente). Nu stiu de ce la moutain bike sunt atat de slab, dar zau ca am zero talent atat la deal...cat si la vale. Nu imi explic de ce, bicicleta e foarte usoara ( sub 11 kg), conditie fizica am, dar la moutain bike ceva nu merge. Pe sosea am urcat foarte bine pana aproape de Piatra Arsa. Si cam atat, dupa ce am dat de offroad s-a cam rupt si filmul...

Inca ceva, pozele sunt facute cu telefonul mobil iar calitatea lor lasa mult de dorit. Am uitat sa incarc acumulatorii si imi pare rau ca nu pot sa redau mai bine peisajele de acum o saptamana din Bucegi