marți, 30 iunie 2015

Curmatura si Malaiesti



Sa te intorci la drumetia clasica eu zic ca e ceva minunat.

Acum e o nebunie crunta cu moutain bike-ul ( sportul corporatistilor) sau cu alergarea montana, sa zicem ca mai e si alpinismul sau escalada, sporturi frumoase dar lasate uitarii, dar multi sar peste "etapa drumetiei montane", adica perioada de ABC pentru orice sport outdoor. Sau si mai grav, multi fac mtb pentru ca aceasta ar fi isteria natioanala, dar nu au nici cea mai vaga idee pe ce trasee sunt, cum se citeste o harta, in ce masiv montan sunt, sau si mai grav: ce inseamna respectul fata de munte.

Sunt dur in exprimare, dar raman la parerea ca schiul de tura, mountain bike-ul si alte sporturi care se practica pe munte au ca "temelie drumetia simpla cu rucsacul in spate", iar scopul nostru e sa o ducem pe Bianca cat de des putem, pe carari pitoresti ce duc pe munte. Sunt trasee foarte frumoase care trec pe la cabane aflate pe munte, sau ture care te fac sa descoperi ce inseamna sa iubesti natura.
Totul e simplu, vremea trebuie sa fie stabila atunci cand mergi cu copii mici, iar daca traseul e usor si plin de flori si de animale, cum ar fi cai, vaci, oi sau caprite ( de preferat caprite negre ca sunt si mai frumoase),  atunci drumetia cu singuranta o sa fie o reusita pentru cea mica.

Curmatura si Malaiesti sunt asezate intr-un cadru natural deosebit, iar Bianca s-a simtit excelent pe terasele celor doua cabane. Pentru mine aceste locuri sunt incarcate de amintiri si de ganduri frumoase, practic aici a inceput TOT!

Nu o sa ridic in slavi cele doua cabane pentru ca nu mi se pare normal sa scrie cat tine de mare:  INTERZIS ACCESUL CAINILOR IN 2015!!! O fi atat de periculoasa Happy de se uitau cabanierii la noi ca la un animal paros, pentru ca Happy a intrat putin in cabana lor? Eu zic ca nu e cazul, dar o schimbare in bine cu siguranta nu o sa vad in urmatorii ani...

E o gandire de cand lumea, or fi super cabanierii de la Curmatura si Malaiesti, dar sa nu lasi cainii sa intre in cabana, pentru mine e un pas spre gandirea din Evul Mediu.

Cred ca de ceva ani nu am fost atat de critic pe acest blog, dar e bine sa spui si lucrurilor pe nume. Iar pe mine chiar m-a convins atitudinea cabanierilor din Romania sa-mi caut cazare la penesiuinile de la poalele muntelui, acolo unde Happy si Lula sunt acceptate. E loc pentru toata lumea, iar pentru noi e important sa fim o familie unita atunci cand iesim pe traseele de pe vremea cand eram student.
Iar cea mica vad ca iubeste aceasta idee.


















duminică, 21 iunie 2015

La doi pasi de casa


Dupa doua zile de biciclit pe langa casa, pot spune ca imi place mult zona in care m-am mutat 
smile emoticon. Nu as fi crezut ca pe langa Bucuresti sunt locuri atat de verzi, iar acum satisfactia e imensa, plec pe doua roti de acasa direct pe bicicleta si la 500 de m am paduri si rauri cat vezi cu ochii ( desigur cel mai frumos e raul Arges, cel care inca are apa limpede si duce cu gandul la Fagaras).
Acum nu va imaginati ca e ceva de povestit la nepotei, nu arata ca la munte, pedalezi tot timpul ca hamsterul pentru ca nu ai nicio coborare ( totul e perfect plat), iar teoria mea despre mtb e simpla: mtb=moutain bike la deal sau la munte cu minim 1000 de m diferenta de nivel. Dar din cand in cand nu strica o pedala pe langa casa, pentru ca si aici e asa cum trebuie atunci cand campul e plin de flori, iar verdele domina intreg peisajul. Iar turele acestea m-au ajutat sa leg si un traseul clasic de trail running, doar prin natura fara pic de asfalt.
Din pacate pozele sunt facute cu celularul, as fi vrut o calitate ceva mai buna dar atat poate...





















luni, 15 iunie 2015

Saua Strunga dupa nunta


Nunta s-a termiant, invitatii au plecat acasa iar gandul zboara spre muntele aflat la doi pasi de noi.
Decizia e cat se poate de simpla: MTB de cea mai buna calitate in Bucegi, pe o vreme ideala si cu o lumina blanda de apus de soare.

Toate turele noastre incep la prima ora, asa ni se pare normal si ne sculam cu noapte in cap ca sa avem o zi intreaga de mers pe munte. Dar acum abordarea e putin diferita, iar rezultatul final a fost asa cum mi-am dorit: culori excelente redate si de sapuniera mea, o coborare de vis din Saua Strunga si o liniste pe care am descoperit-o de unul singur in abruptul vestic al Bucegiului.

Vorbim de cea mai spectaculoasa coborare pe bicicleta din acest masiv si poate cea mai pitoreasca din tara.

Partea de mtb a fost putin ciudata, am urcat pe valea Bangaleasa pana s-a terminat forestierul, iar de acolo "carca bike" pana in Saua Strunga, aproximativ 500 de m diferenta de nivel. Sunt adeptul urcarilor 100  % ciclabile si cu zero push bike, dar acum nu e cazul. Orice incercare de a ajunge in Saua Strunga se lasa cu mult push bike, indiferent de abordare. Din cate stiu sunt trei locuri prin care poti sa ajungi: varianta de la 4 munti prin masivul Leaota,  poate cea mai pitoreasca dintre toate, cea mai des folosita ar fi cea de la Padina ( si poate cea mai ciclabila), iar a treia varianta e cea" rupere" prin Valea Bangaleasa. 

Partea de carry bike nu a tinut mult, cam o ora si zece minute ( dar foarte solicitanta, o urcare exagerat de inclinata pentru ideea de mtb), dar coborarea a fost de vis. Nu am facut-o dintr-o bucata pentru ca m-am lasat furat de peisaje, dar cararile pana in complexul Cheile Gradistei m-au facut sa urlu de fericire la fiecare pedala pe care am dat-o.

O tura de exceptie care s-a consumat fix dupa nunta noastra. 
Sper sa va placa si pozele, iar ideea de a incerca trasee spectaculoase la lumina apusului sigur o sa o repet: