marți, 28 mai 2013

De doua ori Valea Alba



Ce inseamna Bucegii pentru mine? Pai e simplu, sunt muntii mei de suflet si daca ma gandesc la o vale, aceasta trebuie sa fie Valea Alba.
Valea Alba a fost primul meu traseu nemarcat pe care l-am facut cu Adi in al doilea an de facultate, a fost o aventura pe care nu pot sa o uit, cu saritoarea cea mare care ne-a pus la grea incercare abilitatile noastre de cataratori si cu o balaureala istorica prin peretii Caraimanului, fara coarda si cu o doza maxima de adrenalina care ne-a scos din cap orice vise de "mari alpinisti". Tot aici am pus doagele in picioare pentru a schia o vale de abrupt din Bucegi si e locul in care am vazut ce inseamna sa schiezi o vale din Bucegi la inceputul lui mai: in 2006 urcam pentru prima data la piolet si coltari Valea Alba, iar pe langa noi au trecut doi instructori din Poiana care alunecau elegant pe doage. Cred ca ei m-au determinat sa iubesc acest sport, sa-mi doresc sa invat sa schiez mai bine si sa fiu din ce in ce mai critic cu mine, ca intr-o buna zi sa cobor o vale pe schiuri. Si recunosc ca printre cele mai frumoase amintiri luate de pe munte, sunt pentru mine fix pe aceasta  vale de care putini turisti au auzit, dar indragita de multi schiori in luna lui mai.

Sa schiezi aici e ceva special, de multe ori am prins canionul de sus foarte ingust iar zapada poate sa lipseasca in unele zone ceva mai "delicate".  Dar anul acesta am gasit Valea Alba plina de zapada, saritorile erau complet acoperite, iar omatul a fost aproape perfect pe 27 aprilie si pe 9 mai.

Cand  cobor o vale din Bucegi, pentru mine nu exista mari schiori sau mari rideri care rup in doua cei 900 de m diferanta de nivel in trei viraje si caut sa adun o gasca frumoasa de prieteni, cu care alunec pentru ultima data spre La Verdeata, cel din urma loc de popas inainte de  pitorescul drum prin padure, ce duce spre agitatia din Busteni. Aici am terminat si sezonul de schi, pe aceasta vale pe care m-am simtit excelent la sfarsitul lui aprilie si pe 9 mai. Pentru mine a fost PERFECT!


Pe 27 aprilie am prins o Alba de zile mari, cu Mateo, Klauss, Matrix, Horatiu si Happy. Zapada a fost foarte buna pana aproape de saritoarea Carnului, mai jos valea a fost maturata de avalanse, iar crevasele ne-au pus ceva probleme (am avut  mare atentie aici, unele aveau cel putin 6 m).
Si aici pozele de la Mateo, sper sa va placa. Eu am ales una pe care o consider reprezentatita pentru ziua de 27 APRILIE ( Happy a fost tare happy pe Valea Alba):





























Pe 9 mai cabina nu a mers din cauza vantului puternic si am urcat cu masina pana la Piatra Arsa cu un alai mare, pentru a schia Valea Alba ( Morarul era prea departe pentru o super carca pana la Omu). Gasca a fost superba, au venit Gump si Sabina tocmai din Germania, Matei, Alex si dulaul nostru de buzunar: Happy.

Omatul a fost excelent, asa cum trebia sa fie la inceput de mai: am prins un firn perfect.

Iar vantul a fost un mare nenorocit, daca ar fi batut putin ne-ar fi racorit cand am facut urcarea finala spre Crucea Caraiman. Raman la parerea ca sefii Teleferic SA sunt niste nenorociti.























Final de sezon pentru mine, dar recunosc ca a fost un an exceptional de ski pe coclauri si pe partie. As fi vrut sa termin tot pe Morar ca in fiecare an, dar nu a fost sa fie...

marți, 21 mai 2013

Cu Bianca prin Ciucas


E inceput de weekend, iar noi nu vrem sa stam in Bucuresti, acolo unde canicula s-a instalat de ceva vreme in cartierele gri-muncitoresti, inca de la sfarsitul lui aprilie. Astfel intentia noastra e una buna: sa o purtam alaturi de noi pe micuta Bianca la o drumetie usoara, pe un munte pe care l-am vazut de multe ori in ultima vreme. Ciucasul ne-a intampinat cu o vreme racoarasa si cu ceva nori de ploaie, care spre bucuria noastra ne-au ocolit toata ziua.
A fost perfect asa, in Leaota ne-am prajit ca racii si nici unul nu a ramas cu o parere buna despre bronzul cu care s-a molipsit dupa acea drumetie: dungi clasice de tractoristi, cu urme de sapca pe frunte :) ( inclusiv Bianca).
Nu am ajuns pe Varful Ciucas, nici nu s-a pus problema sa cucerim cu Bianca muntii inalti, am vrut sa facem o drumetie usoara, cu multe pauze si fara sa fim presati de timp. Si asa a fost, am stat de vorba cu turistii cu care ne-am intalnit, multi s-au mirat ca mergem cu bebelul si cu catelul pe munte, dar pentru noi a inceput sa fie ceva normal si o sa evadam din oras de fiecare data cand o sa avem ocazia cu tot familionul.

Iar Ciucasul e un munte "deosebit", am notat pe GPS cateva locuri bune pentru coborari spectaculoase la ski de tura si am descoperit o parte dintr-un traseu de mtb, pe carari de munte si cu putine drumuri forestiere sau asfalt. E plin de surprize acest munte si imi place ca de fiecare data descopar ceva nou cand merg pe cararile lui.

La cabana Ciucas ne-am rasfatat cu berici Ciucas si cu o ciorba de fasole cu afumatura. Sunt multe pareri pro si contra, cum ca nu am avea nevoie de asemenea constructii de lux in mijlocul muntelui. Eu zic ca e ceva de bun gust acolo, poate oleaca mai scump, dar sunt conditii decente acolo si se apropie putin de calitatea serviciilor de la cabanele din Austria.
Pentru noi e OK si sincer ni s-a luat de mizeria pe care am intalnit la cabanele Sambata sau Omu.

Asa cum v-am obisnuit pozele sunt trantite aiurea, dar sper sa va placa: