duminică, 30 mai 2010

Valea Morarului, ultima coborare pe schiuri

Vineri ma intreaba un coleg de munca ce vreau sa fac in weekend, ca iar se anunta ploi si vreme proasta. Pai raspunsul e simplu: vrem sa incheiem sezonul de schi pe Valea Morarului.
Am fost de trei ori pana acum pe aceasta vale dar de fiecare data am avut parte doar de vreme proasta, balaureala aiurea pe brane suspendate si valcele secundare care dau in creasta Balaurului, ninsoare puternica si atmosfera de iarna in luna septembrie acum 3 ani sau ploaie si vizibilitate zero. E o vale usoara, care poate fi urcata de oricine, pe vremuri daca nu ma insel a fost marcata la fel ca Valea Alba, dar pare si mai interesanta in mai cand poate fi coborata pe schiuri pana in Poiana cu Urzici.
Valea Sugarilor, pe aici am coborat saptamana trecuta cu Diana, Geo si Cristi:

In drum spre cabana Omu am avut parte si de o mica surpriza: un pui de urs alerga singur singurel pe platou, fara mamica urs si fratiorii lui. Asta e, in Bucegi e plin de ursi asa ca strigam si facem galagie cat putem pentru a evita o intalnire surpriza cu marele brun suparat ca nu-si gaseste ursuletul pierdut.

Marele Cerdac: alegem traseul de iarna, fara piolet zburam sigur peste ultimul sir de stanci:

Valea Ialomitei, se putea schia fara probleme pana aproape de cascada:


Valea Cerbului avea zapada doar pe firul principal, dar parea ok de schiat pana aproape de limita padurii. La anu sper sa schiez si aceasta vale, e usoara dar iti ofera multe variante de coborare:


Cabana Omu:

Statia meteo Omu:


Intrarea in Valea Morarului:

In caldarea de sub Varful Omu am prins zapada excelenta (am ales intrare de sub statia meteo), vremea a tinut cu noi si am facut inca o urcare cu schiurile in carca pentru a ne bucura de omatul excelent:


Din pacate valea nu are continuitate, sunt zone in care zapada s-a dus si am fost nevoiti sa dam jos schiurile pentru a evita saritorile:


Mai jos zapada era plina de pietre, coboram incet pentru a salva atat cat se poate din talpa schiului:


Nu ne grabim, ne uitam in jur si ne bucuram de un peisaj unic, pe care poti sa-l intalnesti doar in vaile glaciare din Bucegi. Ne apropiem de intrarea in canion si speram sa prindem suficeinta zapada, stim ca sunt gauri foarte mari si nu e ok sa cazi intr-o crevasa partial acoperita.



Apar nori negrii amenintatori, cei de la meteo au avut dreptate, azi o sa fie furtuna:


Dragos in actiune:

In canionul final incepe si distractia: chiar nu ne asteptam sa fie atat de putina zapada, erau limbi late de maxim 1 m unde aveai doua optiuni: sa cobori direct ( linie dreapta de 5 m si viraj puternic ceva mai jos unde gaseai o zona mai larga cu zapada) sau o varianta mai ok sa descateri limba de zapada. Dragos a ales varianta mai sigura, avand un piolet a coborat fara probleme culoarul ingust. Fara piolet, am riscat mult si am incercat sa schiez, am avut mari emotii incercand cea mai proasta solutie: derapaj in zone expuse unde limba de zapada era mai mica decat schiul meu, dupa care cantat puternic acolo unde se putea intr-o mare de pietre. Probelemele nu au intarziat sa apara, zapada tare si valurita plus pietrele in care am intrat mi-au afectat serios genunchii ( data viitoare car pioletul, nu e de joaca intr-un canion plin de stanci si crevase de peste 5 m).


Mai fortez ceva cristiane, evit bolovanii si dau de o saritoare. Aici se opreste coborarea, pun schiurile in spate si o dam la vale.

Intram in padure si incepe ploaia. In jurul nostru totul e verde, acel verde crud care te trezeste la viata. Totul e viu si pentru prima data avem senzatia ca am gresit anotimpul, noi coboram cu schiurile in spate dar atmosfera e de inceput de vara. Mai sunt putine zile si vine 1 iunie, pai clar avem un motiv de bucurie: incepem drumetiile lungi prin munti indepartati. Ne asteapta Parangul cu a sa creasta, Fagarasul, Muntii Rodnei la un weekend prelungit si cine stie, poate ajungem si in Apuseni.
Diana lui Dragos a fost la Cupa Malinului in aceeasi zi, a reusit sa filmeze liniile reusite din concurs, merita sa aruncati o privire.
Si inca ceva, BRAVO SABINA, ai luat locul doi la Cupa Malinului, ma bucur ca te-am gasit jos la Gura Diham sus pe podium. Nici Gump nu s-a descurcat rau, am inteles ca de data asta i-a venit mai usor sa coboare Valea Malinului.

duminică, 23 mai 2010

Cupa Malinului (se amana pentru 29 mai) si Valea Sugarilor

Daca vrei sa te pui cu vremea poti sa ai de toate in Bucegi: ploaie, ninsoare, sus la intrarea in Valea Malinului si soare pe Valea Ialomitei. Din pacate concursul nu s-a tinut, nu vedeai la 10 m in fata. Am avut o fereastra de 15 minute de vizibilitate si cam atat. Concursul o sa fie peste fix o saptamana, ne vedem acolo.
Ca sa nu inghetam am dat ceva viraje pe Valea Priponului. Zapada a fost asa cum ne asteptam: perfect firnuita si foarte usor de schiat. La intoarcere ne-am stricat ochii in ceata alba ca laptele, ne uitam la urmele de schiuri , stiam sigur ca or sa duca la intrarea in Valea Malinlui dar aveam senzatia ca suntem rataciti ( un whiteout de manual).

Gump a coborat valea dupa ce s-a anuntat ca se amana concursul. Cred ca o sa va povesteasca experienta si asteptam si poze ( el mi-a zis ca i-a placut mult, a avut si ceva aventuri).

Si avem si iesirea lui Gump:

Sambata fiindca s-a amanat concursul din cauza cetii ne-am strans vreo 15-20 de concurenti , fani si organizatori si ne-am incapatanat sa coboram valea , nu de alta da nu aveam chef sa plecam acasa plouati , cu banii la telecabina dati si cel mai important cu pofta-n cui de alunecat.
Asa ca am intrat pe rand in vale pe o mare ceata , si-am hotarat sa facem regrupari unde se poate pentru ca nu prea se vedea intrarea in primul culoar decat atunci cand ajungeai la locul problemei. Asa ca ma regrupat de 2 ori motiv pentru care in putinele secunde cand se mai lumina m-am bucurat de peisajul demential de pe vale, in concurs daca ne dadeam nu puteam sa ne uitam vreun pic la cat de frumos e desenata toata valea. La saritori cand am ajuns ne-am dat jos ski/placa si -am inceput sa ne ajutam sa ne bucuram de stanca uda, fiecare s-a descuracat cum a putut si-a ajutat cum a putut pe ceilalti. Zapada era dupa fiecare saritoare mai mare , unii au preferat sa puna echipamentu in picioare si pentru cativa metrii sau un drop frumos...



La ultima saritoare cea cu bolovan inante de hornu pamantos a fost ceva mai problematic, nu au fost coarda pusa, salvamontu hotarase si el sa se retraga la locuri mai calde, mai era doar pe partea stanga o cordelina vai mortii ei, unii insa am preferat sa descataram prin dreapta. F misto a fost in continuare retragerea pana in gura diham prin ploaie si noroi, cei care vor merge sambata viitoare , daca nu va mai ploua , vor avea parte de un noroi mult mai primitor hornu pamantos.



Toata lumea a ajuns ok spre casa ,am facut toti o vale absolut superba si- o retragere cu multe cazaturi si noroi.


Multumesc Gump, acum ne intoarcem la povestea mea:
Dragos si Diana au ales sa se intoarca la cabina. Nu au fost singurii, aproape toti concurentii au hotarat ca nu are rost sa se lupte cu noroaiele din zona hornului pamantos. Ne-am cuplat si noi cu un grup, am schimbat doua-trei vorbe , dar traseul nu a tinut mult, baietii au pus doagele la vale si au schiat pana aproape de Cabana Babele. Le-am urmat exemplul, fara sa leg legaturile claparilor si am schiat ca un melc.




Poza facuta de Diana:

Aproape de Cabana Manoliu ( am auzit si de varianta Matoliu, daca cineva stie mai bine poate sa ma corecteze) doi baieti ne invita la o coborare pe Valea Sugarilor. Eu stramb din nas, dar Diana insista ca ar fi bine sa dam o vale. De ce sa nu sa incercam ceva nou? Nu aveam nici cea mai vaga idee pe unde e aceasta vale, dar ma las usor convins. Schimbam doua vorbe cu baietii, ni se par super ok si facem cunostinta. Punem schiurile la vale, dam ceva viraje prin ceata si regrupam putin mai jos. Scapam de ceata si surpriza: avem in fata o vale glaciara paralela cu Valea Ialomitei. Pe harti vad ca se numeste tot Valea Sugarilor ( o fi valea mare a Sugarilor, nu am idee). Peisajul se schimba, zapada incepe sa fie din ce in ce mai buna si apare placerea de a schia intr-un peisaj superb.





Zapada se termina pe primul culoar... nu e problema: dam schiurile jos, trecem o brana de iarba si continuam pe al doilea culoar. Mai departe se vede cascada cea mare din Valea Ialomitei iar jos spre Pestera apar timid primele raze de soare.



Intalnim o alta lume, sus ceata a pus stapanire dar aici ne bucuram pentru prima data de ceva soare si un peisaj salbatic:



Ultima portiune ni s-a parut si cea mai frumoasa, natura a prins culoare, iar noi am schiat pe langa mici cascade care curgeau frumos pe langa limba de zapada ce ducea spre Pestera.


Prindem ultima cabina care urca spre Babele, ne luam ramas bun de la Cristi si Geo, punem schiurila in masina si ne indreptam spre Gura Diham ca sa-l recuperam pe Gump.
Cam asta a fost, o iesire care a inceput prost s-a terminat cu o coborare superba pe Valea Sugarilor. Multumim Cristi, multumim Geo, fara voi am fi plecat acasa cu un gust tare amar.