Au fost doua weekend-uri consecutive in Sinaia, pe o zapada excelenta de primavara si intr-o zona de ski pe care o indragesc mult. In prima zi am mers cu Silviu, un om de munte cu care m-am inteles excelent inca de la prima ora ( adica de la fix 5 dimineata :), pana ne-am despartit si cu care am schiat Valcelul Papagalului si Fata Ascunsa a Carpului. Totul pe piei de foca la deal si fara niciun ban dat pe sarme sau alte prostii. Au iesit 1300 de m la deal si 1200 de m schiat la vale. 100 de m diferenta de nivel i-am pierdut intre 1500 si 1400, acolo era primavara curata cu mici, bere si multi adidasi nike, iar eu eram o pata de culoare in colanti si cu schiurile in mana.
Iar in a doua saptamana am mers cu tot alaiul ( inclusiv cea mica) in Valea Dorului pentru o noua zi de ski, pe un soare perfect de primavara. A fost o iesire asa cum imi place, cu multa lume cunoscuta jos in Valea Dorului si cu o "gradinita" mare care o astepta pe Bianca chiar la cabana. S-a jucat, a schiat cu mine si s-a integrat tare bine in gasca vesela plina ochi cu copii de varsta ei.
E foarte important sa o vad pe Bianca ca zambeste atunci cand este pe munte, e o placere pe care o simt si eu cand cea mica descopera singura de ce e bine sa-ti petreci cat mai mult timp in natura, departe de nebunia din Bucuresti. Iar in Valea Dorului eu consider ca suntem pe munte, desi avem un fier vechi de 30 de ani care se incapataneaza sa ramana acolo pe veci.
Si ca sa nu fie ziua prea monotona am dat o urcare pe Varful Scandurari. Coborarea a fost pe masura, iar omatul excelent. Retragerea am facut-o singur tot pe Fata Ascunsa a Carpului, dar de data aceasta zapada a fost ceva mai "crustoasa". Cu aceasta ocazie am bifat si ultimul Carp din sezonul: 2013-2014.
Sinaia ramane un loc special pentru mine, iar schiul de primavara se practica exelent aici. Suna ciudat, dar imi place mai mult ca la Balea, pentru ca totul e aproape iar terenul de joaca e fix asa cum imi place.
Tura de acum doua saptamani cu Silviu si cu Happy:
Papagalul a fost de vis, am prins cel mai bun firn din ultimii ani:
Si Fata Ascunsa a Carpului, aici e intrarea pe firul vaii:
Silviu e in mare forma azi: