Spre Crucea cea mare

Cea mica s-a simtit bine la altitudine intr-un weekend tare ploios dupa orele pranzului. Dar planul nostru a mers brici, la 15 si 10 minute cand a inceput marea furtuna cu grindina eram in masina, la vale pe drumul ce coboara spre Sinaia. Am fugit cat am putut in acel weekend de furtuna dar si de prostia umana care domina muntii Bucegi in mijlocul verii. Nu ma apuc sa scriu pe blog ce inseamna turistul ce "domina" Bucegii in aceasta perioada, dar o imagine mi-a ramas bine in minute. Doua grupuri de manelisti s-au intalnit aprope de Cruce cu telefoanele puse pe difuzor si incarcate la maxim cu manele consacrate. Gestul lor a fost unul simplu si plin de emotie, masculii au pus mana la inima cand s-au intalnit in ritm de manea si au spus in acelasi timp cu voce tare: RESPECT!!!! Mi s-a facut rau, noroc cu vremea racoroasa ca altfel as fi avut stari puternice de greata.

Sa revenim la traseul nostru, vremea a fost foarte instabila iar vizibilitatea in zona Crucii era aproape de zero. Am prins mici ferestre fara nori si am putut sa admiram Peretele Vaii Albe. E un peisaj care impresioneaza, e poate cel mai spectaculos loc in Carpati daca am face abstractie de turistii pe care i-am pomenit mai sus. Monumentul a fost ales intr-un loc excelent, pacat ca zona nu e promovata asa cum trebuie si nu e incurajat turismul de calitate... Avem aici cel mai mare perete din tara, are aproape 1000 de diferenta de nivel, iar Albisoarele care coboara abrupt spre Valea Alba iti taie rasuflarea. Mai jos o sa gasiti o serie de poze care reda cat de cat realitatea din teren.

Era sa uit de Brana Caraimanului, un traseu scurt care iti ofera perspective deosebite. Are expunere mare, dar usor si cu multa atentie poate fi facut fara nicio problema. Noua ne-a placut mult si am facut acest traseu cu cea mica in spate si cu Happy in fata noastra fara sa o legam.

Pozele sunt facute cu telefonul mobil, scuzati calitatea slaba dar peisajele eu zic ca au fost foarte OK:

Jepii Mici si Jepii Mari

Jepii Mari si Jepii Mici in primul weekend de toamna: o tura care poate fi considerata de multi ca fiind una banala, pentru noi a fost o iesire pe munte cu adevarat speciala. Cred ca am uitat complet de Jepii Mici si de cararea ce urca abrupt spre Cabana Caraiman. E un traseu ceva mai dificil, dar asta nu ne-a speriat si am luat-o pe micuta Bianca pentru inca o drumetie frumoasa prin abruptul Bucegilor. Am intalnit tot felul de oameni pe acest traseu, de la un tip care mergea descult si fara tricou in zona lanturilor, pana la pantofarii clasici cu adidasi albi Nike si pungi de supermarket in loc de rucasc de munte. Dar noi eram caliti cu aceste imagini dupa o vara petrecuta pe traseele marcate din Bucegi si "tabloul" cu oameni "rataciti" pe munte ni s-a parut unul clasic. 
Nimic nou aici, dar valea asta e cu adevarat speciala...pacat ca e umblata de cine nu trebuie. Recunosc ca traim intr-o tara libera si fiecare cetatean are dreptul sa faca ce vrea. Nici noi nu vrem sa traim intr-un format clasic, ferit de riscuri, stres si putina aventura  si am avut placerea sa urcam cu Bianca prin imensitatea Bucegilor, pe langa cea mai expusa carare din acest masiv, ce ne poarta spre Cabana Caraiman. A fost o zi superba de inceput de septembrie, la inceput cu un soare timid ce s-a lasat asteptat putin, dar care s-a terminat intr-o lumina perfecta de toamna si cu o sedinta foto cu cea mica, aproape de cantonul Jepii Mari. Acolo Bianca s-a simtit excelent, timp de o ora ne-am jucat cu ea si cu cateaua, am stat la povesti cu turistii ce coborau spre Busteni si ne-am bucurat de un soare cald si de un peisaj deosebit. A fost o zi pe munte cu toata familia, asa cum ne place noua mai mult si ma bucur ca am petrecut-o iar in Bucegi, pe carari bine stiute dar care capata de fiecare data un farmec aparte.

Noua ne-a placut mult, nu ne-am grabit, desi Jepii Mici i-am urcat in mai putin de trei ore ( 02:43:54 mai exact si 1100 m diferenta de nivel din fata masinii) si am vazut pentru prima data locul de unde poti intra cu schiurile pe Valea Jepilor. E o coborare extrem de expusa care poate fi facuta in martie sau aprilie ( asta daca conditiile sunt ok si riscul de avalansa e mic) si sincer nu stiu daca o sa apuc sa o fac prea curand. Simt ca inca nu pot, dar intr-un viitor indepartat sper sa am ocazia sa schiez si aceasta vale cu un partener de incredere. E o provocare care trebuie luata in calcul, fara aceste ganduri simti ca viata intr-o rutina clasica...

Am pus multe poze, unele au calitate slaba, altele nu...dar pentru mine toate sunt frumoase si merita sa fie "expuse" pe blog: