De fiecare data cand revin acasa ma simt excelent. Dobrogea are o istorie deosebita, care a inceput in atichitate, cand corabile grecesti care purtand familii întregi de negustori, mestesugari, ostasi și marinari au intrat prin marea cea neagra numita Pontos Euxeinos in Dobrogea. Pe acest pamant s-a varsat mult sange si s-au consumat multe drame. Imperii si popoare au condus, s-au luptat si s-au stins dar legenda lor nu s-a pierdut, ci a ramas aici. E un taram plin de viata si de comori, eu am vrut sa-l redescoper si am gasit acel ceva. Daca pozele nu v-au convins va recomand cartea Padurea Nebuna. Zaharia Stancu a descris cel mai bine Dobrogea cu ajutorul unei povesti de dragoste.
Imi place linistea pe care ti-o ofera acest peisaj. Timpul a ramas incremenit, dar povestea cetatii nu s-a oprit aici.
Am gasit istoria cetatii Enisala, merita sa aruncati o privire:
Denumirea Enisala provine din cuvintele Eni Sale, care în limba turcă înseamnă Satul Nou.
Istoric
Localitatea se găsește în apropiere de Cetatea Enisala (Yeni-Sale).
Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag.
Istoria cetății și a așezării din apropiere este ilustrată și de denumirile pe care aceasta le-a avut: de la Vicus Novus, care se traduce Satul Nou, la Novoe Selo, pe care turcii l-au preluat în limba lor rezultând Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală a satului Enisala.
Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în evul mediu. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificației, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor.
Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic și a realităților istorice s-a emis ipoteza că singurii interesați de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră.
Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată.
Zidurile de incintă, turnurile și bastioanele cetății, parțial conservate și restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălțime de 5 – 10m. Atrage atenția, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porții principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu și utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar și în Țările Române la Cetatea Neamțului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș și la bisericile moldovenești ctitorite de Ștefan cel Mare.
În urma studierii portulanelor din secolele XIII – XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola, Pampulo a fost edificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menționată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui SüKrüllah.
Fortificația de la Enisala a făcut parte din lanțul de colonii genoveze care îngloba orașele de la Gurile Dunării.
Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419/1420 aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.
Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484) și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razelm de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată. În secolul al XVI-lea aceasta nu mai corespundea intereselor strategice și economice turcești (otomane).
Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăști, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea.
Drumul pana la cetate e impecabil, din cetrul orasului Babadag se face la dreapta spre satul Enisala. Sunt 8 km de vis, asfaltul e de poveste, dealurile poarta paduri frumoase iar baltile albastre si plinde de stuf dau culoare peisajului.
O mica creasta de calcar duce spre cetate. Evitati asfaltul, va recomand cararea de piatra ca e tare frumoasa:
Diana stie sa-si faca noi prieteni:
Suntem in Delta Dunarii, perspectivele sunt superbe iar ochiul se bucura de imagini unice. Am inteles ca poti sa gasesti pelicani pe lacurile de langa cetate ( noi nu am avut noroc).
De la Enisala am continuat spre Tulcea si am facut la dreapta spre Murighiol. Pe un drum bun ( cu asfalt nou) am continuat pana in Mahmudia. Ne-am plimbat pe faleza si am prins un apus deosebit pe bratul Sfantul Gheorghe.
Seara ne-a gasit in Tulcea, la o plimbare romantica pe faleza Dunarii.
Au un primar care misca ceva, au amenajat foarte frumos faleza Dunarii si au terminat un parc maricel acum un an. Ceva asemanator am vazut in Suedia si in Danemarca, cu piste speciale, foarte late pentru biciclisti ( si atat, de biciclisti), o alee frumoasa si curata pentru pietoni care inconjoara un lac ( pe vremuri era o balta plina de gunoaie si tantari), lume care alearga, monumente haioase si o tasnitoare imensa ca in Portul Tomis. Civilizat, frumos, e de bine. Fata de tigania din Sectorul 6 condusa de o jigodie de primar PDL-ist, aici lucrurile stau OK.
Duminica am facut creasta Pricopanului. Nu sunt multe de zis: un alt drum perfect Tulcea-Macin ( asfalt de zece ori mai bun ca pe A1 si A2), dealuri pitoresti, case cu acoperis de stuf, multi biciclisti straini si un al colt frumos din Dobrogea. A ajuns o traditie ca toamna sa ajung in Macin, e un loc unic in tara care merita vizitat. Noi o sa revenim la anu.
Cei care se ocupa de Parcul National Macin si-au facut treaba, au amenajat bancute, trasee pentru turisti si panouri informative. Apreciez munca lor, din pacate meltenii care vin aici pentru gratare lasa munti de gunoaie langa cosurile de gunoi. Le e lene sa se deplaseze 5 m ca sa arunce mizeria in locurile special amenajate.
Noi avem ceva in minte, sa incercam pentru prima data o tura trail running, ne gandeam la un antrenament pentru MPC. Am alergat 1 km si gata, lenea ne-a doborat.
Ne-am catarat pe niste bolovani, am ajuns la o cruce si am admirat peisajul. De aici am recunoscut orasele Braila, Galati si Macin, Dunarea care coteste spre Tulcea si comunule din Ucraina aflate la granita cu Romania. Ce vezi nu se aseamana cu un peisaj clasic din Carpati, dar imi place si merita sa urci pe creasta Pricopanului pentru aceste noi perspective.
Pe Sulucu Mare avem o panorama de 360 de grade:
Ma bate un gand la iarna: daca se aseaza zapada cea mare vin aici cu schiurile de tura. Nu stiu pe nimeni suficient de tacanit care sa se fi dat la vale cu doagele de lemn in Muntii Macin. Eu o iau pe Diana si facem pe temerarii.
Evitam drumul plin de praf pana la masina si facem un mic circiut . Coboram in forestierul care merge pe sub creasta principala, admiram strungile de bolovani si incercam o noua tura de trail running. Ne-a mers mai bine, am alergat fara sa fortam cam 5km. Nu avem cu ce sa ne laudam, azi suntem cam lenesi iar antrenamentul a iesit o ametelea de duminica. Dar ne-a placut, am facut poze, am lalait-o si ne-am tolanit in iarba. Vremea era perfecta, de ce sa ne grabim ca sa ajungem acasa?
