TriChallenge e considerat cel mai mare triathlon din estul Europei si aduna in fiecare an peste 500 de participanti din toate colturile tarii (si s-a laudat la aceasta editie si cu ceva participare internationala). Anul acesta organizatorii au incercat sa-l mute in Bucuresti si sa-i puna la grea incercare pe toti concurentii care participa la proba de inot, locul ales fiind zona Unirii. Dar Dambovita noastra e poluata si poarte cadavre de caini, tevi de scurgere cu diverse arome, tot felul de bacterii si microbi care pun in pericol sanatatea oricarui om, iar organizatorii au cascat ochii pe final si au mutat TriChallenge la Mamaia, la sfarsitul lui septembrie. Data de 22 septembrie a fost prost aleasa, astfel in ziua concursului vremea de sfarsit de noiembrie si cu un vant turbat i-a determinat pe aceiasi organizatori sa renunte la inot si sa adauge 2.5 km de alergare pentru cei care participau la sprint si 5 km pentru concurentii inscrisi la triathlonul olimpic.
Pentru mine acest concurs a fost o mare dezamagire, s-a simtit lipsa antrenamentului iar atmosfera apasatoare parca mi-a turnat plumb in picioare. La bicicleta m-am misca ca un melc turbat pe mtb-ul Dianei de 18 inchi cu gume de asfalt, o alegere incredibil de proasta pentru mine, am stat ca un covrig in sa si am pedalat cu genunchii pana aproape de gat, astfel incat timpul final a fost un mare dezastru. Nici la alergare nu am stralucit, nu am avut ritm si parca eram pierdut in lumea mea...
Am avut asa: alergare 2.5 km- 9: 20
Bicleta 20 de km- 40:23
Alergare 5 km- 25:21
Nu am idee cate minute am pierdut in punctul de tranzitie, organizatorii nu au pus o rubrica separata ca la triathlonul Fara Asfalt, dar stiu sigur ca timpii afisati la final mi-au dat de gandit. Ok am avut un vant turbat care i-a afectat pe toti participantii ( inclusiv pe cei mari care au tras tare la proba olimpica), asfaltul a fost ud, a plouat pana la ultima proba de alergare si pot sa pun pe blog inca zece motive. Dar asta nu ma ajuta, gustul a fost amar dupa concurs si simt ca puteam mai mult, daca aveam un minim de antrenament.
Filmulul de prezentare:
Simt ca a fost o mare dezamagarie acest concurs, repet nimic nu mi-a iesit si sincer...nu cred ca o sa revin in 2013 din mai multe motive. Unul sigur e cel financiar ( taxa de inscriere sarea in Bucuresti de 170 de lei, iar pentru participarea la Mamaia am achitat suma de 130 de lei), al doilea motiv ar fi ideea de a alerga sau de a merge cu bicicleta pe langa masini si nu in ultimul rand: exista tirathloane gandite sa inoti sau pedalezi doar in natura, departe de aglomerari urbane, noxe si asfalt.
Legat de organizare, nu stiu ce sa zic, se vede ca au experienta si vor sa faca ceva mare prin TriChallenge, dar parca prea alearga cu excelul gata facut dupa bani. 170 de lei mi se pare o suma mult prea mare pentru Romania, daca ar pune mai mult suflet si ar calcula mai putin profitul ar fi mult mai bine pentru noi, cei care participam cu placere la un triathlon.
Cu liliacul la sedinta tehnica:
Si inca ceva, m-am simtit ca la un salon auto, sau mai bine zis ca in fata unui local scump plin de fite corporatiste ( cu multi manageri si directori de mari corporatii), avand ca singur scop sa se intreaca in afisarea celor mai scumpe biciclete de carbon. Ceva imi spune ca nu e de mine aici si ne indepartam incet dar sigur de ideea de sport de masa.
Legat de organizare, nu stiu ce sa zic, se vede ca au experienta si vor sa faca ceva mare prin TriChallenge, dar parca prea alearga cu excelul gata facut dupa bani. 170 de lei mi se pare o suma mult prea mare pentru Romania, daca ar pune mai mult suflet si ar calcula mai putin profitul ar fi mult mai bine pentru noi, cei care participam cu placere la un triathlon.
Cu liliacul la sedinta tehnica:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu