Bike la poalele Bucegilor

Parca am spus-o in mai multe postari: masivul Bucegi ( pentru mine) nu e un munte care  sa se preteaze la mountain bike. E prea abrupt, iar pe platou nu prea mere de tras la deal, acolo e plin de gipane, atv-uri, partz mobile ( motoare Enduro) si fauna umana. Ar fi coborarea din saua Strunga spre poiana Gutanu, dealurile de langa Bran, Simon sau Fundata (dar care mai mult ca sigur nu fac parte din masivul Bucegi) si tura clasica de palmares pana la Varful Omu ( cu o coborare de rupt bratele si incheieturile din cauza bolovanilor imensi), intre Omu si Babele. Am incercat o tura clasica anul trecut, cu urcare prin Saua Dichiu, am inghitit tone de praf intre Bolboci - Hotel Pestera si am coborat pe ruta Cota 2000 -  Cota 1400 - Sinaia. Sincer...nu mi-a placut.
Pentru mountain bike de o zi recomand muntii Leaota, Iezer, Baiului , Penteleu, Siriu, Sudul Fagarasului sau Grohotis. Bucegiul sigur nu o sa intre in planurile mele de viitor, o sa ramana un munte ideal pentru drumetii, alergare montana sau ski pe vai in aprilie si mai.
Dar Tomcat mi-a facut o propunere interesanta: sa impingem bicicletele pe traseele marcate din Plaiul Fanului si Plaiul Munticelului, pentru doua coborari superbe. O aveam si pe Happy ca partenera de drumetie, iar aceasta tura usoara parea perfecta pentru orice caine cu pofta de miscare in natura. Si ne-a placut, am incercat sa urc acele pante aproape "criminale" pentru un mtb, am stat in sa maxim 30% pe cele doua urcursuri si am avut o simpla satisfactie: ca am incercat sa stau cat mai mult timp "lipit" in pedale. Nu ne-am grabit, am facut putini km ( nu cred ca am sarit de 15), cu o diferenta mica de nivel, dar am avut parte de doua coborari EXCELENTE.
Nici nu stiu daca pot sa recomand o sa astfel de iesire, cu mult push bike si zero satisfactii la deal, dar noua ni s-a parut ok. Tomcat si Andrei fac astfel de ture in fiecare weekend, au biciclete de enduro, all mountain ( sau ce au ei acolo cu soc si furca de peste 140 mm fata si spate) si li se pare normal sa urce pe langa bicicleta ore intregi, dar sa profite de o coborare spectaculoasa. Asa e si formatul pe care il vezi in filmele facute de americani, rideri care rup totul pe coborari si care urca cu instalatia, masina sau cu elicopterul la deal ( am vazut un astfel de filmulet cu niste rideri locali din Ardeal pe creasta Fagarasului si mi s-a parut o tampenie). Sincer... eu vad altfel acest sport, bicicleta inseamna o plimbare pe munte asa cum fac drumetii cu bocancii in picioare, parcurgand cu un efort minim distante foarte lungi.
Dar trebuie sa recunosc ca a fost o experienta deosebita, care m-a ajutat mult sa-mi imbunatatesc tehnica de coborare cu mtb-ul. Nu trebuie sa ajungi un export in acest sport ca sa-ti dai seama ca pe partea de coborare stau foarte prost, iar cei care au fost cu mine in turele pe doua roti mi-au pus porecla de Captain Slow (stiau ei ceva, nu am cum sa-i contrazic).

 Peretii din Bucegi aratau fantastic in acea zi de sfarsit de octombrie:



El e riderul. Andrei e din alta liga, coboara orice panta, fara sa depuna pic de efort:



Si carca-carca bike la discretie. Aici treceam cam greu de intersectia cu Valea Costilei:

Aici mega carca:


Tomcat cu pedala la maxim:



Happy s-a plictisit mult, aveam zero randament la deal, iar ea se uita mirata la noi cum inaintam cu viteza melcului impiedicat:

Cutzu plictisit:

Hai baietii mai repede la deal, ca mi s-au lungit urechile ca la iepurasi asteptand:

Si un peisaj superb de toamna:



Bicicleta mea intr-o ipostaza ceva mai ...artistica:


Am pus ochii si pe ceva trasee de schi de tura, iar la iarna o sa ne facem de cap prin aceste locuri uitate de turisti. Sunt putine pietre, padurea e rara, fix asa cum trebuie pentru o coborare reusita printre copacei si zapada buna.