Drumul lung spre casa

Trebuie sa recunosc ca nu-mi plac pesterile. Ceva nu ma atrage, nu ma simt bine cand stau in spatii mici si intunecate. Diana mi-a spus ca merita sa vedem Pesterea Ursilor, e foarte aproape de zona Padis si e pacat sa ratam aceasta ocazie. Drumul lung spre Bucuresti incepe cu forestierul de peste 20 de km care se prezinta aproape distrus, pleaca din Padis si se termina in satul Pietroasa. De aici pana la pestera Ursilor mai aveam inca 10 km (se lasa masina unde se termina satul Chiscani). Dupa o ora jumate de condus prin praf si gropi fara fund, lasam masina in parcarea plina de praf si invadata de tarabe cu suveniruri. Toti au aceeasi marfa. Suntem inconjurati de ursi chiciosi, peturi cu sirop de brad, afine, zmeura si ce mai au ei pe acolo ( sucul e o mare prostie, tec-ul de pe vremuri e super lichid fata de apa aia colorata vanduta la tarabe).
Pestera Ursilor:


In pestera gasiti cireasa de pe tort, crema cremelor sau cum vreti sa-i ziceti: ramasitele unui urs imens.





Ghidul chiar m-a impresionat, omul stie sa-si faca meseria, avea tot timpul un zambet pe buze, era atent la fiecare detaliu si parea foarte atasat de toate incaperile. A fost o placere sa-l urmaresc, omul a reusit sa faca o atmosfera foarte placuta si ne-a raspuns calm la toate intrebarile. Tin sa-i multumesc si imi pare rau ca nu i-am retinut numele.
Drumul continua, gropile sunt din ce in ce mai mari, trecem de pasul Vartop si ne indreptam spre urmatorul obiectiv: ghetarul de la Scarisoara.
Din Gârda de Sus pleaca drumul DN 75 pe valea Garda Seaca, de unde porneste traseul nostru spre Pestera Scarisoara. Am lasat masina la 9 km de pestera ( am hotarat sa mai salvez din bucsaraia Sandelului ca prea l-am omorat in Apuseni pe drumuri rupte de tractor sau forestierele facute praf de camioanele care carau copacii taiati) si am continuat pe acest traseu care te poarta pe ulitele satului Scarisoara. Atmosfera e superba, te simti ca in satele aflate la poalele Craiului.



Pestera Scarisoara:



Intrarea in pestera se face printr-un imens aven, avand o deschidere de 60m. Scarile de fier coboara spre pestera si te poarta in lumea inghetata din Sala Mare printr-un impresionant portal masurand 24 m latime si 17 m inaltime.



Gasim o lume intunecata si inghetata iar atmosfera iti taie rasuflarea. Totul e imens:



Parasim lumea inchisa a pesterilor si ne continuam drumul lung spre Bucuresti. Repet: nu-mi plac pesterile dar Scarisoara si Pestera Ursilor merita vizitate. Sunt valori simple oferite de natura si daca suntem in Apuseni e bine sa ajungem acolo. Dar romanii sunt o alta specie, iubesc gratarele si burta la soare, fumeaza pachete intregi de tigari intr-o singura zi, iar sportul national a ajuns supravegherea micului pe gratar. Pacat...

Calator in Apuseni

In cort nu mai putem sa stam, e prea cald si vrem sa ne bucuram de razele soarelui. Mancam bine, facem ghiozdanelul si pornim la drum. Azi suntem intr-o poiana frumoasa, inconjurati de copaci si departe de lumea galagioasa pusa pe distractie si voie buna. O fi o coincidenta ca aceleasi specimene umane ajung vara pe Valea Cerbului, la Balea Lac sau in aceasta zona de langa cabana Padis sa zaca langa gratare cu saptamanile si sa asculte muzica data la maxim ( la care se adauga tipete, ragete si grohaieli de la prea multa bautura)?
E pentru prima data cand ajungem in inima Muntilor Bihor, stim ca suntem inconjurati de multe "comori" si vrem sa descoperim azi Cetatile Ponorului. Din pacate am fost pe fuga in Apuseni si asta nu e bine, multi ne-au zis ca pentru zona Padis avem nevoie de minim o saptamana. Le dau dreptate dar noi pornim la drum si incercam sa bifam si Cheile Galbenei ceva mai tarziu. Timpul tine cu noi, ziua e foarte lunga si vremea pare perfecta.





Drumul coboara usor spre padurea batrana de brazi, inca uitata de drujba turbata care a pus stapanire pe soarta copacilor. E un destin dramatic de care nici padurile din zona Padis nu scapa. Si aici se defriseaza fara mila pentru un sigur scop: bani.

Se vede portalul, trebuie sa coboram cu grija prin grohotis si prin pamantul ud folosind radacinile care ne ies in cale pentru a ne apropia de Cetatile Ponorului:

Al doilea portal ne duce spre lumina:

Urcam scarile de fier si ne aducem aminte de Canionul Sapte Scari din Piatra Mare:


Am ajuns intr-un castel, aici apa a sapat mult in stanca pentru a ajunge din nou in pamant. Suntem inconjurati de zidurile naturii. Un valcel plin de pietre si grohotis pare singura noastra scapare, prin aceasta stramtoare putem sa ajungem deasupra stancilor in zona "La Balcoane".



Terminam traseul, aruncam o ultima privire spre Cetatile Ponorului si pornim spre Cheile Galbenei. Pe marcaj scrie ca mai avem o ora jumate, pare la o aruncatura de bat dar vremea se strica si incepe ploaia. Nu e de joaca in aceste chei cand apa creste, nu vrem sa riscam nimic si ne intoarcem spre Padis.

In Poiana Ponorului ploaia se opreste si intalnim patru cai frumosi care merita "prinsi" in poze. Unul pare mai capos si sta cu spatele la noi:


Poiana Ponorului:


Apare soarele iar noi ne intoarcem la cort. Vremea buna tine putin, aproape de Padis incepe vijelia. Avem tot ce trebuie: fulgere, tunete si ploua cu galeata. Ce sa-i faci, asa e la munte, vremea se schimba de la o ora la alta, bine ca nu ne-a prins furtuna in Cheile Galbenei.
Acum nu ne grabim, mancam ceva, ne odihnim putin in cort si asteptam sa vina ora de culcare. Dar ceasul e 17 si trebuie sa facem ceva. Aflam ca se poate ajunge pe un varf care poarta in mot o cruce (plus un chiosc de metal) si domina platoul Padis. Drumul pare bine conturat, marcaje nu sunt dar cararea ne duce sigur spre crucea de metal.
Jos se construieste urat, "arhitectura" pastreaza linia moderna pe care o intalnim in "statiunile" Parang, Ranca sau Straja:

Diana:


Eu:


Ma simt ca in Bucovina, natura e verde, peste tot avem plaiuri inalte iar peisajele sunt deosebite:

Ne place mult in aceasta poiana, iarba e moale, suntem incojurati de flori frumoase si viu colorate iar timpul pare ca s-a oprit:



Coboram la cort si ne pregatim de culcare. Nu am vazut Cheile Galbenei, Focul Viu sau Cheile Somesului dar ne-a placut mult la Padis. Cetatile Ponorului merita vazute dar noi ne-am simtit mai bine pe acel varf fara nume, acolo am reusit sa ajungem deasupra brazilor si sa descoperim taramul nesfarsit al Apusenilor. A fost frumos, pacat ca a tinut o singura seara.