Bucegii au farmecul lor si daca ajungi pe carari mai putin umblate, departe de nebunia ce a pus stapanire pe zona Babele-Cruce, o sa descoperi pentru prima data frumusetea acestui munte.
Ne-am oprit la Padina dupa un lung drum ce trece prin pasul Dichiu si care strabate zone pline de gropi si santuri ( din Saua Dichiu pana aproape de Lacul Bolboci drumul e foarte prost, nu stiu daca am reusit sa trec de a doua viteza). Spre bucuria amortizoarelor portiunea finala ce porneste de la Lacul Bolboci are un asfalt nou, ce pare ca o sa tina ceva vreme, dar extrem de ingust.
Nu stiu cine a fost marele inginer constructor care a ales forestierul din dreapta Lacului Bolboci pentru a fi asfaltat, dar a lasat in urma lui un drum foarte ingust, incredibil de "serpuit" si care te urca si te coboara fara niciun rost pana aproape de 1700 de m. Forestierul clasic ce merge prin Cheile Tatarului e de doua ori mai lat si mai bine gandit, nu stiu de ce nu l-au ales, dar cine stie ce interese au fost sa puna un asfalt aiurea.
Treaseul nostru a plecat de la Cabana Padina si a trecut prin Saua Strunga pana aproape de Poiana Gutanu. Dupa o pauza de aproape o ora, ne-am intors iar in Saua Strunga ca sa urcam pe Varfurile Strungulita si Tataru. A fost o drumetie simpla, dar plina de peisaje deosebite.
Mi-am dorit mult sa ajung in aceste locuri pe timp de vara si bine am facut, iarna la ski de tura mi s-a parut un mic paradis pentru practicarea acestui sport, dar vara zona iti ofera o alta lume "scaldata" intr-o liniste superba. E un "colt de Bucegi" inca salbatic si asa trebuie sa ramana, sper ca drumul "Transcarpatica" ce trebuie sa faca legatura intre Padina/Pestera si Meciu de Sus sa ramana in stadiul de proiect abandonat intr-un sertar prafuit. Nu avem nevoie de drumuri de mare altitudine, e super suficient ce avem acum in Bucegi, Fagaras sau Parang si cred ca autoritatile ar face bine sa termine tronsonul de autostrada Comarnic-Busteni. De manele si gratare nu vreau sa aud in Saua Strunga, ar fi mare pacat sa pierdem si acest "colt de natura" pentru un turism de doi bani, scaldat intr-un miros gretos de mici lasati sa zaca pe gratar, gandit pentru burtosi care nu se pot indeparta la zece metri de masina. Si daca o fac au in minte un singur gand: sa ridice berea din masina si sa intoarca micul de mare altitudine.
Am scris cu multa ura, dar asta simt cant vad o petarda de stire ce anunta un nou drum spre nori. E o tampenie si nu putem sa distrugem zone intregi de munte ca sa faca burtosii gratare.
E un turism ieftin, de DOI BANI pentru oameni care nu au fost niciodata pe munte!
Vreau ca Bianca sa mearga peste 20-30 de ani in Bucegi si sa gaseasca cam ce am vazut si noi acum zece ani, cand inca eram studenti, fara bani, dar cu ganduri frumoase pierdute in Bucegi, muntii nostrii de suflet. Vrem o natura cat mai putin afectata de investitii proaste, fara drumuri aflate la mare altitudine, defrisari fara mila, lacuri de cianura cu baraje de 180 m si fara gratare la peste 2000 de m.
Drumetia noastra a fost una usoara, plina de pauze si cu un peisaj aproape perfect. Sa fie clar: cand mergem pe munte cu Bianca nu ne arde de nu stiu ce timpi minune, facem pauze la discretie si orice timp pe care il gasim pe indicatoare il depasim lejer cu o ora....sau chiar mai multe :). Redescoperim turele de la inceput, cand caram un rucsac de 15-20 de kg ( fara niciun motiv, pur si simplu indesam tot ce gaseam in casa acolo) si ne bucuram cand ajungeam la cabana dupa 3-4 ore de mers. Eram rupti, morti de foame si abia mai puteam sa facem doi pasi, dar eram fericiti ca eram pe munte.
