De ziua femeii pe schiuri

As fi vrut sa particip la Postavaru Night, dar primul weekend al lunii martie l-am petrecut cu zambetul pe buze la munca, iar planurile s-au dus pe apa sambetei. Dar mama natura a vrut sa schimbe ceva si ne-a adus aminte ca exista si iarna la munte. Cum weekend-ul a fost ratat si pofta de schi nu avea margini, am plecat de ziua femeii spre Poiana Brasov cu Mateo, Dragos si Ovidiu pentru a toca si savura omatul cel proaspat depus pe Valea Prahovei.

Ajungem in Poiana, admiram zapada depusa de maxim ...10 cm si ne uitam cu mila la schiurile noastre. Concluzia e trista: urmeaza o zi grea pentru scandurile de lemn.

Cumparam un skipass de o zi ( 90 de lei in martie, super reducere) si urcam cu telecabina. Copos a vrut sa ne faca ziua si mai frumoasa si nu a dat drumul la gondola ( s-a gandit ca e mult mai frumos sa schiem pe pietre si sa stam la cozi).

Coboram pe Sulinar si la un viraj ceva mai indraznet pe marele zid, lovesc fara mila cinspe mii de pietre. Incep sa injur ca un birjar si ma indrept cu privirea plecata spre coada de la cabina. Urma o zi de tot...scuzati expresia...RAHATUL. Si cand te gandesti ca mi-am luat o zi de concediu pentru a macelarii schiurile din dotare, de buna voie si nesilit de nimeni ca sa arunc cu banii pe fereastra...

Noroc cu Ovidiu care a luat si el o caruta de pietre sub talpa si ne-a propus sa vindem skipass-urile si sa incercam Azuga sau Predeal. Gasim doritori de omorat schiurile si placile ( vreau sa le multumesc ca ne-au cumparat skipass-urile, la ce conditii erau nu valorau nici 2 lei) si parasim cu "mare regret" Poiana pentru a incerca partii ceva mai decente. La Paraul Rece facem stanga si uite asa ajung in "statiunea" Predeal, paradisul cocalarilor si al manelelor pe partie, locul in care am promis ca nu o sa mai calc.

Statiunea era pustie, zapada era cam subtirica, parca oleaca mai bine ca in Poiana, dar nimic de povestit la nepotei.

Si incep cuvintele de lauda: schiez de sapte ani ( nu pun la socoteala anii copilariei ca atunci alunceam o zi pe an in plug) si pana acum nu am vazut liniutele de la ratrac de la 12 ( cand am ajuns) pana seara tarziu, cand am parasit statiunea. Varianta din dreapta, partia usoara arata fantastic. Sub teleferic arata fantastic. Clabucet arata superb. Cocosului, aia nu e partie, arata oribil si era plina de pamant.

Erau doua ratrace care PREPARAU partiile Subtelefirc si Clabucet, carau zapada si o intindeau pe toata lungimea derdelusului. Nu existau pietre, aveam dungulite de ratrac la discretie si zapada era incredibila. Anul trecut am fost impresionat de Bansko, acolo am vazut cele mai bune partii de cand schiez. Fara sa exagerez, de cand mi-am pus doagele in picioare nu am schiat pe ceva mai bun. O sa ajung in Austria la sfarsitul lui martie, sigur o sa gasesc conditii mai bune, dar ce am gasit de ziua femeii in Predeal sunt sigur ca nu o sa mai pup in urmatorii 50 de ani in Romania.

A fost PERFECT!

Bucegii:

Mandrul Crai:

Piatra Mare:
Postavaru:

Joie de vivre

Pentru mine iarna nu inseamna mocirla din marile orase si nici nebunia din statiunile de pe Valea Prahovei. Ea poate fi cautata pe carari mai putin umblate, acoperite de o patura frumoasa de argint si trebuie inteleasa alaturi de cei dragi . Cu un zambet spui o poveste in acele clipe: un mic suras ascunde bucuria de a trai, de a te exprima usor acolo unde natura poate fi cu adevarat salbatica.

Putin speriati de idee de a incerca ceva nou, am inceput acum doi ani primele drumetii pe piei de foca cu Dragos si Diana, din dorinta de a incerca schiul de tura in afara partiilor. E greu de prezentat acest sport si pare aproape imposibil de explicat de ce trebuie sa urci ore intregi ca sa cobori maxim 20 de minute.

Pentru mine e simplu: acel efort va fi rasplatit cu peisaje deosebite, reci si albe. Sunt desprinse din povesti si le consider unice prin frumustea lor. Atmosfeara de iarna capata un contur clar atunci cand totul e alb si prietenii care te insotesc afiseaza un zambet natural:

Incepem cu fetele ca asa e frumos:

Nu puteau sa lipseasca Diana si Dragos:

A fost ca un cadou aceasta reintalnire cu Ciucasul. Experienta pe care poti sa o traiesti iarna in acesta maisiv nu poate fi explicate in cuvinte. Totul pare difirit si parca de zece ori mai frumos:

Amintiri din Iezer. Pe cutu nu l-am prins zambind, dar era fericit sa mearga in viscol pe munte alaturi de noi:

Adaugam o poza cu zambetul meu. Pare fortat dar va asigur ca e pe bune:

Ture recente, prieteni noi, acelasi zambet:

Sambata ne vedem la Postavaru Night. Se anunta a fi un concurs frumos de schi de tura si nu vreau sa lipsesc. De pregatirea fizica nu m-am ocupat, dar asta nu o sa ma impiedice sa lupt cu ceilati concurenti. Dupa concurs la Cabana Postavaru urmeaza petrecerea care o sa tina toata noaptea.

Va las cu acest tablou de iarna. O sa ne fie dor de el...

Acum e 1 martie, omatul nu a disparut si cu putin noroc o sa vina si acea zapada mult asteptata. Dar iarna ne-a parasit, vremea ei a trecut ...

Bansko 2011

Ne-am tinut de promisiune si am adus o gasca mare si frumoasa la Bansko, pentru un weekend prelungit la schi pe taramul bulgarilor . Daca anul trecut mama natura a fost generoasa si a asezat frumos o patura imensa si groasa de zapada naturala, anul acesta am avut parte de mult omat artificial si...cam atat. Rezultatul: un GHETAR care incepea la 2600 de m si cobora pana in Bansko, la 900 de m altitudine. Nici nu stiu ce sa zic, iesirea din 2011 sa o pun in categoria marilor dezamagiri, pentru ca nu am gasit omatul mult dorit, acea chestie alba si pufoasa cazuta din cer pentru binele nostru, sau am fost norocosi ca am avut in fiecare zi o vreme PERFECTA. Stiu sigur ca nu poti sa le ai pe toate, anul trecut aveam damburi imense pe partii dupa ora 11 ( era prea multa zapada naturala, ningea fara mila in fiecare zi) si vreme proasta cu vant rece care iti amortea toate oasele, iar anul acesta am avut parte de un ghetus care ne-a pus la grea incercare calitatile noastre de "mari schiori".

Eu zic ca a iesit bine, iar in 2012 ne vedem sigur la noua dimineata, sus pe Todorka, pentru primele viraje in zapada perfect batuta, sau prin padurile bulgarilor ca sa prindem pulvarul acela bun lasat special pentru noi.

Todorka, o bijuterie de varf:

Din pacate partiile din zona alpina au avut pietre la discretie. Am vazut multa lume care s-a lovit din cauza pietrelor ascunse in zapada. Nu prea era distractie acolo, mai mult de doua ore nu stateam in golul alpin pentru a evita distrugerea echiamentului. In rest, fara un schi de partie, de preferat Race, cu un cant perfect ascutit, riscai mult sa te imprastii pe jos. Pe mine m-a mancat rau sa iau twin tip-urile (schiuri cool..new school, ce mama ei de treaba), dar a fost o alegere incredibil de proasta. Si partiile albastre care aveau zapada artificiala erau aproape imposibil de schiat cu jucariile mele de lemn cu cozile rasucite. Singurele partii bune au fost 4 si 6. Bulgarii au inchis partia Tomba (si telescaunul cu acelasi nume) ca sa o aranjeze pentru Cupa Mondiala de la sfarsitul lui februarie si ne-a fost foarte greu sa ajungem la rosiile 4 si 6 ( trebuia sa urcam cu un telescaun lent care se misca ametitor de...incet, ca fratiorul lui mai mic din Valea Dorului). Dar efortul ne-a fost rasplatit cu o zapada bine preparata, un DELICIU

Erau singurele partii fara pietre si gheata, o nebunie. Se mentineau impecabile pana cand bulgarasii inchideau instalatiile si ne trimiteau acasa.

Din pacate s-a lasat si cu o accidentare urata. La ultima coborare spre Bansko, Denis a prins o placa de gheata si a cazut cu umarul pe zapada tare ca cimentul si s-a ales cu o fractura de clavicula. Imi pare rau pentru el si sper sa se refaca cat mai repede.

Gasca vesela si frumoasa. Fara ei ne-am fi simtit mai singuri la Bansko.

Fetele pe doagele de lemn:

Sa prezentam personajele principale.

Diana:

Cristina:

Narcis:

Moni si Misu:

Denis:

Florin:

Si cu acordul dumneavoastra, eu:

Cam asta a fost. Strangem randurile, facem o poza si plecam acasa:

La carciuma bulgarilor. Am mancat ieftin si bun:

Nu am prins cele mai bune conditii de schi dar toata lumea a fost fericita si s-a lasat cu o noua promisiune: In 2012 vanam zapada cea mare din martie si ne vedem la Bansko cu gasca mare de prieteni schiori!!!