Joie de vivre

Pentru mine iarna nu inseamna mocirla din marile orase si nici nebunia din statiunile de pe Valea Prahovei. Ea poate fi cautata pe carari mai putin umblate, acoperite de o patura frumoasa de argint si trebuie inteleasa alaturi de cei dragi . Cu un zambet spui o poveste in acele clipe: un mic suras ascunde bucuria de a trai, de a te exprima usor acolo unde natura poate fi cu adevarat salbatica.

Putin speriati de idee de a incerca ceva nou, am inceput acum doi ani primele drumetii pe piei de foca cu Dragos si Diana, din dorinta de a incerca schiul de tura in afara partiilor. E greu de prezentat acest sport si pare aproape imposibil de explicat de ce trebuie sa urci ore intregi ca sa cobori maxim 20 de minute.

Pentru mine e simplu: acel efort va fi rasplatit cu peisaje deosebite, reci si albe. Sunt desprinse din povesti si le consider unice prin frumustea lor. Atmosfeara de iarna capata un contur clar atunci cand totul e alb si prietenii care te insotesc afiseaza un zambet natural:

Incepem cu fetele ca asa e frumos:

Nu puteau sa lipseasca Diana si Dragos:

A fost ca un cadou aceasta reintalnire cu Ciucasul. Experienta pe care poti sa o traiesti iarna in acesta maisiv nu poate fi explicate in cuvinte. Totul pare difirit si parca de zece ori mai frumos:

Amintiri din Iezer. Pe cutu nu l-am prins zambind, dar era fericit sa mearga in viscol pe munte alaturi de noi:

Adaugam o poza cu zambetul meu. Pare fortat dar va asigur ca e pe bune:

Ture recente, prieteni noi, acelasi zambet:

Sambata ne vedem la Postavaru Night. Se anunta a fi un concurs frumos de schi de tura si nu vreau sa lipsesc. De pregatirea fizica nu m-am ocupat, dar asta nu o sa ma impiedice sa lupt cu ceilati concurenti. Dupa concurs la Cabana Postavaru urmeaza petrecerea care o sa tina toata noaptea.

Va las cu acest tablou de iarna. O sa ne fie dor de el...

Acum e 1 martie, omatul nu a disparut si cu putin noroc o sa vina si acea zapada mult asteptata. Dar iarna ne-a parasit, vremea ei a trecut ...