O zi petrecuta cu familia la sud de Dunare

Avem o tara frumoasa, dar trebuie sa recunosc ne place mult si la bulgari. Veliko e foarte aproape de Bucuresti, la 160 de km de casa noastra din Magurele, iar drumul e la fel de bun ca DN1. Mancarea lor e mai pe gustul meu, parca nu e la fel de grea si se folosesc multe legume, carne ceva mai usoara si mi se pare putin mai gustoasa, iar la carciuma e servita la un pret ceva mai decent.

Daca ai sansa sa treci in 10 minute prin de granita, faci in jur de 2 ore si 10 minute pana la primul nostru popas:  cascada Hotnitsa. Vara apa nu e la fel de interesanta, e tulbure si nu are nimic special, dar zona e fix pe gustul nostru. E o drumetie usoara de maxim doua ore cu un copil de cinci ani, dar e pacat sa te opresti fix la cascada si sa nu te bucuri de canionul frumos amenajat, cu poduri de lemn si elemente care sunt integrate perfect in peisaj.

A doua oprire a fost la Manastirea Dryanovo, aflata la 45 de minute de condus de cascada Hotnitsa. E o mare recomandare, totul e facut cu bun gust si ne-am bucurat de o drumetie usoara cu cea mica, pana la bancile indragostitilor aflate pe o stanca spectaculoasa, fix la 200 de m deasupra manastirii Dryanovo. Aici peisajul e ca pe Valea Cernei, iar pauza de masa am facut-o la o taverna cu specific bulgaresc. Pentru 38 de leva ( 19 euro), am mancat toti trei de ne-am cam clatinat ore bune. A fost excelent totul, de la servire, pana la meniurile in engleza cu informatii clare.

Veliko a fost si ultima oprire, un oras frumos care merita mai multe ore pentru a fi vizitat. Noi am stat trei ore, prea putin sa intelegem ceva din fosta capitala imperiului Vlaho-Bulgar.

Dar o sa revenim in toamna pentru un weekend intreg, e prea fain la Veliko ca sa lasam lucrurile asa.

Sursa de inspiratie a fost: http://www.minicalatorii.ro/sfaturi-si-idei/ce-poti-face-cu-copiii-in-veliko-tarnovo-si-imprejurimi/

Balea

Am terminat sezonul de ski, unul unic pentru mine de cand m-am apucat de acest sport. L-am inceput la jumatatea lui octombrie in caldarile glaciare din Morar si Gaura  si l-am terminat pe 4 iunie in Fagaras. Am avut putine zile pe doage sezonul acesta, dar unele iesiri chiar au avut acel ceva.

Si pot sa spun ca pe 4 iunie, intr-o superba zi de duminica, am gasit fix ce am cautat in Fagaras: o vreme excelenta, omat suficient ca sa ma bucur de ski in caldarea Balii si am petrecut ore bun pe munte alaturi de Bianca si Diana. Am avut si o premiera, am coborat din Saua Caprei, o abordare interesanta, cu pasaje inguste si constante de 40 de grade. Bilantul final a fost unul bun: patru coborari si 900 de m diferenta de nivel.

Nu cred ca o sa fie o traditie sa inchei sezonul de ski in fiecare an la Balea, dar daca vremea permite si toata familia poate sa ma insoteasca, proababil o data la doi ani, o sa pun doagele in cui in Fagaras,la inceput de iunie.

Raman cu regretul ca nu am schiat nicio vale in Bucegi anul acesta.  In ianuarie am coborat Alba de la saritoarea Carnului pana la caminul alpin, iar in aprilie am incercat valea Priponului, dar fara succes. Lipsa zapezii m-a determiant sa ma intorc dupa primul prag glaciar. Dar asta nu e o drama si speram ca sezonul urmator sa fie unul mai bun in Bucegi.

Era sa uit: duminica cel mai mult mi-a placut zambetul Biancai pe munte. Incepe sa-i placa si totul e ojoaca naturala care ne prinde din ce in ce mai mult. Asa trebuie sa o iesire in natura, tot timpul sa fie un zambet frumos pe fetele noastre.

Iar Merinito ne-a fost partenerul nostru de incredere in Fagaras, toti trei ne-am bucurat de confortul pe care ni l-a dat produsul din lana.