Bianca Violeta

Suntem o familie acum, pe langa nevasta, catel am adus in micutul apartament din Ghencea si o fetita frumoasa si sanatoasa, plina de viata si de energie. Bianca Violeta face parte acum din viata noastra, are o luna si patru zile si  ne mandrim cu ea.

O sa fie o postare simpla, fara floricele artistice, dar vreau sa transmit un mesaj simplu: ACUM SIGUR SUNTEM PE DRUMUL CEL BUN si stiu ca viata mea s-a schimbat in bine, iar pasiunea noastra pentru munte o sa ramana neschimbata. O sa fim patru constanteni acolo sus, unde ne place tare mult si o sa evadam weekend de weekend cu un singur scop: sa fugim de betoanele Bucurestiului pentru o viata mai buna. Sper sa fiti alaturi de noi pe carari usoare, pline de farmec ce strabat natura salbatica a muntilor.

Va invit sa ne urmariti in aceasta echipa, suntem patru acum si sper sa ne urmariti cu acelasi interes pe  blogul nostru:

Bianca cea mica:



Diana:



Happy dulaul fioros:



Si cu acordul dumneavoastra: Mariusica



----------------------------------------------------------------------------------------------

----------------------------------------------------------------------------------------------

 

Tatic model...in poze:

 

Fara Asfalt 2012

O sa incep simplu: Fara Asfalt 2012 a fost, fara sa exagerez, un concurs EXCELENT!
Am asteptat mult acest triathlon si mi-am dorit sa ma descurc mult mai bine ca anul trecut, amintirea namolului pana la genunchi si cu o bicicleta inchiriata  plina de lut galben, inca o aveam in minte. M-am simtit neputincios in acea zi innorata si rece, am vrut sa trag cat pot pentru stafeta din care faceam parte, dar nu reuseam sa trec de un zid invizibil. Eram dezamagit...

De atunci a trecut o vara in care am scos Feltul aproape in fiecare weekend pe carari de munte sau prin padurile de langa Bucuresti, iar la alergare stiam ca o sa-mi vina ceva mai usor pe cei 6 km de teren offorad. Am vrut un concurs pe care sa-l traiesc la intensitate maxima si ghici ce, asa a fost.
Singura problema a ramas proba de inot si culmea, nu m-am inselat.
Ma consider un tip sportiv, pot sa abordez aproape orice sport, dar la inot nu gresesc daca spun ca sunt un mare anti-talent. Si ca sa fie totul frumos, nu am intrat in apa sa ma balacesc de la ultimul triathlon de la Mamaia, astfel reteta succesului era garantata.
Trebuie in primul rand se le multumesc parintilor care au fost alaturi de mine si mi-au facut galerie din prima pana in ultima secunda. Ma bucur ca am avut suportul lor, conteaza enorm de mult sa ai pe cineva aproape care poate sa-ti dea aripi atunci cand ramai fara "vlaga". A lipsit persoana care mi-as fi dorit sa o simt cel mai aproape, Diana a ramas in Constanta, acum e in luna a 8-a si statul in soare o zi intreaga pe malul apei, sigur nu e recomandarea doctorului ...

Anul trecut organizarea a fost la pamant si nu exagerez cand fac asemenea declaratii, e normal sa-i pui la zid pe cei care s-au ocupat de acest triathlon, parca nimic nu a mers asa cum trebuia.
Dar anul acesta totul a fost de la asa cum trebuie, totul parea asezat cu cap, zona de tranzitie a fost gandita asa cum e mai simplu, pe un culoar imens, fara batai de cap si situatii penibile. Traseul de inot pentru proba scurta  mi-a placut, era un mic circuit pe langa un dig  cu salvamari care ne spunea clar ce aveam de facut.
Proba de alergare a fost un deliciu, am trait la maxim cei 6 km de traseu pe plaja si pe cararea frumoasa care serpuieste pe faleza inalta care leaga 2 Mai de Vama Veche.
Iar la proba de bicicleta totul a  fost brici, cu trei puncte de alimentare, un traseu superb prin Canionul Limanu si padurea de la Hagieni.





Start!!!

Sunt calm, pasesc ca o domnisoara pe bolovanii care ne intampina la intrarea in mare. Apa e rece, nu trece de 16 grade, dar costumul de neopren m-a ajutat sa trec cu bine de acest mic prag, singura problema care a ramas era ...sa ma apuc de inotat. Au trecut 28 de minute pana am iesit din apa, m-am miscat ca un melc turbat cu frana de mana trasa, nu stiu daca am depasit pe cineva dar pot sa spun fara sa gresesc ca toti concurentii au reusit sa treaca de mine.


La iesirea din mare ma astepta "galeria". Era si un cutzu simpatic, Happy o cheama pe catelusa noastra:




Ies din apa, am o senzatie ciudata si ma indrept tare incet spre zona de tranzitie. Stiam ca urmeaza proba mea preferata, sa inceapa cursa nebuna pentru a recupera tot ce am pierdut la inot.


A inceput proba mea de "suflet", pe nisip imi vine usor, am alergat sute de km pe acest teren si stiu bine ce am de facut. Nu apas pedala la maxim, trebuie sa ma incalzesc si sa-mi las ceva resurse pentru proba de bicicleta.
Nu vreau sa ma laud, dar am depasit fara nicio problema tot ce mi-a iesit in cale.





Cam asta a fost, am recuperat multe pozitii in clasament si asta imi da aripi.
Nu stau pe ganduri, pun casca pe cap si fuga pe langa bicicleta, urmeaza cea mai lunga incercare: 33 de km pe doua roti si un traseu offroad.


Se merge tare, ritmul e infernal. Imi place mult.


Pana aproape de satul Limanu ma descurc bine, sunt depasit de foarte putini adversari si surprinzator reusesc sa trec de ceva concurenti care nu aveau un randament bun la aceasta proba. Facem dreapta si intram in canion, unde se rupe putin filmul fiind o zona ceva mai tehnica. Nu-mi iese nimic, schimb aiurea pinioanele, imi sare lantul si pierd contactul cu adversarii pe care i-am considerat "iepuri".





Trecem de canion si continuam cu foaia mare pe o coborare superba prin padurea Hagieni. Toti sunt pe modul turbo, mai pierd ceva pozitii in clasament, dar ma bucur de traseul uscat, lipsit de noroaiele ce ne-au chinuit anul trecut. E o zona superba, ma bucur ca am revenit si anul acesta sa vad aceasta zona salbatica din Dobrogea.


Organizatorii si-au facut bine treaba pe traseul de bici, jos palaria baieti!


Finish:

Nu am reusit sa fiu in prima treime asa cum mi-am propus inainte de start, dar ce conteaza, a fost un concurs superb si m-am simtit excelent de cand am intrat in mare pana in secunda in care mi-am revazut parintii la finish. Eu asa am simtit Fara Asfalt 2012, un triathlon pe care l-am indragit timp de 2 ore si 34 de minute.

In 2013 o sa avem si noi un bebel la vedere. O sa fim in 2 Mai pentru o noua provocare

Ultima zi de ski pe Valea Morarului

Cred ca am scris de multe ori, dar vreau sa ma repet: IUBESC SCHIUL PE VAI!!! si daca strangi o gasca de 12 prieteni si un catel pe nume Happy, tura sigur o sa fie PERFECTA. Asa a fost si pentru noi, 12 temerari cu schiurile sau placile in spinare au pornit de la Babele spre Varful Omu pentru o ultima tura de ski pe vaile de abrupt din Bucegi.

O sa pun mai multe poze cu drumetia noastra, a fost scurta fata de alta dati, am facut platoul in mai putin de doua ore, timp in care s-au legat noi prietenii, au curs multe discutii si glume. Asa ne place, asta inseamna sa schiezi pe vai, sa socializezi, sa te bucuri de vremea buna de mai si sa iti iei ramas bun de la cel mai frumos dar pe care ni l-a oferit natura: ZAPADA. Repet, schiul pe vai nu inseamna o zi intreaga de ski, e o aventura cu prietenii, e o poveste care nu poate fi gustata de oricine. Schiul pe vai in luna mai e cea mai frumoasa drumetie pe care poti sa o faci pe vaile din Bucegi. 


Si tot ca o satisfactie, am fost doi constanteni ( iar cu Happy trei dobrogeni) care am am ajuns cu doagele sus pe munte in luna lui mai. Ne-am nascut departe de munte, l-am descoperit foarte tarziu dar il purtam acum in suflet si asta ne face mult mai fericiti. O asteptam pe Diana sa revina in gasca de constanteni, dar acum se pregateste sa fie mamica copilului nostru. Mai e putin, in iulie o sa apara pe lume un Dumitrel mic.

Cel mai tare ma bucur ca Sorelul, a facut marele a pas si a coborat pentru prima data o vale pe schiuri. S-a descurcat excelent, s-a vazut ca are experienta si a schiat una dintre cele mai frumoase vai din Bucegi:  fara nicio problema.

Si sa nu uitam de Mariana, sarbatorita zilei, care ne-a cinstit asa cum se cuvine cu cea mai buna sampania la Varful Omu.



Happy cea fericita :)


Baraca cu inimioara. Aici am facut prima si ultima pauza, Bogdan a fost seful de trib si ne-a fugarit bine pana la Omu:


Nicu si Coltii Morarului:


Mariana, sarbatorita zilei trece de Cerdac. Mai jos se vede Mecetul Turcesc, o stanca imensa de calcar ce domina Valea Ialomitei:



Valea Gaura e COLOSALA:


Sarbatorita nu sta pe ganduri si scoate doua sticle de sampanie la Omu. La multi ani Mariana si sa ne vedem sanatosi pe munte si la ski:


Cosmin, castigatorul Malinului 2012;


Strangem claparii si incepem coborarea. E ultima pentru mine:



Elegant:



Primele viraje pentru Sorelul. E inclinat la inceput, cam 37 de grade sub varful Omu, dar pe zapada de primavara se schiaza usor. Bravo Sorelul!!!



Omatul e perfect, toata lumea e multumita. Virajele curg elegant, asa ne place pe vai:




Cel mai mic suflet din grupul nostru:


Bogdan e primul la deal si la vale. El e seful de trib, asta stiam de la inceput:


Valcelul secundar al Morarului. Aici au murit multi oameni intr-o avalansa monstru in timpul unui concurs de ski de tura. A fost o mare drama...



Hai Sorelul ca mai e putin si dam schiurile jos. Asa sunt vaile, scurte dar frumoase. Sunt pentru cunoscatori :)




Canionul are o zona ceva mai expusa cu o mica crevasa. Nu riscam, derapaj la discretie pentru toata lumea:


Sfarsit de sezon, legam schiurile de ghiozdane si gonim spre Gura Diham. Jos sunt 32 de grade, simtim ca ne topim... Iarna noastra s-a terminat, urmeaza o asteptare tare lunga in sufletul meu vesnic alb.