Pe Lamba cea Mare cu Diana la vale

 A fost o tura extrem de simpla, dar plina de omat pufos pe valea ce coboara la inceput ceva mai abrupt sub cabina mare din Postavaru si se termina pe un forestier lin, ce duce incet spre Timisul de Jos. E Valea Lamba, la doi pasi de instalatiile din Poiana si incepe fix langa teleschiul Kanzel intr-un loc marcat clar cu indicator de nu parasiti partia si cu o banda mare ca sa nu te ratacesti ( o initiativa buna as zice si e bine de stiut ca nu e ok sa parasesti partiile). Noi am facut-o pe barba noastra, nu e o vale grea, dar clar nu e pentru orice incepator care nu are nicio idee cu ce se mananca o iesire in afara partiei pe schiuri.

Dar aici e o oaza de liniste intr-o nebunie clasica de weekend, in poate cea mai aglomerata statiune din tara. Si ca sa fie si mai interesant am abordat putin diferit aceasta tura, cu o cobare pentru inceput si o urcare tare frumoasa fix pe unde ne-am dat cu doagele la vale.  Am fi vrut sa facem cel putin doua urcari si doua coborari, dar vremea s-a stricat rau, iar uraganul pe care l-am prins dupa ora 13 ne-a trimis spre Cabana Postavaru.

Despre omat sunt putine de zis: A FOST PERFECT, in partea superioara am avut un pulvar mare de aproape 40-50 de cm, nins la rece si foarte usor de schiat. Pudra fina pentru sufletelul nostru.
Puteam sa trecem si de canion, dar mai jos zapada nu te indemna la viraje, ci la o mica supravietuire, iar decizia a fost simpla: ce am coborat in cateva minute, trebuia sa urcam la loc pana in partia Sulinar. Zis si facut, dar totul s-a terminat cu o furtuna crunta cand am iesit in zona partiilor. Fara sa exagerez, batea vantul de nu puteai sa stai in picioare, iar vizibilitatea era de maxim...un metru.

Cred ca Happy e cea mai sincera, iar poza pe care am pus-o mai jos face cat o mie de cuvinte. Era alba ca zapada, cu urechi de liliac, si cu o privire sincera de caine de canapea.