Tura in doi la poalele Craiului

Raman la parerea ca Piatra Craiului e cel mai frumos munte din tara pentru drumetii. Turele de moutain bike merg si ele, dar daca vrei sa intelegi cu adevarat frumusetea acestui masiv, atunci e musai sa pui in picioare incaltarile de trekking si sa te pierzi pe traseele marcate ( sau de ce nu...nemarcate pentru ca acelea sunt unice prin frumusete) din abruptul vestic. Sau sa te bucuri de fiecare metru castigat pe cararea ingusta ce strabate toata creasta Craiului, pe cel mai abrupt traseu marcat din tara. Fiecare miscare te incanta si atentia trebuie sporita, deoarece sub tine se lasa un gol imens de sute de metri, cu pereti imensi ce par fara sfarsit. Dar aici e farmecul Craiului, sa prinzi o zi cu soare si vizibilitate buna si sa ramai uimit de imparatia calcarului.

Noi am ales o tura pe doua roti prin satele de la poalele Craiului si am redescoperit toate cheile ce strabat toata partea estica a masivului calcaros. Era racoare acolo si o liniste perfecta pana aproape de cabana Brusturet. Mai jos am dat iar de imaginea clasica a romanului care invarte micul si bea cat poate de fata cu toata lumea. Iar tigania care s-a facut in cheile Dambovicioarei, langa intrarea in pestera Dambovicioarei nu poate fi descrisa in cuvinte. Un nene cu zero neuroni activi a facut o monstruozitate de cladire fix in chei, care sugruma traficul si iti strica orice chef de a sta in acea zona. E o directie gresita, cu un turism promovat pentru cei foarte comozi care nu vor sa vada dincolo de bordul masinii. Asta e o parere personala, dar parca as vrea sa vad atitudinea turistilor din Alpi si curatenia pe care o lasa in urma dupa  un  weekend petrecut pe munte...

Pentru noi nu a fost o zi oarecare: Diana a avut parte si de o mare provocare, pentru prima data a depasit pragul psihologic de 1500 de m diferenta de nivel intr-o singura zi, in 42 de km pedalati.  Strava indica 38.8 km cu 1700 de m diferenta de nivel, Garminul ne-a dat la final 42 de km. Eu as merge pe mana Garminului, pare un tool de mare incredere.

Eu zic ca e bine, tura a tinut sapte ore si au fost pauze la discretie. Dar cel mai mult mi-a placut urcarea spre Ciocanu, cea mai dura catarare de peste 300 de m diferenta de nivel din tara, cu o panta medie de 11 % si cu portiuni serioase de 16 chiar 18 %. Nici catararea din Prapastiile Zarnestilor pana in poiana La Table nu trebuie uitata, cu zonele deschise ce te indeamna la pauze dese in iarba, dar noi am ramas cu amintirea serpentinelor ce urca spre satul Ciocanu. Erau infioratoare, dar le-am biruit :D.

Pare greu, dar aceste provocari imi plac mult. O sa revenim in Crai, dar pentru drumetii la picior, pe frumoasa creasta a Pietrei Craiului.

Pe doua roti

Toamna mai mohorata ca asta mai rar intalnesti, lipsita de viata, culori si raze de lumina. Dar soarele a iesit si pe ulita noastra, acolo sus in satele frumoase, parca pictate pe culoarul Rucar Bran. Am plecat cu ganduri mari, sa facem un mic circuit al Pietrei Craiului dar ne-am multumit cu o tura plina de poze si cu un traseu de 48 de km pe drumurile de tara, care se strecoara printre casutele de lemn si de piatra urcate sus, aproape de creste. Si ce mult ne-a placut, ce culori am gasit si ce aventuri frumoasa am trait. Si ca sa iasa asa cum trebuie m-am folosit de doua postari ca sa descriu mai usor cum a fost weekend-ul trecut ( prima postare: O lume pierduta in culori ).

Dupa ceva batai de cap din cauza raliului Muscel si un mic ocol prin comunele Stoenesti-Dragoslave-Rucar am ajuns cu Sandelul in Dambovicioara. Nu ma intrebati cum am pus trei biciclete intr-un sandero fara suport pentru bite, stiu sigur ca au intrat. Si noi am incaput fara probleme, am condus aproape 4 ore din cauza etapei nationale de raliu si am ajuns cu bine la poalele Craiului.

Traseul: Dambovicioara-Cheile Dambovicioarei-Podul Dambovicioarei-Satul Ciocanu-Satul Sirnea-Pestera-Magura tur-retur cu nu mic circuit Pestera-Magura ( am ales la intoarcere o mica portiune din traseul pe care l-am facut la Maratonul Piatra Craiului).

Prima surpriza: au pus un asfaltat perfect pana in Satul Ciocanu. Proiectul pare bine facut, drumul nu e denivelat si cred ca asfaltul se prezinta de zece ori mai bine ca cel de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Si e un drum de tara in judetul Arges ( care se mandreste cu cele mai proaste sosele din lume). Cine nu ma crede sa mearga cu un jipan bun pe "soselele" nationale si europene care leaga Pitesti de Mioveni, Campulung Muscel de Targovieste, sau Barajul Vidraru de Cabana Capra. Sigur o sa-l rupa daca trece de 20 de km/h.

Personajele principale.

Nicu, el a fost cu pozele (si ce poze):

Mihai:

Si je:

Am citit ca multi au urcat fara sa puna piciorul jos pana in satul Ciocanu. Noi nu ne mandrim cu aceasta performanta, nu ne-am oprit o singura data, nici de doua ori ci am facut n+1 pauze pana am ajuns la primele case. Asta e, sunt la inceput...trebuie sa trag tare ca sa ajung si eu un mare biciclist.

Am plecat hotarati sa facem multi km cu bicicletele si s-a lasat cu o tura foto. Nu ne-a parut rau, am dat de un tablou perfect de toamna.

Salut baieti:

Si dansele:

In Pestera Nicu a ramas la o pauza ceva mai lunga (se sacrifica petru noi poze). Noi am gasit un mic circuit: la dus am coborat pe drumul care leaga Pestera de Magura, iar la intoarcere ne-am folosit de traseul care urca chinuitor spre Casa Folea. Amintirile sunt vii, am reintalnit o frantura din Maratonul Piatra Craiului. Din pacate nu am regasit atmosfera de la MPC , trebuie sa asteptam 11 luni pentru o noua provocare.

Bucegii:

Am avut mare noroc ca nu m-am ales cu o tranta serioasa pe ulitele pline de noroaie din satul Sirnea. Fara frane pe disc se lasa cu ceva aventura.

Drumul acesta plin de pietris si praf are si o mica poveste: Mihai a ajuns la 61 de km/h, panta trece lejer de 12 grade in portiunea finala ( poate gresesc dar jos ajunge la 15 grade). Mihai ne-a lasat masca, eu mergeam pe langa bicicleta si ma chinuiam sa-mi pastrez echilibrul pe pietris si nisip, iar raider-ull zilei a trecut glont pe langa mine.

"Biciclism" prin curtile oamenilor. Specatori: vacile, cainii si gastele care se uitau ciudat la noi.

Satul Magura:

Si o portinea din traseul pe care l-am avut la MPC:

Am gasit o imagine frumoasa in aceste sate, asa cum era pe vremuri:

Gata cu pozele, ne suim pe bite ca urmeaza coborarea din Ciocanu. Asfaltul e perfect, satisfactia maxima. Freza nu sta.