Sinaia asa cum imi place

Sunt zile cand Sinaia e cel mai frumos loc de data la vale pentru mine. Si pot sa spun ca am prins doua weekend-uri deosebite la Cota 2000, cu Bianca intr-o zi superba de duminica, cu mult soare si reusit sa schiez pe partia Scandurari de mai multe ori. Iar a doua iesire a fost o combinatie castigatoare pentru noi, cu putina sarma intre 2000 si 1400, dar si cu ceva tura in zona Varfului cu Dor, cu Fane si cu Sorelul. 

Fara sa-mi propun am prins un pulvar de vis pe Scandurari cand am iesit cu Bianca, sub fata nordica a zonei Scandurar, fix langa teleschiul abandonat, iar weekend-ul trecut pe Tarle si Papagal. Nu mi se intampla des, dar am reusit sa coboram primii in zapada neatinsa atat pe Papagal, cat si pe Tarle. Prognoza parea cam dezastru, cu vant turbat de petse 60 de km/h si fara soare. Ei bine, nu a fost asa, chiar am avut parte de o zi deosebita pe munte, cu mult soare si un vant foarte prietenos.

A fost un omat de vis pe valcelele orientate spre Valea Prahovei, cu multe S-uri curate in omatul proaspat si cu un zambet de care inca nu am scapat. Iubesc Sinaia si o sa revin in zona pentru schiul de primavara.

Iar Bianca prinde usor gustul acestui sport deosebit. In acest moment se descurca singura pe o partie albastra si sunt tare mandru de ea. Facem pasi mici si frumosi pe munte si asta conteaza cel mai mult pentru noi. Important e sa-i placa si sa-si doreasca sa mearga cat mai des cu mine in weekend, fara sa o impingem de la spate. Pot sa zic fara sa gresesc ca suntem pe drumul cel bun.

 

  

Inca e iarna

Sau asta incerc sa cred, ca inca e iarna sus la munte. Dar nu e asa si simt ca am tras de acest sezon cam mult, din prima zi de de cand am pus schiurile in picioare, pana acum. Nu zic ca nu am avut iesiri frumoase, am avut si ceva pulvar bun in Fagaras si in Ciucas, dar ceva parca a lipsit. Iar acel ceva e omatul, pe care il stiam la munte inca de cand aveam  patru -cinci anisor si imi petreceam vacantele de iarna la munte cu parintii si cu Sorelul.

Schiez de la patru ani, iar tata m-a pus pe doage pentru prima data la cota 1400, intr-o iarna cu zapada mare si pe un frig crancen de ianuarie. Iar primele coborari mai hotarate le-am facut tot la Sinaia, la varsta de cinci anisori chiar in Valea Dorului.
Si stiu inca de atunci de cabina care ajungea cu greu in zona inalta, din cauza vantului ce se incapata sa ne tina cu zilele in hotel, sau ne obliga sa ne jucam cu sania pe drumul spre cota pentru ca nu urca cu zilele la 2000 . Dar erau si acele zile frumoase,  iar sus se deschidea un peisaj ireal, cu enorm de multa zapada si cu un soare ce ne oprea cu orele la cabana din Valea Dorului. Mama ne astepta acolo, pregatita pentru plaja, iar noi schiam cat  pana inchideau instalatiile.
 
Iarna la 2000 de m altitudine, loc in care zapada ne parasea abia la sfarsitul lui mai. Acum...totul e diferit, alergam dupa zapada prin tot felu de vagaune si valcele pentru doua viraje si ne bucuram de zapada artificiala, desi totul in jurul nostru e uscat si parca desprins dintr-o zi mohorata de toamna.
Schiul e un sport frumos, dar in lipsa omatului natural, el inceteaza sa existe in forma lui naturala. Sunt solutii acum cu zapada arfiticiala, dar fara acea atmosfera pe care o stiam din copilarie, CEVA LIPSESTE!

Erau seri cand nu puneam geana pe geana, ma uitam la lumina de afara si vedeam cum ninge frumos si linistit. Iar ochii mei priveau fulgii jucausi care schimbau tot peisajul intr-o atmosfera de basm.Am uitat ce inseamna acest joc al fulgilor si cred ca o sa uit de tot daca ceva nu se schimba pe planeta noastra. Eu cred in incalzirea globala, iar sfarsitul iernii e foarte aproape!

Focareala la Sinaia

Am vrut sa fac o tura ceva mai "sportiva" la Sinaia, cu urcare pe foci de jos din statiune, incepand cu "partia primarului"ce pleaca de langa gondala, pana la cota 2000 cu aproape 1000 de m diferenta de nivel. Prima coborare avea sa fie pe Carp  pana la interectia cu  Drumul de Vara. A doua tura s-ar fi lasat cu o focareala pana la intrarea pe Papagal, urmata de o alunecara pe acest valcel, iar o urcarea finala trebuia sa fie pe acelasi Drum de Vara, pana la cabana Miorita, cu o coborare pe fata Calugarului  prin zapada ceva mai putin tocata.
Totul parea frumos la inceput, statiunea era pustie pentru o zi de weekend, iar zapada proaspata parea ok pentru doagele mele inguste de tura. Am aflat si motivul pentru care erau putini turisti intre cota 2000 si 1400, telescaunul nou nout montat pe vremea lui Tariceanu s-a stricat, iar cabina nu putea sa urce toti schiorii amatori de balaureala.
Obiectivul zilei era de 1800 de m, poate 2000 castigati la deal pe Drumul de Vara.
Dar... nu a fost sa fie, mi-a fost tare rau in acea zi de duminica si dupa prima pauza pe care am facut-o la cota 2000, am simtit ca o sa vars tot ce am mancat pana in acel moment. Sistemul nu parea uns, aveam stari de greata si de voma ca o femeie insarcinata, iar virajele pe Carp mi s-a parut tare ciudate. Faceam maxim zece cristiane si ma opream ca sa-mi revin. Nici omatul nu putea sa-ti provoace cine stie ce placere, parea tocat de o armata intreaga de schiori si bordarasi si arata ca un camp de lupta.
A doua tura nu a fost pe foci, siteam ca nu mai am vlaga ca sa urc iar pe tura pana la statia de sus acabinei si am facut fix ce nu trebuia: am ales "sarmele" pentru o ultima tura pe Calugar, cu un amic pe care l-am intalnit aproape de coada imensa de la cabina.
Si recunosc ca nu a fost o decizie proasta, pauza de o ora ( atat trebuia sa astepti la coada de la 1400) mi-a facut tare bine si parca mi-am revenit putin din starea de bosorog lesinat, pe care o aveam in prima parte a zilei. De aceasta data omatul a fost bun, iar senzatia pe care ti-o ofera Calgarul e UNICA!!!

Sinaia ramane pentru mine cel mai frumos loc de dat la vale cu "sarmele la vedere".

Am un singur regret, ca nu am schimbat sapuniera in acesti ani cu una mai buna, care poate sa faca poze ceva mai rasarite atunci cand lumina lasa de dorit.

Intru pe firul Carpului, zapada era tocata bine de tot:



Si fata mare, care arata ca un camp de lupta in acea zi:

Intrarea pe Calugar:



Spectaculoasa zona, aici omatul era foarte bun. Erau putine urme si toate virajele puteai sa le faci in zapada neatinsa: