Balaurind pe Creasta Balaurului, primul episod Valea Malaiesti si Cabana Omu.

A fost un weekend superb, cu o vreme pe care rar o intalnesti la munte, cu un soare bland si primitor, care ne-a fost prieten pe frumoasele vai si culmi din Muntii Bucegi. Am plecat tarziu spre cabana Malaiesti, iar intunericul ne-a prins pe treaseul ce duce spre Pichetul Rosu. Dar cerul a vrut sa ne fie aproape, stelele ne-au zambit frumos, ne-au luminat calea iar drumul ni s-a parut mult mai usor. Dupa Valea Bucsoiului am dat nas in nas cu Laurentiu, care se intoarcea din creasta Balaurului. Am stat putin la taclale si mi-a povestit ca sus in Bucegi a gasit vara ( s-a lasat cu putina plaja si un pui de somn pe Creasta Bucsoiului). Ne-am luat ramas bun si ne-am vazut de drumul cel negru, pierdut in intuneric care duce incet si sigur spre cabana Malaiesti. Am ramas patru luminite pierdute in noapte...

A doua zi am plecat devreme spre Hornul Mare, prin caldarile glaciare ferite de soare. Atmosfera e rece, apasatoare.

Valea Malaiesti e impunatoare, imensa si plina de stanci abrupte. Aici Bucsoiul pare un castel imens aparat de mii si mii de turnuri, iar Hornul Mare pare singura cale de evadare din acest labirint al intunericului. Cred ca multi or sa ma contrazica, dar eu cosinder V Malaiesti cea mai frumoasa vale glaciara ( din Romania). M-am folosit de cinci poze facute anul trecut de Nicusor Bobocea. El a conturat perfect acest peisaj:

Imparatia Bucsoiului:

Si turnurile care il inconjoara:

Turnul Malaiestilor:

Contrastul e puternic, sus soarele e bland dar jos suntem cuprinsi de intuneric:

Facem un mic popas, am ajuns in locul in care se separa traseul de vara ( foarte expus in aceasta perioada, la peste 2300 de m erau multe praguri de gheata si zapada) si traseul prin Hornul Mare ( recomandat iarna daca zapada permite).

Diana:

Pornim la drum:

Intrarea in Hornul Mare:

Zapada e inghetata dar nu sunt probleme, avem urme bune:

Mihai:

Am iesit, vantul bate puternic dar ne bucuram de soare. Avem parte de o vizibilitate mare, putem admira Fagarasii, Iezer Papusa, Piatra Craiului, Leaota, Ciucas, Piatra Mare, Postvaru, Neamtului, Baiului, Siriu si Penteleu. Rar te poti bucura de o asemenea priveliste.

Culmea Tiganesti:

Creasta Bucsoiului:

Valea Gaura si delaurile frumoase de pe culoarul Rucar Bran:

Am ajuns la Cabana Omu si incepe specatoculul inaltimilor. Admiram Creasta Craiului si Muntii Fagarasi:

Bucsoiul Mare, Creasta Balaurului si Valea Morarului. In ultimul plan Piatra Mare:

Valea Gaura si Creasta Iezerului:

Nu stam pe loc, prindem aripi dupa o mica pauza de masa si urcam pe Varful Bucura. E al doilea varf de peste 2500 de m din Bucegi. Ne cuprinde si un mic sentiment de mandrie, au ramas trei varfuri de peste 2500 de m pe care nu le-am urcat. Toate sunt in Fagaras: Caltun, Dara si Hartopu. Nu ne grabim, o sa le vedem in curand.

Varful Bucura:

Cabana Omu:

Si Vasi, batut bine de vant:

Bucosiu:

Si Creasta Balaurului, pe acolo o sa coboram. Urmeaza si descrierea...

Va recomand aceste panorame facute cu telefonul lui Vasi. Dati click pentru un format mai mare:

Sunt foarte frumoase si redau cel mai bine atmosfera pe care am intalnit-o la Cabana Omu.

Pe doua roti

Toamna mai mohorata ca asta mai rar intalnesti, lipsita de viata, culori si raze de lumina. Dar soarele a iesit si pe ulita noastra, acolo sus in satele frumoase, parca pictate pe culoarul Rucar Bran. Am plecat cu ganduri mari, sa facem un mic circuit al Pietrei Craiului dar ne-am multumit cu o tura plina de poze si cu un traseu de 48 de km pe drumurile de tara, care se strecoara printre casutele de lemn si de piatra urcate sus, aproape de creste. Si ce mult ne-a placut, ce culori am gasit si ce aventuri frumoasa am trait. Si ca sa iasa asa cum trebuie m-am folosit de doua postari ca sa descriu mai usor cum a fost weekend-ul trecut ( prima postare: O lume pierduta in culori ).

Dupa ceva batai de cap din cauza raliului Muscel si un mic ocol prin comunele Stoenesti-Dragoslave-Rucar am ajuns cu Sandelul in Dambovicioara. Nu ma intrebati cum am pus trei biciclete intr-un sandero fara suport pentru bite, stiu sigur ca au intrat. Si noi am incaput fara probleme, am condus aproape 4 ore din cauza etapei nationale de raliu si am ajuns cu bine la poalele Craiului.

Traseul: Dambovicioara-Cheile Dambovicioarei-Podul Dambovicioarei-Satul Ciocanu-Satul Sirnea-Pestera-Magura tur-retur cu nu mic circuit Pestera-Magura ( am ales la intoarcere o mica portiune din traseul pe care l-am facut la Maratonul Piatra Craiului).

Prima surpriza: au pus un asfaltat perfect pana in Satul Ciocanu. Proiectul pare bine facut, drumul nu e denivelat si cred ca asfaltul se prezinta de zece ori mai bine ca cel de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Si e un drum de tara in judetul Arges ( care se mandreste cu cele mai proaste sosele din lume). Cine nu ma crede sa mearga cu un jipan bun pe "soselele" nationale si europene care leaga Pitesti de Mioveni, Campulung Muscel de Targovieste, sau Barajul Vidraru de Cabana Capra. Sigur o sa-l rupa daca trece de 20 de km/h.

Personajele principale.

Nicu, el a fost cu pozele (si ce poze):

Mihai:

Si je:

Am citit ca multi au urcat fara sa puna piciorul jos pana in satul Ciocanu. Noi nu ne mandrim cu aceasta performanta, nu ne-am oprit o singura data, nici de doua ori ci am facut n+1 pauze pana am ajuns la primele case. Asta e, sunt la inceput...trebuie sa trag tare ca sa ajung si eu un mare biciclist.

Am plecat hotarati sa facem multi km cu bicicletele si s-a lasat cu o tura foto. Nu ne-a parut rau, am dat de un tablou perfect de toamna.

Salut baieti:

Si dansele:

In Pestera Nicu a ramas la o pauza ceva mai lunga (se sacrifica petru noi poze). Noi am gasit un mic circuit: la dus am coborat pe drumul care leaga Pestera de Magura, iar la intoarcere ne-am folosit de traseul care urca chinuitor spre Casa Folea. Amintirile sunt vii, am reintalnit o frantura din Maratonul Piatra Craiului. Din pacate nu am regasit atmosfera de la MPC , trebuie sa asteptam 11 luni pentru o noua provocare.

Bucegii:

Am avut mare noroc ca nu m-am ales cu o tranta serioasa pe ulitele pline de noroaie din satul Sirnea. Fara frane pe disc se lasa cu ceva aventura.

Drumul acesta plin de pietris si praf are si o mica poveste: Mihai a ajuns la 61 de km/h, panta trece lejer de 12 grade in portiunea finala ( poate gresesc dar jos ajunge la 15 grade). Mihai ne-a lasat masca, eu mergeam pe langa bicicleta si ma chinuiam sa-mi pastrez echilibrul pe pietris si nisip, iar raider-ull zilei a trecut glont pe langa mine.

"Biciclism" prin curtile oamenilor. Specatori: vacile, cainii si gastele care se uitau ciudat la noi.

Satul Magura:

Si o portinea din traseul pe care l-am avut la MPC:

Am gasit o imagine frumoasa in aceste sate, asa cum era pe vremuri:

Gata cu pozele, ne suim pe bite ca urmeaza coborarea din Ciocanu. Asfaltul e perfect, satisfactia maxima. Freza nu sta.