Joie de vivre

Pentru mine iarna nu inseamna mocirla din marile orase si nici nebunia din statiunile de pe Valea Prahovei. Ea poate fi cautata pe carari mai putin umblate, acoperite de o patura frumoasa de argint si trebuie inteleasa alaturi de cei dragi . Cu un zambet spui o poveste in acele clipe: un mic suras ascunde bucuria de a trai, de a te exprima usor acolo unde natura poate fi cu adevarat salbatica.

Putin speriati de idee de a incerca ceva nou, am inceput acum doi ani primele drumetii pe piei de foca cu Dragos si Diana, din dorinta de a incerca schiul de tura in afara partiilor. E greu de prezentat acest sport si pare aproape imposibil de explicat de ce trebuie sa urci ore intregi ca sa cobori maxim 20 de minute.

Pentru mine e simplu: acel efort va fi rasplatit cu peisaje deosebite, reci si albe. Sunt desprinse din povesti si le consider unice prin frumustea lor. Atmosfeara de iarna capata un contur clar atunci cand totul e alb si prietenii care te insotesc afiseaza un zambet natural:

Incepem cu fetele ca asa e frumos:

Nu puteau sa lipseasca Diana si Dragos:

A fost ca un cadou aceasta reintalnire cu Ciucasul. Experienta pe care poti sa o traiesti iarna in acesta maisiv nu poate fi explicate in cuvinte. Totul pare difirit si parca de zece ori mai frumos:

Amintiri din Iezer. Pe cutu nu l-am prins zambind, dar era fericit sa mearga in viscol pe munte alaturi de noi:

Adaugam o poza cu zambetul meu. Pare fortat dar va asigur ca e pe bune:

Ture recente, prieteni noi, acelasi zambet:

Sambata ne vedem la Postavaru Night. Se anunta a fi un concurs frumos de schi de tura si nu vreau sa lipsesc. De pregatirea fizica nu m-am ocupat, dar asta nu o sa ma impiedice sa lupt cu ceilati concurenti. Dupa concurs la Cabana Postavaru urmeaza petrecerea care o sa tina toata noaptea.

Va las cu acest tablou de iarna. O sa ne fie dor de el...

Acum e 1 martie, omatul nu a disparut si cu putin noroc o sa vina si acea zapada mult asteptata. Dar iarna ne-a parasit, vremea ei a trecut ...

Bansko 2011

Ne-am tinut de promisiune si am adus o gasca mare si frumoasa la Bansko, pentru un weekend prelungit la schi pe taramul bulgarilor . Daca anul trecut mama natura a fost generoasa si a asezat frumos o patura imensa si groasa de zapada naturala, anul acesta am avut parte de mult omat artificial si...cam atat. Rezultatul: un GHETAR care incepea la 2600 de m si cobora pana in Bansko, la 900 de m altitudine. Nici nu stiu ce sa zic, iesirea din 2011 sa o pun in categoria marilor dezamagiri, pentru ca nu am gasit omatul mult dorit, acea chestie alba si pufoasa cazuta din cer pentru binele nostru, sau am fost norocosi ca am avut in fiecare zi o vreme PERFECTA. Stiu sigur ca nu poti sa le ai pe toate, anul trecut aveam damburi imense pe partii dupa ora 11 ( era prea multa zapada naturala, ningea fara mila in fiecare zi) si vreme proasta cu vant rece care iti amortea toate oasele, iar anul acesta am avut parte de un ghetus care ne-a pus la grea incercare calitatile noastre de "mari schiori".

Eu zic ca a iesit bine, iar in 2012 ne vedem sigur la noua dimineata, sus pe Todorka, pentru primele viraje in zapada perfect batuta, sau prin padurile bulgarilor ca sa prindem pulvarul acela bun lasat special pentru noi.

Todorka, o bijuterie de varf:

Din pacate partiile din zona alpina au avut pietre la discretie. Am vazut multa lume care s-a lovit din cauza pietrelor ascunse in zapada. Nu prea era distractie acolo, mai mult de doua ore nu stateam in golul alpin pentru a evita distrugerea echiamentului. In rest, fara un schi de partie, de preferat Race, cu un cant perfect ascutit, riscai mult sa te imprastii pe jos. Pe mine m-a mancat rau sa iau twin tip-urile (schiuri cool..new school, ce mama ei de treaba), dar a fost o alegere incredibil de proasta. Si partiile albastre care aveau zapada artificiala erau aproape imposibil de schiat cu jucariile mele de lemn cu cozile rasucite. Singurele partii bune au fost 4 si 6. Bulgarii au inchis partia Tomba (si telescaunul cu acelasi nume) ca sa o aranjeze pentru Cupa Mondiala de la sfarsitul lui februarie si ne-a fost foarte greu sa ajungem la rosiile 4 si 6 ( trebuia sa urcam cu un telescaun lent care se misca ametitor de...incet, ca fratiorul lui mai mic din Valea Dorului). Dar efortul ne-a fost rasplatit cu o zapada bine preparata, un DELICIU

Erau singurele partii fara pietre si gheata, o nebunie. Se mentineau impecabile pana cand bulgarasii inchideau instalatiile si ne trimiteau acasa.

Din pacate s-a lasat si cu o accidentare urata. La ultima coborare spre Bansko, Denis a prins o placa de gheata si a cazut cu umarul pe zapada tare ca cimentul si s-a ales cu o fractura de clavicula. Imi pare rau pentru el si sper sa se refaca cat mai repede.

Gasca vesela si frumoasa. Fara ei ne-am fi simtit mai singuri la Bansko.

Fetele pe doagele de lemn:

Sa prezentam personajele principale.

Diana:

Cristina:

Narcis:

Moni si Misu:

Denis:

Florin:

Si cu acordul dumneavoastra, eu:

Cam asta a fost. Strangem randurile, facem o poza si plecam acasa:

La carciuma bulgarilor. Am mancat ieftin si bun:

Nu am prins cele mai bune conditii de schi dar toata lumea a fost fericita si s-a lasat cu o noua promisiune: In 2012 vanam zapada cea mare din martie si ne vedem la Bansko cu gasca mare de prieteni schiori!!!

Spre Cazacu

Sambata pe un ger de minus doisprezece grade am profitat de vremea frumoasa care s-a anuntat la munte, am facut cateva coborari pe partia Cazacu si am incheiat ziua cu o mica drumetie pe creasta Baiului (cu schiurile de tura). Parchez masina, ne echipam in graba, strangem claparii ( la mine a fost circ mare, din cauza frigului , claparii mei flexosi nu au vrut sa se inchida si m-am luptat mai bine de zece minute sa inchid o amarata de clapa) si ne-am impartim: Anne, colega de la munca a luat un skipass de o zi si a reusit 20 de coborari, Mihai ( si el tot coleg la corporatie) s-a dus la teleschiul de pe Sorica, iar Adi a schiat cu mine pe Cazacu pana la ora 11. Partia a fost buna spre foarte buna, cu ceva portiuni cu gheata, dar s-a vazut ca s-a depus un minim de efort pentru noi, cei care dam bani grei pentru a avea conditii acceptabile de schi ( de Romania, nu compar cu alte tari ca acolo e muuullltttt mai bine si preturi muuuullltttt mai mici).

Cazacu la inceputul zilei:

Gata, ajunge... in statiune e nebunie, a inceput vacanta copiilor si e macel mare, iar partia Cazacu mai mult ca sigur o sa ajunga un imens ghetus. Mancam ceva, urcam comod si la caldurica cu gondola ( ca mi-a fost lene sa merg 2 km pe partie calare pe foci) si incep traseul spre Baiul Mare (tinta zilei). Adi nu avea schiuri de tura, pentru el Baiul Mare parea foarte indepartat in lupta lui continua cu zapada afanata, asa ca planul s-a schimbat iar drumul s-a oprit pe Varful Cazacu. Ne-am intalnit cu multa lume pe schiurile de tura...si incepatori, si ceva mai rapizi, dar toti am plecat din nebunia de jos ca sa gasim putina liniste pe creasta Baiului. Si cred ca era:

Atmosfera rece de iarna:

Varful Cazacu:

Plaiuri frumoase:

Bucegii sunt impunatori, se vad toate vaile frumoase care strabat masivele Costila, Caraiman si Morar si ne duc cu gandul la schiul de primavara ( pe vai in luna mai cand se aseaza zapada):

Imi pare rau ca nu am incadrat bine si nu am asezat crucea de pe Vf Cazacu in primul plan si in spate crucea de pe Caraiman ( releul de pe Costila nu are cine stie ce farmec):

Am avut noroc si am prins o zi superba. Si ce iarna era sus la munte:

Ne intalnim cu Tibi care a urcat dupa noi. Adi coboara spre gondola, iar Tibi imi arata o fata nordica unde am legat patru ...maxim cinci viraje. Cam scurt, dar ne-a placut mult si am simtit zapada buna si pufoasa sub talpa schiurilor.

Urmeaza Bansko, ne ducem la schi de masa, schi industrial sau cum vreti sa-i spuneti. Eu o sa-i spun simplu: schi.