PITZTALER GLACIER

O zi pe ghetarul Pitztaler: poate cea mai frumoasa experienta de cand am pus doagele in picioare.

Personajele principale.

Diana. Nu stiu de ce am ales aceasta poza, o fi din cauza momentului surprins...

Si povestitorul:

Nici nu stiu cum sa incep cuvintele de lauda. Hai sa o luam cu dezavantajele ghetarului Pitztaler, nu sunt multe si pot fi trecute usor cu vederea:

• Se ajunge greu, am stat in picioare in trenuletul gen metrou care ne-a urcat la baza ghetarului, mai bine de 10 minute. Senzatia nu e placuta. O experienta cu metroul din Bucuresti, de preferat luni la ora 8 dimineata, cand toata lumea merge la munca cu schiurile in brate, purtand clapari "confortabili" in loc de pantofi ar fi cea mai buna comparatie.
• Faci putine coborari fata de Ischgl, Bansko sau orice statiune "industriala".
• Te dau afara repede, dupa ora 16 nu mai e nimeni pe ghetar.
• Putini km de partii, poti sa repeti o partie de doua ori intr-o zi ( ma bufneste rasul...cum sa te superi pe asa ceva ???!!!).

Si cam atat. La Pitztaler Glacier e miere fratilor. Curge si lapte si totul pare minunat... E prima data cand am schiat de la ora 9 30 pana la inchiderea instalatilor si nu am prins niciun damb sau urma de gheata. Partiile au fost perfect PREPARATE, zapada ne-a uns pe suflet, iar placerea de a schia a atins culmi nebanuite. Parea pustiu, nu ne-am inghesuit, iar latimea partiilor ne-a lasat fara cuvinte, erau zone cand depasea lejer 200 de m.

Sunt doua categorii de schiori la Pitztaler: raceri de meserie, care se antreneaza toata ziua si oameni pusi pe tura, care umblau cu ghid pe platourile imense, departe de instalatii. Sunt putini schiori din categoria noastra, simplii amatori care vin in concediu pe ghetar, fara pretentii de mari meseriasi. Si cred ca aici am castigat, am incercat sa lucram la tehnica, furand meserie din stanga si din dreapta pe cele mai bune partii preparate de cand ne-am apucat de acest sport.

Iar racerii au fost ca niste instructori. Era o placere sa-i admiram, sa studiem fiecare miscare si sa invatam cate ceva. Stapaneau perfect tehnica carv in regim de super viteza, iar antrenorii descriau pe intelesul tuturor tainele acestui sport.

Era sa uit, aici sunt enorm de multe variante de balaureala. Dar nu ai voie sa schiezi singur ( ghidul e binevenit, merita investitia), fara echipamentul minim de avalansa, aventura se poate termina foarte urat. Pare o zona extrem de expusa cu multe crevase si fete (sau culoare) care trec lejer de 40 de grade, orice greseala duce sigur la un finish trist.

Partii perfect preparate. In poza sunt rosiile ( la noi sunt negre pure) care pleaca de la 3440 de m:

3440 de m, cel mai inalt punct de unde am coborat. Peisajul te lasa fara cuvinte:

Cel mai inalt varf din Tirol-Wildspitze 3774:

Singura tentativa de a lega doua-trei viraje pe langa partii. Pe margine era o crusta greu de abordat, nici vorba de balaureala:

Concluzia am tras-o repede: nu mai am ce cauta cu schiuri late pe ghetar! Data viitoare o sa merg cu schiuri de partie, am mult de lucru la tehnica si cu un lemn lat de 96 mm la mijloc sigur nu o sa invat mare lucru.

Schi de tura pe ghetar:

Cam atat despre experienta pe ghetarul Piztaler. Pe o vreme superba am plecat spre mica noastra pensiune din See.

Va urma...