miercuri, 31 iulie 2013

Salzburg si castelul Neuschwanstein


Vremea nu a tinut cu noi in Austria, la inceput de aprilie ne-am fi asteptat la un soare ceva mai prietenos, la temperaturi mult ridicate si la un aer placut de primavara. Nu a fost sa fie, la peste 1000 de m altitudine zapada era prezenta cam peste tot in zona Tirolului, iar la altitudini ceva mai mari de  2000 de m, in apropierea ghetarilor,  temperaturile aduceau aminte de cele din ianuarie. 
Si asta in aprilie, o luna in care simti ca natura prinde viata, iar verdele crud trebuie sa fie prezent cam peste tot. Ar fi fost un cadru perfect pentru micuta Bianca , sa o plimbam prin satele pitoresti aflate pe Valea Stubai, sau prin orasele turistice Salzburg sau Innsbruck. Dar frigul ne-a facut viata ceva mai grea, am imbracat-o pe Bianca la fel ca in zilele de iarna, cam neplacut..., dar asta nu ne-a impiedicat sa vizitam cetatea din Salzburg si imprejurimile ei. Cetatea e impresionanta, conservata perfecta si e asezata la portile Alpilor.  Privelistea din cetate intr-o zi senina trebuie sa fie excelenta, se vad toti muntii inalti din zona, inca acoperiti cu zapada, intinderile Bavariei cu dealuri pitoresti si lacuri argintii, iar orasul Salzburg se intinde frumos la picioarele tale, cu ale sale catedrale si palate din vremea imperiului Austro-Ungar. E un oras mic, dar frumos, incarcat de istorie, plin de piste de biciclete, cu oameni relaxati, linistiti si plin de viata. 
E un loc in care as vrea sa traiesc, departe de nebunia oraselor mari si aproape de INIMA ALPILOR. Cine stie, viata e plina de surprize si .... E un loc perfect in care poti sa-ti cresti copii si sa ai o familie fericita, departe de BETOANELE Bucurestiului. 

Pozele nu au cine stie ce calitate, vremea a fost inchisa, au fost perioade cand a plouat sau a dat cu lapovita. E bine ca nu am stat in casa si am fost calatori prin Tirol, Salzburg si Bavaria:

























Ultima zi de concediu ne-a gasit la portile castelului Neuschwanstein. E ca un castel din povesti, din ce am inteles "sursa de inspiratie" pentru castelul Disney si un simbol al Bavariei. Totul e imens si frumos reconditionat, dar sincer...Pelesul nostru parca poarta acel aer de vechi si frumos, mic dar cochet. Nu ma intelegeti gresit, daca ajungi in Bavaria e pacat sa nu vizitezi castelul Neuschwanstein, dar vreau sa subliniez ca si noi avem un castel pe masura, cu care putem sa ne mandrim:  Castelul Peles.















joi, 18 iulie 2013

Primul an si pentru prima data in Iezer


La multi ani Bianca!!!
Dupa un an de zile ai ramas cu acelasi zambet cand te bucuri de libertate, atunci cand esti in centrul atentiei si esti departe de cei patru pereti de beton din Bucuresti pe care i-ai vazut pana acum in fiecare zi.
In primul rand suntem constanteni si toate evenimentele pe care vrem sa le petrecem in familie, va fi  in Constanta sau la Lumina, satul in care am stat pana la varsta de patru ani. Si ca sa fie putin mai altfel "taierea motului", in Lumina i-am pregatit Biancai petrecerea de un anisor.

Si ne-am simtit excelent alaturi de  nasi si de cei dragi, sub bolta racoroasa pe care bunicul a pus-o pentru a face cel mai bun vin de tara pe care l-am baut pana acum, la povesti si glume, pana seara tarziu.

Si ca sa-ti facem si un cadou frumos, te-am dus iar la munte, intr-un loc drag noua si te-am lasat sa te "pierzi" in salbaticia Iezerului. A fost superb, am mers incet ca sa admiram fiecare "colt de natura" si am facut poze cu tine, "ham nebunu" si cu mami. Iar lacul Iezer te-a asteptat cu un albastru perfect, inca curat si cu o atmosfera linistita, pe care poti sa o simti de fiecare data cand ajungi langa apele lui limpezi.

Pentru Bianca a fost prima iesire la peste 2000 de m in Romania, fara gondole, cabine sau alte mijloace de transport. Cine stie, poate o sa ajungem cu ea pe acoperisul Romaniei in aceasta vara. Nu cred ca o sa se supere, sa fie sanatoasa ca noi o sa avem grija sa o purtam pe muntii de langa Bucuresti.







Tura pe care am facut-o in Iezer, pe o vreme foarte racoroasa in mijlocul lui iulie. Fix asa cum ne place:






















joi, 4 iulie 2013

No Stress Triathlon si Skoda Velo Challange



Nu ma omor dupa concursuri ( in special cele de mtb, in care bagi bani fara mila in echipament si in componente daca te prinde microbul) si prefer sa-mi petrec cat mai multe weekend-uri pe munte, la drumetii cu cea mica in spate, sau calare pe mtb atunci cand se iveste ocazia. 
Dar sunt perioade scurte in care ma "loveste rau spiritul de comperitie".  Si aceste weekend-uri le-am petrecut in Bucuresti, alaturi de colegii de la corporatie cu care am participat la Skoda Velo Challange si la triathlonul No Strees organizat langa palatul Mogosoaia. 
Despre Skoda Challange nu pot sa ma laud cu cine stie ce reusita, a fost o stafeta scurta de 10.8 km, o tura pe care am facut-o cu viteza melcului turbat... Nici echipa cu care am participat nu a rupt gura targului, dar ce conteaza cand stai la povesti ore intregi cu multi colegi de la munca (cu care comunici foarte greu in spatiul corporatist in care stam zi de zi) si simti ca ai "castigat ceva" intr-o zi de weekend, un grup frumos, vesel  si unit si cu  o pasiune comuna. In acea zi am fost adversari pentru doua ore si buni prieteni o zi intreaga. 
La Mogosoaia a mers ceva mai bine, din apa am iesit asa cum ma asteptam: printre ultimii, la bicicleta am mers decent, iar la alergare am scos un timp aproape excelent. Nu sunt modest, la alergare pe distante scurte: 5-10 km merg ca uns...iar la inot ma lupt de la egal la egal cu barbati si femei care sar bine de 70 de ani, femei insarcinate in ultima luna, sau copii de 3 ani care abia leaga doua vorbe... Intr-un cuvant sunt un DEZASTRU :D si ce e si mai ciudat: SUNT DIN CONSTANTA SI INOT DE LA VARSTA DE 3 ANI. Dar aici e farmecul triathlonului, dupa ce pierd totul la inot incep o cursa nebuna pe bicicleta si pe care o termin ceva mai bine dupa proga de alergare. Senzatia pe care o simt atunci cand depasesc in masa e fantastica, dar imi pare rau ca nu o sa obitin niciodata un timp bun la sfarsit... 
La inot pierd mai mult de 10 minute fata de restul concurentilor, e prea mult iar lupta cu ei devine imposibila.

Privirea merita un premiu, iar casca sigur impresioneaza: