O vale care nu mai are nevoie de nicio prezentare. O gasca deosebita si o zi minunata. Schiul de primavara nu se opreste aici, iarna nu a plecat, e acolo sus la munte si noi o sa revenim cu acelasi dor pe vaile din Bucegi.
Am plecat ceva mai greu la drum dupa o noapte lunga petrecuta in compania prietenilor virusati, dar trupa s-a pus repede in miscare si am pornit hotarati spre cabina pentru o noua coborare pe schiuri.
Locatia aleasa: Vallée Blanche din Bucegi, un loc special pentru mine, a fost prima vale nemarcate pe care am urcat-o cu Adrian Caziuc pe vremea cand eram studenti si mergeam cu dulapul in spinare, pe un traseu incarcat cu zapada. In acest loc am descopeit si schiul de primavara la sfarsitul lui mai, cand am vazut pentru prima data schiori alunecand frumos pe Valea Alba.
Am vrut sa fim un grup si ma bucur ca Iulia, Vasi si Klauss ni s-au alaturat. Nu intru in detalii despre drumul de la cabina pana la intrarea in vale, se ajunge foarte usor pe marcajul cruce rosie care duce spre Cruce.
Vasi ne-a facut si prima surpriza, un mic surub din legatura placii i-a cazut si sansele lui de a cobora valea au scazut spre zero. Noroc ca platoul Bucegilor e plin de cabluri, tevi, fiare si salvarea a venit de la o sarma cazuta in iarba ( sunt curios daca in alti munti poti sa gasesti asa ceva). A reparat legatura in stil pur romanesc si am pornit la vale. Primele viraje au fost ceva mai timide dar zapada nu ne-a dat emotii in zona canionului si placerea de a schia a aparut.
Nu o sa pun poze cu valea in sine sau cu peisajele pe care le-am vazut, puteti sa vedeti in articolul pus pe 1 mai.
Sambata am coborat Valea Malinului dupa concurs si a fost o cursa nebuna spre Hornul Pamantos. Atunci eram presati de timp, erau multi schiori care se grabea sa ajunga cat mai repede la Gura Diham, dar azi totul s-a desfasurat incet, cu pauze la discretie si s-a lasat cu multe poze. Iulia a surprins ceva frumos, ne-a vazut prin "ochiul" obiectivului asa cum am fost pe Valea Alba. Mi-a placut mesajul transmis, e o poveste cu noi, va las sa o descoperiti:
Carca in padure, placerea de a cara kile intregi de schiuri si clapari in spinare. Greu de descris in cuvinte, trebuie incercat:
Poza mea preferata, Iulia stie sa faca poze:
Cam asta a fost, o zi superba, zapada, iarba verde si floricele. Urmeaza Morarul in weekend, povestea continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu