1 mai muncitoresc eu pe schiuri il traiesc: Valea Alba

Ne-am propus sa schimbam regula si sa lasam Constanta, litoralul, Mamaia, Vama Veche, micul pe gratar, dansul pinguinului si alte atractii turistice specifice traditie de 1mai, pentru o aventura alba la munte. Gasca s-a schimbat, Diana, Gump si Sabina au ramas acasa, iar locatia a fost ceva mai aproape de Bucuresti: Valea Alba din Bucegi, dar pofta de schi a ramas aceeasi. A iesit bine, poate putin cam scurta coborarea, dar nu avem de ce sa ne suparam, sezonul de schi pe vai abia acum a inceput.

Povestea lui Tomcat ( Dragos):

In urma celor 2 zile petrecute la Balea pe o zapada foarte uda si incredibil de greu de virat telefonul primit de Mariusica de la Catalin Pobega care ii spunea ca pe Valea Alba este o zapada extraordinara, aproape firnuita integral, a fost ca o gura de aer proaspat. Era clar ca nu mai aveam de ce sa ramanem la Balea si ca trebuia urgent sa ne strangem bagajele si sa ne indreptam spre Bucegi. Asa ca am aruncat totul cat mai repede in rucsaci si am setat destinatia spre Busteni unde din nou nu prea stiam unde o sa stam. Perspectiva de a sta la cort in ursaria de la Gura Diham, eventual si cu manelele urland in jurul nostru nu era tocmai imbucuratoare. Mateo din nefericire a cedat moral; probabil nu a vrut sa riste sa gaseasca aceeasi zapada umeda, grea si imposibil de virat si s-a intors inapoi acasa in Bucuresti. Eu si Mariusica am reusit sa ne cazam la Caminul Alpin unde ne-am pregatit o cina delicioasa cu paste, vin si ceva dulciuri. Am pus hainele si claparii la uscat din care cred ca am fi putut extrage o cantitate impresionanta de apa altfel.Apoi somn deverme, ca doar urma o zi importanta pentru mine -prima coborare pe o vale de abrupt din Bucegi pe skiuri.

Dimineata ne trezim in jur de ora 7 cu intentia de a urca cu prima telecabina. Era totusi 1 Mai ceea ce insemna ca erau sanse destul de mari sa fie foarte aglomeratie mare la telecabina. Ajungem in parcare la cabina, ne echipam si constatam cu surpriza ca era destul de pustiu-chiar a fost nevoie sa asteptam putin pana sa se stranga suficienta lume ca sa urcam.

Dupa ce am ajuns sus in platou suntem surprinsi ca este desul de putina zapada pe sus fata de Fagaras. Dar, si aici urmeaza un mare dar-zapada era excelenta, vorba lui Mariusica “un firn de catalog”! Pornim deci spre intrarea din Valea Alba cu un plafon de nori la doar 100-150m peste noi si cu moralul ridicat. Drumul pana la intrare ne-a luat in jur de o ora si a decurs fara evenimente. Brusc sub plafon apare creasta Vaii Albe. Ma incearca o senzatie greu de descris. Pana aici totul a fost simplu;nimic mai mult decat o tura de trekking cu claparii in picioare si ski-urile pe rucsac. Dar odata ce se deschide valea in fata ta realizezi ce urmeaza sa faci si cat de diferit este totul in comparatie cu ce iti imaginai. Chiar la intrarea in vale este o mica platforma foarte putin inclinata care face lucririle sa fie si mai interesante pentru ca nu iti poti da seama de ce se afla mai jos. Sunt destul de tensionat-urmeaza sa intru in teren necunoscut, destul de punernic inclinat si ingust(pt mine cel putin). Asta ma inspaimanta putin dar imi si da starea aceea superba de concentrare totala in care nu iti permiti ca nimic altceva sa iti perturbe gandurile.

In fine, ne pregatim pentru coborare, strangem claparii, pornim transceiver-ele , mancam putina ciocolata si bem niste apa. Apoi vine momentul pe care eu il consider cel mai fain dar si cel mai tensionat din toata coborarea. Momentul in care calci in legaturi. Momentul in care iei decizia ca vrei sa faci asta si esti 100% decis sa iti asumi responsabilitatea pentrul lungul sir de decizii care vor defini coborarea si rezultatul ei.

Deci in legauri si la vale!!!Indrept varfurile la vale si fac cateva viraje pana cand ajung intr-un mic canion ingust si destul de inclinat. Aici mai virez, mai derapez-rusinos dar sanatos; nu prea vreau sa ma gandes ce s-ar intampla daca cad aici…

Mai jos valea se mai lateste si incep sa leg si eu cateva viraje chiar faine:

Apoi urmeaza alte portiuni mai inguste cu saritori acoperite pe care le trec in derapaj.

A urmat un moment ceva mai tensionat dupa una din saritori unde am incercat sa leg ceva viraje la viteza putin mai mare si am luat un bulagare intarit care m-a dezechilibrat si am cazut intr-o zona destul de expusa, dar am reusit sa pun canturile in zapada repede si sa ma opresc. Nu a fost foarte rau dar in mod cert am reusit sa il sperii destul de tare pe Mariusica.

Facem o bine meritata pauza. Imi stransesem suficient de tare claparii incat sa nu imi mai simt picioarele:

Pauza:

Trecem de Saritoarea Carnului:

De aici valea incepe sa piarda din inclinatie si devine ceva mai putin expusa. Din nefericire si zapada incepea sa nu mai fie la fel de buna ca in partea de sus si era ceva mai greu de virat. Asta a rezultat in inca 2 cazaturi pentru mine pana jos.Ne-am intalnit si cu ceva lume care urca la piolet si coltari(vorba vine, probabil decat in portiunile de sus erau necesari coltarii) asa ca avem si o poza in care sa aparem amandoi.

Si cum toate lucrurile frumoase din viata se termina, si coborarea noastra ajunge la sfarsit:

La verdeata:

Gata, ne intindem putin si mai bifam un 1 mai pe schiuri.

1 mai ne motiveaza si vrem sa-l petrecem in locuri deosebite. Nu ne oprim aici, de mare nu vrem sa auzim si la anu repetam experienta pe schiuri. Ma gandesc la un Parang in frumoasele caldari glaciare sau la o iesire in Retezat cu schiurile de tura.